Puneţi-vă centurile, că nu se ştie…
de Moise Guran
Este incredibil cum Isărescu poate da vești atât de proaste pe un ton atât de calm și de diplomat.Când Banca Națională își pune în cap o chestie ea nu se numește neapărat target. Ținta de inflație comunicată este mai mult un mecanism psihologic pe principiul că dacă țintești mai mult ai mai mari șanse să faci ceva decât dacă nu țintești nimic. În aceeași ordine de idei, guvernatorul Mugur Isărescu încearcă bănuiesc să devină un politician perfect, conștient de faptul că astfel a devenit și probabil va rămâne persoana publică pe care românii nu au votat-o președinte în anul 2000, doar pentru a regreta amarnic asta câțiva ani mai târziu.
Isărescu ne spune și noi îl credem că prețurile au luat-o razna, eșuarea lor gravă în acest an este aproape imposibil de evitat și oricum a devenit o evidență. Apoi ne mai spune că anul viitor nu va fi nici el mai bun, iar la identificat riscuri cei de la BNR sunt cei mai buni și mai credibili analiști din România, pentru ca în final să ne spună că spre finalul anului viitor prețurile se vor calma, numai bine cât să avem cu toții în cap o țintă ambițioasă.
Desigur, manipularea psihologică a nației nu poate fi condamnată atâta vreme cât urmărește un rezultat mai bun. Dar ca cetățean cu salariu în lei și rate în euro, vă spun că prefer partea în care Mugur Isărescu și corfeii săi identifică riscurile. Prefer să mă aștept la ce este mai rău pentru ca să fiu surprins doar de bine. Mesajul descifrat al BNR este – stimați cetățeni, economia a intrat într-o zonă de turbulențe care va mai dura cel puțin nouă luni de aici încolo. Puneți-vă centurile de siguranță, scuipați în sân și strângeți din dinți.