Sorin Oancea a demisionat de la Mogul
de Moise Guran
Acum trei săptămâni auzeam că va prelua împreună cu Burci Realitatea TV. Săptămâna trecută auzeam că se duce să-i facă lui Teszari o televiziune generalistă şi una de ştiri. Acum aflu de la Obae că de fapt va prelua în doi paşi B1TV. Mai întâi ca manager şi acţionar minoritar, iar apoi ca acţionar majoritar. Cred că această ultimă variantă este cea mai probabilă. Oancea este omul care l-a făcut milionar pe Dan Voiculescu, omul care a menţinut Antena 3 pe profit chiar şi în criză. Impresia mea a fost că tocmai de aceea a fost îndepărtat – ceilalţi manageri din trust n-au fost în stare să ţină pasul cu el. Oancea nu are simpatii politice, sau dacă are acestea au fost subsumate jobului său, acela de a-l îmbogăţi pe Dan Voiculescu. Nu în ultimul rând, Sorin Oancea este cel care a ştiut să-şi protejeze jurnaliştii valoroşi de presiunile politice, conştient fiind că o televiziune dezechilibrată politic pierde bani. Mulţi dintre noi, cei care am lucrat la Antene, îi suntem datori, fie că o recunoaştem sau nu, fie că suntem conştienţi sau nu de acest lucru. A nu se înţelege că Oancea este perfect. Nu, el a făcut şi greşeli. Cea mai importantă dintre ele a fost atunci când a crezut că ar putea lua 25% din profitul Antenei 3, indiferent cât de mare ar fi acel profit.
Deşi de cel puţin şase luni avea un job de ficus la Antene, plecarea lui Sorin Oancea le şubrezeşte semnificativ, şubrezeşte Observatorul mai ales. Asta pentru că Oancea are puterea de a trage după el oamenii cheie ai redacţiei de ştiri.
Cei care spun că Oancea schimbă mogulul nu înţeleg nimic. De cel puţin 10 ani Sorin Oancea este adevăratul Shogun din spatele Antenelor. O să mai auziţi de el.