Liviule, ești aproape! Nu te lăsa până 20% > PSD!

Moise Guran

A ocupat Iașiul. Efectiv l-a ocupat. Cu dispozitiv militar (de Jandarmerie) baricade făcute din dube și garduri în jurul unui perimetru central, precum și o desfășurare de forțe de ordine probabil mai mare decât la Sibiu, unde erau toți liderii europei. Ce a reușit astfel? O cvasirăscoală a populației ocupate, care a înțeles totuși (din fericire) că “armata” invadatoare era și ea tot din români, aduși… Nu se știe cum aduși, de vreme ce există relatări cum că o bună parte a celor transportați cu sutele de autocare ale PSD au ajuns la Sfânta Paraschieva, în loc să ajungă să-l aplaude pe Dragnea. Deci, e o întrebare asta… toți au știut unde vin, sau primarii i-au momit cu un pelerinaj ca să-i aducă de fapt să-l aplaude pe Dragnea? Oricum, rezultatul a fost o catastrofă, căci Dragnea a reușit nu numai să-i enerveze pe ieșeni (probabil chiar o bună parte din moldoveni) dar a o ferit contrastul perfect între atmosfera de război civil din Iașiul ocupat și atmosfera de sărbătoare pacifică și Europă autentică de la Sibiu, cu Merkel pupată de o băbuță simpatică, Tusk glumind cu Duckadam și Iohannis în cel mai important moment al său de campanie electorală. Două Românii, nu? Păi da! Că și România e cu două viteze, nu numai Europa. Neapărat urmăriți video de mai jos (nu știul al cui e, eu l-am luat de la Digi 24) în care ieșenii fluieră un grup de oameni sărmani, care nu e foarte clar dacă înțeleg ce li se întâmplă. Dacă nu vedeți video mai jos, mergeți pe linkul ăsta!

L-ați văzut? Bun! Acum urmăriți-l și pe ăsta, în care din autocarele PSD coboară un grup de oameni mai agresivi care aruncă cu ceea ce pare a fi o sticlă spre cei care îi huiduie. Sticla zboară prin fața unei femei cu un copil ce trecea pur și simplu pe acolo. Că de unde să știe că în Iași e război?


De altfel, ieșenii și-au și reocupat piața, golită rapid de pesediști după încheierea mitingului. Au făcut și un marș de protest prin oraș. Aici colecția completă de filmări și poze realizate de colegii de la Ziarul de Iași, care au fost la înălțime. Bun, acum vă dau o poză și de la Sibiu, e deja virală pe net, dar eu am ținut neapărat să o am aici, căci poza asta (bravo din nou Octav!) e cam tot ce va rămâne probabil pentru istorie din Summitul de la Sibiu. Altfel fără relevanță pentru UE. Dar poza asta arată o cu totul și cu totul atmosferă.

M-am dus repede pe Barometrul Europa FM să văd câți moldoveni au ca opțiune de vot PSD. 750 de mii (18% din total). Probabil cei mai mulți, după Oltenia. Doar că Oltenia e la jumate ca populație, și nici acolo nu stă bine pe cele câteva orașe mai răsărite. Oricum, după isprava de azi, am mari dubii că Dragnea mai poate aduce la vot mai mult de 3-400 de mii de moldoveni. Nu zic că restul votanților PSD până la 800 de mii vor vota în mod necesar cu alte partide (care poate nici n-ajung la ei) zic că pur și simplu vor prefera să stea acasă decât să voteze cu PSD. Cam așa funcționează evenimentele astea. Dar, furia celor enervați de gestul de frondă al lui Dragnea are efect de mobilizare asupra celorlalți, dar a votanților care ar fi preferat oricum alt partid. Șansele să vină la vot sunt mai mari acum și nu m-aș mira ca și PNL și USR-PLUS să reușească să mobilizeze la vot mai mult de 4-500 de mii de moldoveni de fiecare. Amintiți-vă ce vă spuneam cu altă ocazie – spre deosebire de sondaj, votul este despre mobilizare, nu despre opțiune, care greu se mai poate schimba cu două săptămâni înainte de alegeri.

Acum, adevărata întrebare este de ce a făcut-o? Imposibil ca la ce staff de sociologi și consultanți are PSD să nu-i fi spus nimeni că mitingul ăsta e o eroare colosală. Și-a pus ambiția. A scăpat boii? A dat în paranoia? Sunt semne și de asta, să știți, căci toți ăia care au trecut pe scenă au avut dicursuri de victimizare și de preamărire a lui Dragnea. Ceea ce e prost în primul rând pentru publicul relativ vârstnic pe care l-au cărat chiar ei în citadela ridicată de Jandarmerie în centrul Iașilor, căci oamenii în vârstă trebuie că-și amintească mai bine ce e ăla cultul personalității.

A vrut Dragnea ceva grandios? Oare de ce a trimis-o pe Dăncilă la Cluj, când știa (trebuia să fi știut) că va fi întâmpinată acolo cu huiduieli. Planificase cumva nu numai o distragere a atenției de la Sibiu, nu numai o antiteză de tipul românii sunt cu mine, nu sunt cu europenii, dar și o umilire a Vioricăi Dăncilă? Dacă asta a vrut, tot ce a obținut a fost eliminarea atenției de la fluierăturile încasate de sărmana Viorica, către scenele mult mai tensionate de la Iași. Sibiul nu l-a scos din schema de comunicare.

Este posibil că Liviu Dragnea să fi început să creadă că tot ce contează e ce se vede pe televiziunile alea ale lui. Numai că impactul televiziunilor respective trece greu de 7-800 de mii de oameni (mereu aceiași), la nivel național. Moldova a pierdut-o, asta e clar. În Muntenia (cu tot cu Dobrogea și Oltenia, dar fără București) avea 19% din intenția de vot și am mari dubii că va putea să mobilizeze mai mult de 6-700 de mii de oameni. Una peste alta, la nivel național, nu cred că PSD mai poate strânge mai mult de 1,5-1,7 milioane de voturi, ceea ce, la o participare totală de 8 milioane înseamnă 20%, iar la o participare totală de 7 milioane, înseamnă 23%. Aceste calcule nu iau în considerare Diaspora, unde votul pentru PSD nu cred să depășească 10%. Partea proastă la un partid de oportuniști, este că sub 20% pierde perspectiva guvernării și se desființează. Așa că, hai Liviule, mai fă niște mitinguri din astea! Doar tu poți desființa PSD!

PS. A fost o iresponsabilitate totală organizarea acestui miting și e o minune că nu au fost violențe semnificative în oraș! Îi felicit pe ieșeni și pentru atitudinea civică de a protesta împotriva invaziei, dar și pentru că s-au oprit la timp, evitând violența și realizând că oamenii aduși să le invadeze orașul erau în marea lor majoritate oameni amărâți, oameni folosiți, dar oameni ca și noi.