Scoatem Armata, ok, dar hai să nu o scoatem doar pentru paradă!

Moise Guran

Spre deosebire de alți comentatori, eu chiar cred că trebuie să dăm statului român încredere în aceste momente, chiar dacă el este departe de a fi un stat reformat, organizat sau, doamnefere, meritocratic. Problema este că acest stat, așa cum o fi el, e singurul pe care îl avem, iar în săptămânile și lunile care vin, autoritățile, statul român implicit, au nevoie de tot suportul și încrederea noastră a tuturor. Am primit și eu, ca mulți alții, cu un oftat de oarecare ușurare decizia președintelui de a scoate armata pe străzi. Deja e pe străzi și în UK și în Bulgaria și peste tot, era o chestiune de timp până avea să fie luată această decizie și la noi. Dar această măsură este una mai mult psihologică, dacă nu chiar una de PR. NU ar trebui să rămână așa! În opinia mea, armata ar trebui implicată mult mai serios în gestionarea acestei crize.

Cu adevărat ciudat este că tocmai vârstnicii sunt cei care vor ordine și militărie în societate, în condițiile în care taman lor le vor fi impuse cele mai drastice restricții. Firesc, pentru că sunt cei mai vulnerabili. Desigur, un pensionar ieșit din casă după o pâine sau un borcan de murături, va considera că militarii pe străzi vor impune altora interdicțiile, nu lui. Și probabil chiar așa va fi, căci ce pot face soldații unor bunici care nu respectă interdicțiile de circulație?

Dar unor tineri puși pe scandal, cum s-ar putea să mai și apară, căci așa se întâmplă în vremuri nașpa, lor ce ar trebui să le facă militarii? Să tragă în ei? Da, soldații asta știu să facă, știu să tragă în inamic. Cum inamicul e acum un virus, iar armata nu e antrenată nici pentru ordine publică, nici pentru intervenții civile, prezența ei pe stradă este mai mult una de descurajare a unor posibile dezordini sociale, pe lângă suportul logistic pe care Armata Română îl dă deja.

Dar o interdicție totală de a ieși din casă pentru cinci milioane de vârstnici presupune aprovizionarea acestora cu produse de strictă necesitate, dacă nu chiar pregătirea unei separări temporare a seniorilor care locuiesc împreună cu copiii și nepoții lor, așa cum scriam în articolul precedent. Cu toată încrederea pe care vreau eu acum să o dau autorităților române, chiar nu-mi rezultă cum vor putea autoritățile civile locale să se descurce într-un astfel de coșmar logistic, mai ales că majoritatea pensionarilor sunt totuși la sate. Adevărul despre autoritățile noastre este că acestea urăsc organizarea, iar atunci când au nevoie de ea, firesc, organizarea le urăște pe ele.

Hai să luăm de exemplu înfiorătorul caz de contaminare medicală de la Suceava… Despre ce a fost vorba acolo? Un ordin al ministrului Sănătății greșit interpretat? O decizie fără logică a unui manager local? Cum a putut aduce cineva medicii infectați pentru a-i pune la un loc cu cei neinfectați, pentru ca apoi să se predea cu toții coronavirusului și să închidă spitalul? A fost doar prostie sau a fost lipsă de organizare acolo?

Păi, dacă în sistemul medical, unde vorbim totuși de o linie de organizare cvasi-militară s-a întâmplat asta, cum vor gestiona autoritățile civile inevitabilul vârf al epidemiei, aflat probabil la câteva zile sau o săptămână distanță?

Ați văzut pacienții întinși pe jos prin spitale în Italia și în Spania?

Dar pe primarii lor, exasperați de faptul că oamenii nu-i ascultă și nu stau în case, i-ați văzut? Sau credeați că numai la noi lumea chiar nu pricepe cât de gravă e criza asta?

Sigur că sunt lucruri pe care armata nu le poate face, dar sunt altele pe care le va face probabil mai bine decât autoritățile civile. La noi armata deja instalează corturi medicale de campanie în curțile spitalelor civile, pentru a putea gestiona acel vârf, dar oare n-ar fi mai bine ca partea asta de decizie să treacă în subordine militară, iar nu militarii să asigure doar suport pentru deciziile civile?

Știu, sună înfiorător ce spun, mă sperii și eu, acum când scriu aceste rânduri și se poate argumenta că și Ministerul de Interne este structură organizată militar. De acord, și până la momentul ordonanței-recomandare de sâmbătă, nici nu am avut ce să-i reproșez domnului Vela, nici domnului Arafat. Cunoscându-i pe amândoi, sunt tentat să cred că ezitarea a venit de mai sus, de la prim-ministrul Orban, sau poate chiar de la președintele Iohannis. Iar efectele dramatice ale acelei ezitări și ale aerului de 1 Mai de weekendul trecut le vom vedea probabil peste câteva zile.

Să nu fiu înțeles greșit! Decizia trebuie să rămână politică, iar Președintele României este totuși comandantul Armatei. Dar n-ar fi mai bine dacă am trece spitalele și lanțurile de aprovizionare medicală sub comandă militară? Dar cu lanțurile de aprovizionare alimentară… Hipermarketurile se descurcă deocamdată eroic, iar acestea chiar știu logistică, nici nu le pun la îndoială capacitatea, dar ce se va întâmpla când vor apărea cazuri de infectare mai sus, în fabricile de alimente? Sistemul sanitar și cel alimentar sunt acum parte din infrastructura critică a României. Suntem siguri că vrem să le lăsăm pe mâna unor oameni care au totuși mize politice?

Că veni vorba de mize… Vorbim de sute sau de mii de vieți omenești care vor fi sau nu salvate. Nu cred că suntem în pericol să dea cineva o lovitură militară de stat și, oricât de rău ne-ar suna preluarea organizării acestui război cu virusul în comandament militar, probabil că altă șansă nu avem.

Înainte de nominalizarea lui Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru, s-a vehiculat destul de insistent varianta în care Generalul Ciucă, actual ministru al Apărării, ar fi preluat această funcție. Probabil n-ar mai avut loc șarada cu retragerea, căci domnul Ciucă nici nu ar fi acceptat așa ceva, dar nici nu ar fi dat recomandări „de stat în casă” prin ordonanță militară, așa cum au decis politicienii. Cum spune și Iohannis, mizele politice chiar nu au ce căuta în deciziile de acum. De aceea spun… implicarea armatei în gestionarea acestei crize este probabil bine primită de populație, dar hai să nu rămână la stadiul de paradă militară.