Referendumul are efecte juridice directe, dacă trece. Dacă nu trece, are efecte politice. Catastrofale.
Moise Guran
Putea mai mult? Sigur că putea, dar acum nu mai contează asta. Mă limitez de astăzi și până pe data 26 mai, seara, să mai comentez orice despre Președintele României, preferând să vă dau mai degrabă detalii tehnice despre posibilele efecte ale referendumului convocat de acesta în ziua alegerilor europarlamentare. Nu sunt de acord cu cei care spun că referendumul este un luft (un șut după ce mingea a trecut) pentru că întrebările nu ar rezolva toate problemele. Da, nu rezolvă problema Codului Penal modificat de parlament, nici pe cea a masacrului din Justiție, nu schimbă nici ticăloasa majoritate și, în general, referendumul nu ne scutește să mergem la vot ca să avem politicieni și guvernanți de calitate. Ceva tot rezolvă, dar, dincolo de ce rezolvă, de acum se pune problema și invers – ce mai poate strica acest referendum dacă nu trece. Poate.
Potrivit actualizării din luna februarie a listelor Autorității Electorale Permanente, în România sut înscriși pe listele de vot 18.937.258 de cetățeni. Pentru validarea referendumului este necesară așadar o prezență de minimum 5,67 milioane de oameni, dintre care minimum 4,725 trebuie să voteze DA. În situația destul de improbabilă totuși în care PSD și ALDE își instruiesc votanții să nu voteze la Referendum, atunci cele 5,67 de milioane trebuie aduse strict de partidele de opoziție, în special de PNL și de USR-PLUS. Vi se pare ușor? Păi, luăm așa ipotetic o prezență totală de 40% la vot, adică 7,5 milioane de oameni. Dacă PNL și USR-PLUS, hai și Ponta, reușesc să aducă 5,67 de milioane dintr-un total de 7,5 milioane, asta ar însemna ca Opoziția să însumeze 75% din voturi. Cam neverosimil, nu? Nu comentez asta acum, dar voi reveni asupra subiectului la următorul Barometru Europa FM, marți, pe 30 aprilie.
Dacă Referendumul este validat, atunci e cert faptul că:
1. Nu vor mai putea fi date amnistii și grațieri pentru fapte de corupție, și
2. Guvernul nu va mai putea schimba legi penale prin ordonanțe de urgență.
Nu, nu mai e nevoie de nicio lege votată de parlament pentru asta, nu mai e nevoie de nicio modificare de Constituție, pur și simplu acesta este efectul restrictiv al unui referendum consultativ, așa cum reiese el din Decizia 682/2012 a Curții Constituționale.
Cum prin a doua întrebare președintele Iohannis ne întreabă și dacă suntem de acord cu extinderea subiecților ce pot ataca o ordonanță de urgență la CCR, un răspuns validat DA la această a doua întrebare este o invitație la legiferare, ba chiar la o revizuire a Constituției. Nu își face adică efectul doar prin rezultatul referendumului ci ulterior cineva va trebui să inițieze completarea Constituției, astfel încât alături de Avocatul Poporului să mai poată ataca la CCR ordonanțele de urgență și alte instituții, așa cum ar fi CSM sau Înalta Curte.
Reținem deci o singură idee principală – dacă referendumul trece interzicerea amnistierii faptelor de corupție și interzicerea ordonanțelor penale se produce fără a mai fi nevoie de nicio altă legiferare suplimentară.
Acum, ce se întâmplă dacă referendumul nu trece? De principiu nimic. Ca efect juridic, nu se poate interpreta nici că ar trebui dată imediat o amnistie, nici că ar trebui dată imediat o ordonanță în domeniul penal. La nivel politic însă, semnalul va fi foarte puternic și cel mai probabil chiar asta se va întâmpla. Da, noul Cod Penal este votat de Parlament, dar cel mai probabil el nu va intra în vigoare până pe la toamnă. Așa că soluția lui Liviu Dragnea tot ordonanța de urgență rămâne.
Reținem deci a doua idee principală – Dacă referendumul nu trece, Dragnea va înțelege asta ca fiind un vot de la popor pentru ordonanțele sale și, cel mai probabil, le va da indiferent de efectele catastrofale pentru noi ca națiune.
Al doilea efect previzibil, și tot politic, în cazul unui eșec la referendum, ar fi o șubrezire semnificativă a șanselor candidatului la președinție Klaus Iohannis. Până la toamnă mai e puțin timp, dar nu atât de puțin încât să nu poată avea loc o întoarcere a trendului de creștere pe care domnul Iohannis se află în prezent. De fapt, abia o astfel de cățărare face mai dureroasă căderea și, din acest punct de vedere, îi fac două recomandări domnului președinte: 1. Dacă aveți un strateg de comunicare ce v-a sfătuit să vă trimiteți purtătorul de cuvânt să anunțe întrebările, indiferent că aveați sau nu de gând să le elaborați dumneavoastră în prime-time, scăpați cât mai repede de consilierul respectiv. O fi același care v-a învățat să o concediați în același stil pe doamna Codruța Kovesi, tot prin purtătorul de cuvânt. 2. Dacă a fost ideea dumneavoastră și dacă aveți de gând să vă implicați în campania pentru referendum la fel de mult, prin purtătorul de cuvânt, interesați-vă și cât mai e ora de meditații la fizică. V-ar putea folosi din toamnă, în caz de, doamne ferește, ghinion!
Alte comentarii nu mai fac despre Iohannis până în seara zilei de 26 mai 2019. Armistițiu!