Abrogarea recursului compensatoriu nu este suficientă. Haideți să vorbim serios despre creșterea pedepselor!
Moise Guran
Sub presiunea opiniei publice, Guvernul Orban a decis să-și angajeze răspunderea pe abrogarea (modificarea?) recursului compensatoriu. Scopul, în mod evident, este electoral și a venit după reacția puternică a opiniei publice față de lipsa de acțiune a ministrului Predoiu. Bine, acum haideți să înțelegem exact și ce este cu acest recurs și de ce autoritățile trebuie să urmărească mult mai mult decât abrogarea lui. Așa cum zice Ioana Dogoiu, abrogarea va limita dar nu va opri ieșirea unor indivizi periculoși din pușcărie. Iar societatea noastră are nevoie de mult mai mult. Are nevoie de un contraatac.
Recursul compensatoriu reprezintă măsura maximă a ticăloșiei unui PSD corupt, capabil să scoată din pușcării asasini și violatori, doar pentru a-și scăpa proprii infractori. OUG 13, tentativele de amnistie și grațiere, dar mai ales acest recurs compensatoriu, au transmis în societatea românească a ultimilor trei ani un mesaj cumplit – acela că România este condusă de infractori, că legea penală a devenit legea penalilor, că cine face rău scapă ușor sau scapă pur și simplu, exemplul cel mai bun până pe 27 mai 2019 fiind chiar păpușarul PSD, al guvernului și al parlamentului României, Liviu Dragnea. Un astfel de semnal, transmis atât de puternic în societate, a produs deja mutații grave și pe termen lung. Golirea închisorilor nu este semnificativă în sine ci prin efectele pe care le-a produs – un val infracțional crâncen, în care s-au înscris de la achizițiile supralicitate pentru spitalele de copii (dezincriminarea parțială a abuzului în seriviciu, operată abusrd de CCR) și până la violarea efectivă a unor copii, cazul de săptămâna trecută de la Brăila, sau până la violarea, uciderea și arderea acestora, vezi înfiorătorul caz Caracal.
Lumea nu înțelege imediat prezentul, mai ales atunci când acesta e crunt, dar toate aceste fenomene au legătură cu ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în România.
Dați-vă un pas în spate și încercați să vedeți tabloul de ansamblu, dincolo de știrile de zi cu zi! Și întârzierea anchetelor de corupție fac parte din tablou (vezi activitatea cvasi inexitentă a DNA) și condamnările penale moi au legătură cu el și corupția și ineficiența poliției… Toate acestea sunt simptomele unei societăți terorizate, cu o magistratură speriată și foarte dornică să fugă la pensie, dar și al unui segment infracțional care nu mai are jenă nici să facă șpăgi cu legea mutilată în mână, nici să rupă în bătaie polițiști ca la Vâlcea, nici să se împuște cu pistoalele în fața Palatului Parlamentului, a sediului Ministerului de Justiție și al SRI.
Acesta este tabloul României după trei ani cu un PSD antisocial, după trei ani cu un Parlament antisocial și al unor guverne antisociale. Iar schimbarea acestor realități cere și timp, dar și măsuri urgente, care nu mai au timp.
Sigur, desființarea Secției Speciale ar fi un semnal pentru magistrați, sigur că profesionallizarea poliției e o necesitate obiectivă (dar de unde scoatem peste noapte niște agenți Bond?) sigur că să nu dai cu var în pușcării ca să poată fi invocate condițiile neadecvate e reavoință și sigur că modificarea/abrogarea recursului compensatoriu este una dintre măsurile de care societatea noastră are nevoie. Va da un semnal, dar unul cam slab în condițiile în care chiar și după modificare, infractorilor vor continua să li se reducă pedepsele cu până la 20% încă mulți ani de aici încolo.
În opinia mea societatea noastră ar avea nevoie în acest moment de un semnal mult mai puternic, pentru a opri valul infracțional. Iar dacă recursul compensatoriu a scăzut cu 20% executarea pedepselor celor condamnați, cred că o creștere a maximului de pedeapsă cu 20% pentru infracțiunile cu violență, și chiar cu 30% pentru cele de corupție, ar reuși chiar mai eficient să stopeze valul infracțional urnit de PSD. Cred că și judecătorii ar înțelege un astfel de mesaj și ar da sentințe mai dure, cred că și polițiștii și procurorii ar înțelege că trebuie să lucreze altfel și cred că și infractorii, fie ei politici sau de drept comun ar înțelege un astfel de mesaj.
Sigur, creșterea pedepselor se aplică infracțiunilor comise după momentul modificării acestei legislații. Nu îi afectează pe cei neprinși sau deja încarcerați, aceia vor continua să iasă din pușcării în același ritm, dar sensul creșterii pedepselor ar fi stoparea exploziei infracționale, cel mai important efect fiind nu represiunea (care depinde într-adevăr mai mult de eficiența aparatului represiv), cel mai important efect ar fi asupra populației. O populație, care indiferent că a fost sau nu mituită cu pensii și creșteri de salarii ca să accepte aceste prăpădenii, este acum traumatizată, speriată și are mai mult decât orice nevoie să înțeleagă că are un stat care se îngrijește de ea și o lege penală al cărei prim sens este protejarea victimelor, iar nu a infractorilor.
