Plec definitiv din presă și… cam atât.

Moise Guran

UPDATE: În data de 12 martie am decis să mă retrag din poziția de coordonator al campaniilor USR-PLUS și să rup orice contact cu lumea politică. Nu m-am înscris în USR, nici în alt partid, iar experiența celor două luni în care, dintr-o poziție mai mult tehnică, am încercat să schimb lucrurile în Alianța USR-PLUS, au reprezentat o cumplită dezamăgire. Decizia de a face pasul înapoi a venit atunci când mi-am dat seama că înainte nu am unde.  Nu cu principiile, nu cu ideile și nici cu intențiile cu care am făcut acest pas. Pentru că nu l-am făcut ca să mă schimb eu.

Cele mai grele decizii din cariera unui jurnalist sunt cele în care etica intră în conflict cu deontologia. Etica se referă la binele general, al societății, iar deontologia se referă la regulile meseriei. Teoretic, regulile meseriei de jurnalist nu pot intra în conflict cu interesul general al societății, tocmai pentru că ele, regulile respective, sunt gândite pentru a sluji societatea. Și totuși, în practică, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate. Vă dau un exemplu – unui jurnalist îi este interzis să cheme lumea în stradă, la orice fel de proteste, și în special la cele politice, dar ce ar trebui să facă un jurnalist atunci când guvernul amenință prin actele sale însăși existența democrației? 

Alt exemplu, unui jurnalist nu îi este interzis să devină om politic, dar dacă tot mai mulți jurnaliști devin oameni politici, atunci credibilitatea generală a breslei scade și rolul presei de câine al democrației este afectat. 

Și totuși eu azi, acum, vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român, pentru a-mi asuma un rol politic în această țară. Acesta este ultimul mesaj pe care vi-l dau în calitate de jurnalist și este o explicație pentru dumneavoastră, cei care mă urmăriți de atât amar de ani.

Nu știam și nici acum nu știu dacă a contat sau cât a contat că din 2013, dar mai ales în  2017 și 2018, am ieșit în stradă și că am chemat și pe alții să facă la fel. Nici nu mai contează cu adevărat acum, important este doar rezultatul – chiar dacă fiecare dintre noi, cei ieșiți în stradă în acești ani am avut un rol micuț, micuț, pe ansamblu noi ca societate, sute de mii sau poate chiar milioane de oameni am devenit conștienți de valorile comune pe care le avem, de scopul și de agenda pe care o dorim pentru țara noastră.

V-am spus atunci că aceasta este o trezire într-o formă superioară a conștiinței noastre naționale și cred și acum că asta a salvat cu adevărat națiunea noastră de la un derapaj spre dictatură.

Ei bine, când am chemat lumea în stradă am știut că încalc deontologia meseriei de jurnalist dar am ales fără să clipesc această cale, considerând că momentele erau critice pentru societate. Alți jurnaliști au ales să nu facă asta și le-am respectat decizia, chiar dacă m-au usturat mațele când jurnalistul pe care îl respect cel mai mult mi-a spus în direct la televizor că dacă chem lumea în stradă nu mai sunt jurnalist ci propagandist. N-am putut să-l contrazic.

Tot într-un conflict între etică și deontologie am fost și atunci când președintele Iohannis a refuzat dezbaterile în campania electorală dar a invitat câțiva jurnaliști, printre care și eu, la o pseudo-dezbatere în care, de facto, noi am fost cu spatele la zid. Am acceptat nu pentru că președintele făcea vreun serviciu democrației, ci pentru că riscurile pentru aceasta erau mult mai mari în cazul întăririi partidului care a făcut atât de mult rău țării noastre în ultimul deceniu. 

Să nu credeți că astfel de situații sunt rare în meseria noastră, dar să nu credeți nici că deciziile sunt ușoare. Eu sunt în această breaslă de 26 de ani și cei care m-ați urmărit sunt sigur că v-ați dat seama cât de mult îmi place și câte satisfacții mi-a adus. Pentru că iubesc această meserie, eu n-am râs niciodată de regulile și de rigorile ei, așa că mi-am pus și eu, așa cum și mulți dintre dumneavoastră mi-ați pus problema de a face pasul spre politică.

Prima dată când am luat serios în calcul această decizie a fost după sperietura pe care am tras-o cu toții pe 10 august 2018. Mi-am pus atunci problema dacă nu cumva nu mai e suficient ce fac pentru societate ca jurnalist. Să fim sinceri cu noi înșine, în acești ani răul s-a produs, democrația a fost poate salvată, la limită, dar instituțiile publice sunt praf, economia stă pe un butoi de pulbere, iar noi toți vom avea mult de reparat la țara noastră pentru a putea spune că acea revoluție din mințile și din sufletele celor care am fost în stradă chiar a reușit, chiar a dus la reformarea României.

Așa că, da intru în politică. Las totul în urmă, definitiv (căci nu există cale de întoarcere din politică la jurnalism) pentru a merge acolo unde se iau decizii. Am comentat de pe margine suficient, am dezbătut idei, le-am susținut și am insistat pe ele până la obsesie uneori, am insistat să mă contraziceți și să analizați critic, cu propria minte, ceea ce vă spun eu sau alții ca mine. Acum cred că este nevoie și de mine și de tine acolo unde ideile devin realitate.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ați oferit în acești 26 de ani, vă mulțumesc dumneavoastră ascultătorilor dar și minunatei echipe a Europa FM, vă asigur că locul meu va fi luat, cum e și firesc, de un alt jurnalist, care îmi va critica în mod obiectiv și leal deciziile și acțiunile pe care le voi întreprinde ca politician. Le mulțumesc, de asemenea celor patru echipe Biziday cu care am lucrat în acești ani în televiziune, precum și echipei Aplicației Biziday. Controlul editorial asupra acesteia l-am predat colegilor mei încă din 2018, iar apoi tot lor și controlul societății care administrează această aplicație. Rămân acționar minoritar.

În final vă rog să vă amintiți vorba pe care v-am spus-o acum trei ani, într-o dimineață de iarnă în care Liviu Dragnea venea la putere – Soarele răsare la fel și mâine, dar ce fel de zi va fi mâine depinde doar de noi!