Răscolind mormântul comunismului
de Ionuţ Văcaru
„Era mai bine pe vremea lu’ Ceauşescu!”, striga de dimineaţă la televizor o doamnă furioasă, postată încă de dimineaţă în faţa Cimitirului Ghencea pentru a vedea cu ochii ei deshumarea lui nea Nicu şi a Elenei. În jurul doamnei furioase mai erau câţiva bătrânei ceva mai calmi. Dar prin discursul său plin de patos, doamna reuşise să atragă asupra sa toate obiectivele camerelor de filmat. Mi-am dat seama că furioasa tovarăşă este de fapt întruchiparea perfectă a propagandei comuniste pe care o iubea atât de mult: vorbe multe spuse tare şi privirea problemelor dintr-o singură perspectivă. Detaliat:
„Pe vremea lu’ Ceauşescu toată lumea avea servici, acum nu găsim unde să ne angajăm”, spunea doamna furioasă. Vai, doamnă, ce bine era! spun şi eu. Nu-i aşa că e frumos când statul îţi asigură „servici”? Eşti mult mai relaxat când ai siguranţa locului de muncă. De fapt, nici nu trebuie să te mai speteşti cu munca atunci când ştii că Partidul nu te va lăsa pe stradă. Din păcate, după Revoluţie, a venit Capitalismul cel Rău care ne obligă să muncim cu adevărat şi care a adus cu sine concepte malefice cum ar fi productivitatea muncii sau eficienţa.
„Pe vremea lu’ Ceauşescu nu a murit nimeni de foame”. Da, asta e minunea comunismului! Nimeni nu a murit de foame chiar dacă alimentarele şi aprozarele erau goale. E o cu totul o altă poveste că au murit oameni la Canal sau prin azilele de nebuni în care erau internaţi doar pentru că nu se supuneau Partidului. De fapt, atunci când Partidul îţi asigură un serviciu, nu văd de ce te-ai mai plânge că nu ai libertate de expresie. Libertatea de expresie nu ţine loc de salam cu soia şi cafea cu năut!
„Ceauşescu a construit ţara asta! Ăştia de acum ce-au făcut?”. Nu au făcut nimic, asta e adevărat. Ceauşescu, în schimb, ne-a făcut metrou. Nici nu vreau să aud vorbe răutăcioase de genul „încă de pe vremea Regelui voiau să facă metrou, deci comuniştii doar au avut norocul să fie cei ce au pus proiectul în aplicare”. Cât despre clădirille dărâmate de Ceauşescu, acolo a fost adevărata eficienţă. Căci la ordinul lui au fost puse la pământ vilele alea prăfuite din secolul trecut pentru a se construi blocuri mari în care să încapă sate întregi. Şi a a mai făcut şi o Casă a Poporului. Una care nu era destinată tocmai Poporului, ci conducerii …Poporului. Chiar şi aşa, ne mândrim cu ea. O înghiţi ea mulţi bani pentru întreţinerea de zi cu zi, dar e atât de mare încât NATO a făcut summit în ea. Tot în ea au făcut summit şi francofonii ăia din Africa. Nu mai contează că pentru ea populaţia a avut curent electric cu porţia şi căldură numai de la soare. În viaţă mai trebuie să facem şi sacrificii. Şi, oricum, cu electricitatea aia ce făcea lumea? Că la televizor nu era nimic ca lumea, iar bulgarii se vedeau cu „purici”.
Şi la aşa propagantă, firesc, s-au încins şi celelalte spirite din jurul doamnei furioase. „Se tot spune că nu ne lăsau să plecăm în străinătate, dar să ştiţi că puteam să ne facem vacanţele în statele sovietice”, adăuga o altă doamnă mai în vârstă. Şi eu mă gândesc din nou. Da, probabil că era revigorant să părăseşti blocurile cenuşii din Bucureşti pentru a vizita… blocurile cenuşii din altă ţară. Adică, deh, nu toată lumea a avut norocul să emigreze în Siberia în timpul războiului.
Întors în prezent, mi-am dat totuşi seama că s-a făcut târziu. Am stins televizorul şi m-am îndreptat spre serviciul pe care nu Partidul mi l-a asigurat. I-am lăsat pe bătrânei să depene amintiri din epoca lor de aur judecând aşa: atâta timp cât le-a fost bine în timpul unui comunism feroce, ar trebui să se descurce şi într-un capitalism la fel de feroce. În ambele sisteme tot de o felie de parizer pe zi au parte. Desigur, au şi motive serioase de supărare. După zeci de ani de comunism parada de 23 august s-a mutat de pe 1 decembrie şi nici nu mai e atât de spectaculoasă. O schimbare care i-a bulversat definitiv.
