Vestea cu adevărat proastă nu e că scade economia, ci că relansarea ei depinde doar de noi

Moise Guran

Bun, deci scenariile de bază privind economiile lumii, sunt acum cele care erau prezentate cu două luni în urmă ca variante pesimiste, pentru cazul că mai apare un val epidemic. Variantele pesimiste de acum sunt, fără exagerare, filme de groază – o scădere cu 8% a economiei mondiale în 2020 (7-8 mii de miliarde de dolari) ar fi ca și cum ar dispărea de pe fața pământului jumătate de Europă, sau doar Franța, Germania și UK la un loc. Asta ca să mai și vizualizați puțin cifrele astea, care probabil că nu spun mare lucru altfel. Acest scenariu pesimist aparține Băncii Mondiale (a fost publicat luni seara), care precizează însă că scenariul său de bază este o scădere de doar 5,9% a economiei mondiale, adică, în aceeași termeni, ca și cum ar dispărea doar Franța și Germania, fără UK. Vestea bună, este că, în acest scenariu de bază, România ar avea o scădere de -5,7% în 2020, urmată de o creștere de +5,4% anul viitor. Adică un scenariu în V – o recesiune abruptă, urmată de o revenire rapidă. Vestea proastă este că, dacă scăderea este certă (și eu zic că va fi semnificativ mai mare de 5,7%), revenirea depinde doar de noi.

Dincolo de cifrele astea, oricât de mari ar fi ele, trebuie să vezi joburi pierdute, cele mai multe din sfera serviciilor, dar și populații mari (sute de mii sau milioane de oameni) capabili sau nu să se reorienteze. Din păcate inerția profesională, inflexibilitatea și reticența la nou, derivă din nivelul educației, în sensul că este invers proporțională cu aceasta – națiunile cu o educație a muncii mai bună se adaptează mai repede. Aici nu e vorba însă numai de angajați ci și de angajatori, de capacitatea firmelor de a abandona un segment de piață care nu mai merge, pentru a deschide altul, nou, necunoscut și, deci, înspăimântător ca orice teren neeplorat.

Nu în ultimul rând, în condițiile politicilor semnificative de stimulare economică ale UE (banii ăia mulți) mai e vorba și de capacitatea guvernelor de a se adapta rapid și de a aprecia corect ce sectoare trebuie stimulate în fiecare țară în parte. 

Paranteză. Așa cum mai spuneam cu altă ocazie, nu e fezabil să-ți imaginezi că vei stimula sectorul IT din județul Vaslui, pentru că nu există o universitate de profil acolo. E de bun simț. Pe de altă parte, este complet greșit să lași județul Vaslui, sau alte județe cu un profil similar (puțin industrializat), în afara schemei de stimulare economică, pe ideea că viitorul e în IT, iar cine nu se adaptează nu contează. Poate nu va produce IT-iști în următorul deceniu, dar sigur ar putea să producă mai mult decât grâu (valoare adăugată mică) exportat prin Egipt la un preț care depinde mai mult de cât a plouat în Rusia decât de vrednicia oamenilor din Vaslui. Precizez faptul că Vaslui e doar un exemplu generic, putea fi Mehedinți, Telorman, Giurgiu sau multe altele. Paranteză închisă.

Uitați-vă la nemți… Pune Merkel capăt Republicii Automobilistice Germania, cum a titrat DW, acum câteva zile? Nu, nici vorbă, dar o ajută să se transforme, astfel încât Germania să rămână Republica Automobilistică și peste 10-15 ani. Păi e frumos? Să râdă Tesla din spațiu, în timp ce BMW și Porsche încă mai dezbat câți cai putere din motoarele lor sunt puși în mod real pe șosea, și câți se duc în atmosferă? Practic, guvernul german se folosește de criza COVID pentru a-și da un șut în fund către un pas înainte.

Într-un fel similar, dar la altă scară, desigur, provocarea pentru România va fi în primul rând să-și scoată din inerție sectoarele mult prea înțepenite destul de nefericit în tradiție (exportul de grâu de mai sus e doar un exemplu) și care nici n-au adus vreodată prea multă bunăstare de mase. Nu contează cu adevărat că anul ăsta PIB-ul scade cu 5 sau cu 15%, contează viteza cu care miliardele alea de la UE devin locuri de muncă noi în România, de preferat locuri de muncă cu perspectivă. Altfel, nu va fi nicio revenire în 2021 și poate nici în 2022.

Că tot veni vorba de Germania, și de planul ei ferm și foarte concret, mi se pare că deja autoritățile de la noi vorbesc cam prea mult despre un program de stimulare al economiei. Trimit tot felul de baloane de încercare în opinia publică și discuția despre cât se măresc sau nu se măresc pensiile ocupă mult prea mult din ceea ce ar fi trebuit să fie un set de măsuri semnal, care să restabilească încrederea. Existența sau incosistența unui astfel de plan va marca, atât economic cât și politic, următorul deceniu pentru țara noastră, va naște bune practici sau, din contră, va dezgropa monștii extremiști pe care peste ani nici nu-i vom mai înțelege și corela cu timpul pierdut acum, la fel cum nimeni n-a mai corelat în 2014-2018 fenomenul Dragnea cu absența unui plan concret de relansare economică în 2009-2010.