Pentru încredere, avem nevoie de mai mult adevăr și de mai puțină ezitare
Moise Guran
Avem așadar prima zonă aflată în carantină, zonă închisă (prin ordonanță militară) în care și din care oamenii nu mai pot intra sau ieși. Situația s-a precipitat, aparent după ce schimbarea de management la Spitalul Județean din Suceava a scos la iveală faptul că numărul morților era semnificativ mai mare decât cel raportat. Oficial, rezultatele testelor au venit târziu, abia aseară. Neoficial, este evident faptul că adevărul a ieșit la suprafață abia după ce Nelu Tătaru, fost secretar de stat, actual ministru al Sănătății, a mers la Suceava. Singura problemă este că vizita respectivă a avut loc acum cinci zile. A constatat dl Tătaru un număr mai mare de morți decât era normal? N-a spus. A constatat un număr prea mic de teste? N-a spus nici asta. A dispus testarea post mortem a mai multor internați la Spitalul Suceava? Posibil. Totuși… cinci zile? România intră în Scenariul IV al epidemiei cu aceste semne de întrebare și cu multe altele.
Faptul că autoritățile au luat decizia să scoată la suprafață adevărul despre ce s-a întâmplat la Suceava este pozitiv, dar este singurul lucru pozitiv din toată această situație. Instituirea carantinei pentru întreaga zonă a Municipiului și a localităților adiacente, deși pozitivă de asemenea, vine totuși cu o întârziere destul de mare. Apoi, uitați-vă puțin pe hartă… Sunt totuși zeci de drumuri ce trebuie închise și supravegheate de forțele de ordine, dar mai sunt probabil sute de drumeaguri și poteci pe care Google Maps nici nu le vede. Îți pui problema… ce înseamnă carantina asta? E o linie de front organizată de armată, cum ai văzut în filmele americane, sau sunt închise doar drumurile principale și cam atât?
Apoi, inevitabil, te întrebi… dar vor urma și alte orașe/zone care ar putea intra în carantină? Oare se poate ajunge la această situație și în zona în care mă aflu eu? Cum va fi dacă mă voi afla în interiorul unei zone închise?
Din păcate nu avem răspunsuri la aceste întrebări pentru că autoritățile nu au ales să comunice cu locuitorii Sucevei și ai celor opt localități adiacente intrate și ele în carantină. Firesc ar fi fost să le dea asigurări concrete privind aprovizionarea și modul în care viața va continua să se desfășoare în zona respectivă. Altfel, mulți vor avea tendința să fugă, să evadeze, iar eu nu văd cum Poliția și Armata ar putea să-i oprească, mai ales că Suceava este județ de frontieră, cu oarece trafic ilegal și expertiză nu numai în fentarea unor echipaje de poliție de pe un drum județean, ci al unei granițe cu Ucraina. O carantină slabă ar reduce și mai mult încrederea în autorități, iar acesta este cel mai rău lucru ce se poate întâmpla într-o situație de criză.
În esență, Scenariul IV presupune prioritizarea cazurilor și tratarea în spitale doar a celor grave. Acela dintre noi care se va îmbolnăvi dar nu va fi spitalizat, va trebui să accepte altruist că altul e mai grav decât el și că autoritatea medicală știe ce spune atunci când decide că nu va muri chiar dacă va fi tratat acasă.
Dar Suceava adâncește de fapt un alt coșmar pe care, cu excepția nărojilor care încă mai spun că această pandemie este o gripă ca oricare alta, noi toți îl avem – dacă autoritatea locală de la Suceava a încercat ascunderea numărului real al morților de coronavirus, oare chiar știm (sau vom ști) în România dimensiunea reală a epidemiei? Pe acest fond de teamă, va înflori populismul deșănțat, vor prolifera falși salvatori, gata să facă zece mii de teste rapide sau zece mii de injecții cu apă de ploaie, ceea ce va duce nivelul de încredere în autoritate și mai jos. Comunicarea corectă și promptă e cheia încrederii, dar acțiunea mai hotărâtă n-ar strica nici ea. În absența lor, oamenii se desolidarizează, caută soluții individuale și de acolo se deschide un drum larg către haos. Nu către democrație sau libertate, către haos. În caz că nu știți diferența, haosul acum înseamnă moarte.
