Despre Valul III, fără isterie…

Moise Guran

Autoritățile medicale de peste tot par a fi de acord că al treilea val al pandemiei a început deja, din cauza unor mutații mai virale, posibil și mai periculoase. Cel puțin în România, mortalitatea zilnică este acum mai mică decât în toamnă, dar asta fie pentru că un număr mare de persoane vulnerabile (bătrâni, bolnavi, bugetari :D) au fost deja vaccinate, fie pentru că timingul virusului s-a schimbat – o viralitate mai mare poate veni dintr-o perioadă de incubație mai mare, ceea ce înseamnă că simptomele nu mai apar după 4-5 zile de la contact ci mai târziu (13-15 zile?) deci și un eventual val mai ridicat de mortalitate ar putea apărea cu o întârziere mai mare. Cert este faptul că începutul lunii martie a produs inversarea trendului, o creștere adică a numărului zilnic de decese, după ce la jumătatea lunii februarie s-a inversat cel al ratei pozitivității (număr de pozitivi, ca procent din teste efectuate). Firește, orbecăim prin ipoteze emise de diferite autorități politice și medicale, exact ca acum un an, dar unele lucruri sunt totuși foarte diferite și, pe cale de consecință, nici nu cred că trebuie să ne uităm după aceleași soluții. Bine, pe graficul de mai jos se vede că la noi e cam al patrulea val, dar asta e altă discuție.

1. Sunt într-adevăr tinerii și copiii mai vulnerabili în acest al treilea val?

Nu știm sigur. Numeroși medici observă scăderea vârstei medii a celor care ajung la spital, cu forme mai severe ale bolii, dar asta poate fi și pentru că vârstnicii au fost vaccinați cu prioritate, peste tot, nu numai la noi. Dar nici nu putem ignora corelația dintre punctele de inflexiune epidemică și redeschiderea școlilor, atât în toamnă (pozitivitatea a sărit pe final de septembrie la peste 9%, față de 6% înainte de 15 septembrie) cât și acum – școlile s-au redeschis pe 8 februarie, pozitivitatea a continuat să scadă până la 8% pe 15 februarie (observați, alt timing, puțin amânat), dar s-a apropiat de 13% în prima săptămână din martie.

Cam același lucru se vede sau nu se vede și pe graficele epidemice din alte țări europene, fiecare cu particularitățile ei – Italia a deschis mai devreme, în ianuarie și numărul de cazuri a început să crească la jumătatea lui februarie, Germania nu a deschis decât recent și doar clasele mici și nu are creștere epidemică, Austria a redeschis odată cu noi, iar graficele epidemice sunt trase la indigo. Ieri s-au deschis școlile și în UK, iar Borisake al lor a venit seara la televizor și a spus că știe că asta va duce la creșterea numărului de cazuri, dar trebuie să compenseze adulții printr-un comportament mai responsabil, ca să poată merge copiii la școală, asumînd că astfel este inevitabilă creșterea răspândirii.

Să ignori aceste corelații între valurile epidemice și deschiderea/închiderea școlilor nu mai este deloc responsabil și, 8 februarie, exact în ziua redeschiderii școlilor la noi, am scris aici un articol exact despre modul rigid în care ministrul Educației și președintele au abordat această problemă, de parcă n-ar fi trecut un an și n-ar fi deja o gramadă de soluții posibile și vizibile. În locul lor, noi am dezbătut dacă ar trebui sau n-ar trebui să facă copiii sport în sală cu mască. Am susținut întordeauna o creștere a numărului de ore de sport, dar parcă nu era acum marea urgență sportul la școală. A fost o surpriză plăcută pentru mine propunerea ministrului Educației de a-i vaccina pe copiii de clasa a XII-a, dacă vor asta. Sunt cam 150 de mii, deci nu foarte mulți, iar vaccinarea le-ar permite să-și vadă de examene.

În concluzie, cred că ar fi mai sănătos să plecăm de la premisa că da, tinerii și copiii sunt mai vulnerabili în acest al treilea val și să ne bucurăm după aceea dacă se va fi dovedit că nu este așa.

2. Ar trebui reinstituită carantina națională?

Mulți specialiști spun că da. Nu numai la noi, ci și afară. Dincolo de faptul că la noi carantina e o mașină de poliție parcată la intrarea în localitatea carantinată (firește, am golit de conținut încă o formă, la ce vă așteptați?), eu chiar nu mai văd sensul carantinei, ca interdicție generală de a face aproape orice. Virusul nu stă la colț de stradă să-ți dea în cap. Alți oameni pot sta acolo, să-ți dea virusul, deci problema nu e atât una obiectivă de restricționat circulație sau activități, e foarte subiectivă, particulară, legată de modul în care oamenii interacționează între ei în diferite ipostaze și trebuie judecată ca atare.

– Ce sens are să închizi parcurile, cum s-a întâmplat anul trecut? Sigur, trebuie să ai grijă ca oamenii să păstreze distanța în parcuri, dar asta se poate face cu câțiva gardieni.

– Firmele știu (sau ar trebui să știe, dacă anchetele epidemiologice ar fi peste tot chestiuni serioase, dar nu sunt) că trebuie să-și păzească ele angajații de prin birouri sau hale de producție de la încălcat reguli, nepurtat mască și altele, pentru a nu li se suspenda activitatea.

– Dacă vorbim de mall-uri, sau de biserici sau de alte locuri publice închise, este mai utilă o interdicție de aglomerație (limitarea numărului de persoane aflate la un moment dat în interior) decât închiderea lor. Cu restaurantele e altă discuție, deși restaurantele (cele cu mâncare, nu cafenele sau barurile) chiar produc valoare adăugată, în timp ce mall-urile o scad, pentru că vând preponderent produse din import.

– Dacă luăm în serios noul val epidemic, nu cred că mai putem lăsa restaurantele să mai funcționeze la interior. Terasele da, dar cu limită de capacitate și pentru ele și fără vrăjeala aia cu folii sau geamuri care le transformă în spații de facto închise. Cred că până la toamnă acesta este singurul mod în care mai pot funcționa restaurantele, pe lângă livrarea de mâncare la domiciliu sau la pachet. Despre cafenele, cluburi, baruri sau jocuri de noroc, îmi pare rău, dar nu cred că ar mai trebui să fie deschise până la atingerea unui procent semnificativ (70%, probabil) de vaccinare a populației, sau până la instituirea unor mecanisme de admitere cu vreo aplicație de vaccinare, ceva, cam cum vor să facă cei din transporturile aeriene.

– Dar cea mai dificilă întrebare este legată de transportul public, urban, interurban și periurban, cel cu microbuze. Poți limita numărul de pasageri în tren, în metrou, în avion sau chiar autobuz pentru a menține pe cât posibil rețelele de transport în funcțiune, dar cum s-ar putea face asta în microbuzele care fac probabil jumătate din tot ce înseamnă transport de persoane în România, inclusiv transportul școlarilor în zonele rurale? Problema asta nici nu se vede din Capitală sau din marile orașe și, în general se vede puțin, pentru că microbuzul este cam singura formă de transport public exact în zonele în care nu se prea testează lumea. Personal, eu nu știu cum s-ar putea găsi o soluție, dar e posibil ca alții mai deștepți să găsească una. Subliniez însă că am mari dubii că masca ajută foarte mult când ai cinci sau 15 persoane într-un spațiu de sub 10 metri pătrați, pentru cel puțin jumătate de oră. Dar orice măsuri am lua, ele nu vor avea niciun efect dacă vor fi instituite fără urmărirea atentă a respectării lor.

3. Dar starea de urgență, mai are sens?

Singura perioadă în care măsurile au fost respectate, forțat desigur, a fost cea a stării de urgență. Desființarea de facto a acesteia prin decizie CCR a provocat însă un reflux la fel de puternic în controlul măsurilor epidemice. Instituirea stării de urgență de către președinte, așa cum este acum legislația ciuntită nu, nu mai are sens. Dar să ne amintim că PSD-ul nu mai are controlul parlamentului și că o nouă legislație în această privință, inclusiv cu amenzi și alte pârghii pentru respectarea regulilor epidemice, poate trece relativ repede prin parlament. Doar aceasta este situația în care instituirea stării de urgență ar mai avea sens în România, iar guvernul ar face bine să se apuce urgent de un astfel de proiect de lege pe care să-l trimită în parlament. Să ne mai amintim și că legislația penală nu poate fi modificată prin ordonanțe de urgență.

4. Până la vaccinare, testarea inteligentă și… câteva proceduri diferite

Deși România stă relativ bine față de alte state europene în materia vaccinării, pe bune, n-ai cum să nu vezi asta, în două luni abia s-au vaccinat un milion de oameni. În ritmul acesta, pragul de 70% din populație nu va fi atins nici până în toamna 2022. Chiar presupunând că ritmul va fi dublu (și eu chiar cred că de prin aprilie se vor vaccina cel puțin un milion de oameni pe lună) tot nu rezultă că până la toamnă (venirea frigului) se vor putea vaccina mai mult de jumătate dintre adulții României (8-9 milioane de oameni). Deci, cum procedăm?

Păi ce soluții mai rămân? Ce alte soluții au fost până acum în afara testării masive și, mai ales, a unor anchete epidemiologice serioase?

Hai să o luăm altfel… Cât e de greu să legi în cascadă pe aceeași centrală telefonică toate DSP-urile din țară, astfel încât județele să poată prelua de la unele la altele vârfurile de aglomerație pe linii la care oamenii sună să spună că au corona și nu li se răspunde cu zilele? Bucureștiul (mi se pare că și alte orașe) a deschis pentru voluntari munca la aceste anchete, dar vă dați seama că nici nu costă prea mult, nici nu e dificil de implementat o astfel de soluție în mai multe orașe (de fapt nici nu contează unde sunt voluntarii, pot munci și de acasă la anchetele epidemiologice) dacă STSului i se va cere să realizeze un concept de centrală telefonică mai puțin birocratizat fizic și mai apropiat de posibilitățile tehnice (un banal divert calls) al zilelor noastre? 

Acum oamenii își fac teste singuri, se găsesc la farmacie, totul este să și poată anunța pe cineva dacă se infectează, iar acel cineva să poată afla cine a mai intrat în contact, pentru a opri râspândirea. Trebuie modificate doar câteva proceduri, tehnice sau de lucru, dar asta rapid, căci numărul cazurilor este acum foarte aproape de cinci mii pe zi și în câteva săptămâni poate ajunge ușor la zece mii pe zi. Secțiile ATI sunt iar pline și, să n-aveți dubii, acestea fac singura diferență între mortalitatea zilnică sub o sută pe zi, din acest început de an și cea de peste 200 pe zi din toamnă, când punctul ăla în care medicii au decis cine trăiește și cine moare chiar a fost atins. Hai să nu mai ajungem acolo!

Chiar dacă noile tulpini sunt mai periculoase și chiar dacă păstrăm și noi ca toate națiile libere și civilizate un număr de covidioți care ies în stradă și strigă că gena strămoșească bate conspirațiile mondiale, totuși infrastructura sanitară e mult mai pregătită acum decât era acum un an, există vaccinuri și, cel mai important, gradul de conștientizare și de pregătire al populației este cu totul altul. Oboseala pandemică despre care se vorbește este și ea un fenomen real, dar cred că mai puternică decât asta va fi totuși dorința oamenilor de a se proteja pe ei și pe cei apropiați. Mai trebuie doar ca instituțiile statului (legea, angajații și sistemul) să funcționeze cumva împreună cu populația.