Șah, extrem! Dacă nu acționăm acum, Dragnea câștigă tot
Moise Guran
Mișcarea cu OUG-ul care modifică toate legile Justiției a fost surprinzătoare, tupeistă și puternică. Prins cumva (încă nu știm cum, posibil cu dosarul Teldrum) între presiunea europeană și tic-tac-ul alegerilor care n-au cum să-l avantajeze, Dragnea sparge încercuirea, intră în atac și dă un șah extrem de periculos societății – în 45 de zile își poate pune șeful DNA și procurorul general. Teoretic, nu mai are nevoie de amnistie dacă are procuratura. Dar, practic, acest șah este ultimul înainte de matul cu o altă ordonanță, cea care-i va anula și sentința din Dosarul Referendumul 2012. Dacă nu reacționăm imediat și dacă nu o facem hotărât și decisiv, va veni și aceea imediat, probabil în câteva zile.
Acum trebuie să ne concentrăm cu toții, societate, magistrați, Opoziție, nu numai pe apărare, deja e târziu pentru apărare căci OUG a fost publicată în Monitorul Oficial, ci pe un contraatac hotărât și decisiv. Trebuie folosit tot arsenalul, de la protestele pașnice, susținute zi de zi, în toate orașele, până la greva generală. O grevă a magistraților ar ajuta și ar inspira societatea, mai ales dacă ea ar porni de la paltoanele încurcate și cam tremurate de la Înalta Curte de Casație și Justiție. (Aici, apelul meu către magistrați) Opoziția trebuie să depună moțiune de cenzură, nu să lase acest instrument pentru finalul sesiunii, așa cum a făcut toamna trecută, când nu a depus moțiunea după evenimentele de la 10 august ci a lăsat-o pentru o fâsâială plictisită de Crăciun. PNL-ul, se aude? Acum veți da dovadă că nu sunteți în realitate pesediști mascați, care fac un joc de glezne sterp! Fără voi nu se poate depune nicio moțiune de cenzură.
Guvernul PSD trebuie să plece sau, oricum, trebuie demis ca să nu mai poată da OUG. Ordonanța pe Justiție deja aprobată și publicată poate fi respinsă urgent și în Parlament, dar pentru asta trebuie schimbat Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. Dacă guvernul e demis de parlament, el rămâne interimar pană la votarea unui nou guvern, dar nu mai poate da ordonanțe. Poate rămâne interimar și până în vară, lăsând președintelui opțiunea declanșării alegerilor parlamentare anticipate (atenție! nu se pot ține odată cu cele europarlamentare).
În fine, și președintele Iohannis trebuie trezit cumva din amorțeală. După aprobarea OUG pe Justiție singura sa reacție a fost un status pe facebook. Mi-e și jenă să mai comentez absența președintelui în astfel de momente, incapacitatea lui de a înțelege și de a reacționa adecvat într-o situație în care sunt puse în pericol nu numai democrația și statul de drept, dar, o să înțelegem cu toții probabil în perioada următoare, chiar statutul României de membru cu drept de vot al UE, precum și fluxul de bani europeni, atâția câți mai sunt. Ordonanța asta, deja publicată, îl pune pe domnul Iohannis în situația în care pare că se simte cel mai bine – cea în care “n-a mai avut ce face”. Referendum, domnule președinte! (Luați-vă un jurist care să vă explice efectele unui referendum consultativ, sau dați click pe linkul ăsta!)
Cel mai important răspuns, de departe, va fi însă al nostru, al societății. Dacă am obosit, apăi e un moment prost să fi obosit. Ce s-a întâmplat cu #rezist? Mai există? Această ordonanță e o lovitură de tupeu care mizează exact pe lipsa de reacție a societății, pe paralizia victimei în fața agresiunii golanului. Alegerile încă sunt departe, inclusiv cele din 26 mai. Dragnea a ales să acționeze și să-și securizeze puterea înainte de acelea, cam cum scriam la începutul lunii. Cred că i-am identificat corect intenția de a deveni prim-ministru, iar aceste ordonanțe sunt actele sale preparatorii. Are deja mulți aliați, și-a adunat un adevărat comando de oportuniști din magistratură (inclusiv CSM), iar rezultatul votului din 26 mai nu-l va mai împiedica, oricare va fi acela. Trezirea, oameni buni! Refuzați postura de victime!