Din campania de vaccinare lipsește “factorul Timp” (I)
Moise Guran
În iulie 2020, scriam pe acest blog un articol în care explicam cu argumente ce țin de istoria epidemiilor de ce este inevitabilă (matematic și statistic) apariția unor noi tulpini dacă omenirea nu va reuși să oprească pandemia de coronavirus până în toamna 2020. Articolul respectiv a fost primit cu reținere de o parte a cititorilor mei, fiind considerat alarmist. Nici publicul larg, nici politicienii nu luau pe atunci în considerație această ipoteză, toți inducând în mod greșit populației ideea că pandemia se va termina odată cu venirea verii. Desigur, numărul cazurilor de infectare scade natural vara (la fel se întâmplă și acum), dar nici chiar azi, la un an de la infectare, când România are oficial 27 de mii de morți (în iulie anul trecut avea abia 2000) iar la nivel global sunt peste 3,1 milioane de decese, factorul Timp nu pare a fi luat la modul serios în considerare, n-a intrat în conștiința publicului sau a decidenților, iar greșelile de anul trecut par a fi repetate pas cu pas.
Considerând 1 martie 2020 data de la care pandemia (declarată ca atare de OMS pe 11 martie) a început să facă victime pe toate continentele, în cele zece luni din 2020 omenirea adunase oficial 1,8 milioane de decese. În cele patru luni din 2021 s-au mai adăugat 1,3 milioane. Observați, ritmul s-a accelerat, iar asta înseamnă doar o probabilitate și mai mare de apariție a și mai multor mutații, cele care fac acum ravagii fiind clocite de virus în vara-toamna 2020, când numărul infectărilor era mai mic decât acum.
Deși primele vaccinuri au fost aprobate în decembrie 2020, abia un miliard de doze au fost administrate, la nivel global, 70% dintre ele în SUA (225 milioane), China (216 milioane) şi India (138 milioane) și UE (119 milioane). Ele nu au reușit deocamdată nici să frâneze ritmul de răspândire al virusului și, implicit, riscul apariției a și mai multor mutații.
Context. Puțini știu că tulpina dominantă anul trecut (intrată în Europa prin Italia) era diferită de cea chineză, fiind mai virală și mai agresivă decât cea originală. În septembrie a fost identificată varianta numită britanică și care a pornit cel mai probabil din Spania sau Portugalia, grație ignorării regulilor epidemice, pe timpul verii, de cele două țări turistice, dar și de britanicii care-s printre cei mai turiști dintre europeni. Acum, pe continentul european această tulpină numită „britanică” a devenit dominantă, dar alte tulpini cu potențial periculos au fost identificate în Africa de Sud, Brazilia, California, New York, Franța (tulpina bretonă, păcălește testele PCR) și, probabil cea mai periculoasă, în India. Identificată prima dată în octombrie, aceasta din urmă conține o mutație dublă a proteinei Spike și nu este clar dacă este sau nu rezistentă la actualele vaccinuri. Ce se știe cu certitudine este că în India epidemia pare a fi scăpat complet de sub control, în ciuda faptului că această țară cu o populație de peste 1,3 miliarde, a administrat până acum 138 de milioane de doze (AstraZeneca și Covaxin, un vaccin local).
Ca timing și desfășurare, ceea ce se întâmplă acum în India seamănă întrucâtva cu ceea ce s-a întâmplat anul trecut în China. Tulpina indiană a fost identificată în 21 de țări, dintre care trei europene – în UK (103 cazuri), iar în acest weekend a fost identificat câte un caz în Elveția și în Grecia. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta avem însă vaccinuri, dar nici Europa, nici în România, lumea nu pare a se grăbi să se vaccineze, deși cercetătorii au arătat foarte clar cui a stat să asculte și să citească că apariția unor variante la care actualele vaccinuri vor fi ineficiente este inevitabilă, este o chestiune de timp. Cu cât mai mulți oameni sunt infectați, cu atât probabilitatea unei mutații rebele crește. Altfel spus, simpla existență a vaccinului nu va opri virusul, ea trebuie făcută suficient de rapid, vaccinarea și mutația coronaviruslui fiind acum într-o concurență pe cronometru.
În context, vara este și cea mai bună perioadă pentru izolarea focarelor, oprirea răspândirii coronavirusului, implicit și a scăderii probabilității de mutație, datorită scăderii naturale a numărului de cazuri, așa cum arătam mai sus. Dar este și perioada în care crește și presiunea publică pe relaxări epidemice, politicienii fiind tentați să vină în întâmpinarea acestor așteptări ale electoratului cu “orizonturi” de relaxare. Se întâmplă asta și în UK, unde rata de vaccinare este mare (dar cu prima doză), se întâmplă și în SUA, se întâmplă și în Germania (care are alegeri în toamnă și a intrat într-un adevărat delir electoralist, partidul Angelei Merkel picând pe locul doi în sondaje), se întâmplă, evident, și în România.
La noi nici nu știm exact dimensiunile epidemiei, excesul de decese fiind semnificativ mai mare decât în alte țări, nici nu înțelegem de ce DSP-urile politizate au dreptul “de a corecta” numărul deceselor, când asta doar medicul curant o poate stabili, dar, în loc să explice populației de ce trebuie să ne vaccinăm acum, nu la toamnă, președintele și premierul spun că “e totuși devreme să renunțăm la măști de la 1 iunie”. În rest, da, renunțăm la restricții (aproape inexistente, oricum, în comparație cu țările occidentale), da revenim la “o viață aproape normală”, la fel cum am revenit și vara trecută, ca să nu putem deschide toamna școlile și să corecteze apoi DSP-urile mii de morți pe lună, despre care nu știm nici azi de ce s-au produs.
Ca mai toate țările, România a început vaccinarea cu personalul medical, ceea ce a fost ok. Apoi a început vaccinarea bătrânilor și “esențialilor”. Deși vaccinarea “esențialilor” a mers strună, cea a vârstinicilor a mers foarte prost – doar 600 de mii din 3,6 milioane de persoane de peste 65 de ani au primit vaccinul. O vreme, România a fost în topurile europene și mondiale privind viteza de vaccinare, dar asta datorită sistemului de privilegii la care statul român a excelat întotdeauna, în timp ce alte state au instat pe vaccinarea celor bătrâni și a celor bolnavi cronic. De la 15 martie, de când s-a deschis și Faza a III, s-au mai vaccinat cam două milioane de oameni și cam asta a fost toată bula de persoane nerăbdătoare să se vaccineze în România. Între timp, țara noastră a căzut pe ultimele locuri din UE, doar Bulgaria și Letonia având o rată de vaccinare mai mică, iar Croația fiind cam la egalitate cu noi.
Să nu mă înțelegeți greșit, ritmul de două milioane de vaccinați pe lună este unul relativ bun, dar chiar presupunând că acesta ar putea fi ținut, atingerea imunității de turmă în cele patru luni care au mai rămas până la toamnă este problematică, e la limită. 70%, condiderând o populație de 15 milioane (deși oficial suntem 19 milioane, iar guvernanții spun pe toate drumurile că pandemia a mai întors acasă un milion de români), ar însemna 11 milioane de vaccinați, adică un necesar de exact 2 milioane pe lună. Eu cred că ar fi o minune să avem 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie și o a doua minune să ajungem la 8 milioane până la 1 septembrie.
În mod evident, din această situație nu putem ieși nici cu ridicarea veselă a unor vagi restricții, nici cu slujba popii din biserică, nici chiar cu manele sau un hype publicitar cu vedete care îi conving tot pe cei care erau convinși, la fel cum, probabil și acest articol și altele ca el, va fi citit tot într-o bulă a celor deja convinși și vaccinați. E nevoie de mai mult, de mult mai mult, de măsuri extraordinare, atât logistice cât și legislative, despre care o să public mâine un alt articol, ca să nu vă aglomerez foarte tare memoria.
