Drumul spre dictatură – cum ar putea deveni Liviu Dragnea premier. În mintea lupului (X)
Moise Guran
Din toamna anului 2017 fac la intervale regulate de timp acest exercițiu de șah – mă pun în locul și mintea liderului PSD și mă întreb ce aș face eu dacă aș fi în locul lui, urmărind scopurile lui. Și, dacă la început am plecat de la premisa (probabil corectă) că Liviu Dragnea își dorește în primul rând să scape de pușcărie, de acum e clar că victoriile poziționale, aplicarea unei tactici a pașilor mărunți, i-au permis și chiar l-au stimulat pe acesta să planifice, să țintească un scop mai înalt decât simpla evadare rudimentară, brutală, așa cum i-ar fi oferit OUG 13. Dragnea vrea acum controlul total al puterii, într-un mod pur dictatorial. Probabil l-a vrut de la început, dar nu l-a vizat în acest mod. Nu o funcție sau alta îți asigură acest tip de putere (nu în totalitate) ci controlul mai multor pârghii, al mai multor instituții, separate prin Constituție tocmai pentru a împiedica o dictatură personală, de grup sau de partid. Sondajele arată acum clar că Liviu Dragnea nu mai are cum să ajungă președintele României. Așa cum veți vedea, ar fi și ilogic să mai vrea să fie președinte, după ce a ciufulit de responsabilități această funcție. Dacă aș fi Dragnea, mi-aș planifica să devin premier înainte de alegerile prezidențiale din această toamnă.
1. Prima condiție. Amnistia. De fapt, nu e nevoie imediat de o amnistie pură și simplă. E suficientă ordonanța deja anunțată și de Tudorel Toader și de Dăncilă, care ar repune în termen de contestație în anulare sentințele definitive. Dacă Înalta Curte decide după aceea rejudecarea condamnării definitive pentru referendumul din 2012, Liviu Dragnea redevine nevinovat până la o nouă sentință definitivă, deci legea nu-l mai împiedică să ocupe o poziție de ministru sau prim-ministru. Mai departe, trebuie doar să o convingă pe Dăncilă să îi dea acest tip de amnistie. Probabil va trebui să-i ofere ceva și, telenovela cu fiul adoptat – un exercițiu de imagine care și-a atins scopul, mă face să cred că, fie doamna Dăncilă va fi în vârful listei PSD pentru europarlamentare, fie fiul acesteia (scos cam forțat și nepotrivit la Atheneu, dar devenit astfel cunoscut) va fi pe lista respectivă. Fie ambele variante. Oricum, eu asta i-aș oferi doamnei Dăncilă dacă aș vrea de la ea o ordonanță, precum cea deja anunțată, sau una de amnistie pură – un avantaj personal și un culoar de eliberare a locului.
2. A doua condiție – nominalizarea de către președinte. În cazul vacantării funcției de prim-ministru este inimaginabil ca dl Klaus Iohannis să-l mai propună pe Liviu Dragnea premier și să mai vrea apoi să ia un nou mandat. Invers, ceea ce i-ar asigura lui Klaus Iohannis un nou mandat ar fi un referendum, fie unul pe Justiție, cu succes, fie unul după o suspendare. De anul trecut eu îl suspectez pe Klaus Iohannis că a amânat un referendum pe Justiție pentru a-l face în anul electoral. Pentru Dragnea ar fi fost (și probabil încă ar mai fi) un dezastru. Dar, tocmai de aceea, un lider adevărat se gândește cum poate ieși cât mai puțin șifonat, sau chiar cu avantaje dintr-o situație dificilă. Dacă aș fi Dragnea i-aș oferi lui Iohannis referendumul care i-ar aduce al doilea mandat fără drept de apel, dar nu cel pe Justiție ci unul chiar mai bun, care l-ar victimiza – un referendum de demitere, după o suspendare în Parlament. Aici intervine o problemă de calcul parlamentar, pe care nu am competența să îl fac – mai are Liviu Dragnea suficiente voturi în Parlament cât să obțină suspendarea lui Iohannis? Aș zice mai degrabă că nu. Dar acesta este terenul lui de joacă, la asta se pricepe Dragnea cel mai bine – la cumpărat și negociat voturi, poziții, posturi, la schimbat și asigurat majorități, om cu om și udemerist cu udemerist (da, cheia este UDMR-ul). Suspendarea lui Klaus Iohannis l-ar aduce interimar la Cotroceni pe Călin Popescu Tăriceanu care ar putea desemna un nou premier în perioada de interimat.
3. A treia condiție – candidatura fără șanse a lui Tăriceanu la președinție. Călin Popescu Tăriceanu n-a avut niciodată o relație “de încredere” cu Liviu Dragnea. În fapt, el a devenit balamaua PSD la inițiativa lui Victor Ponta, care l-a folosit inițial tocmai pentru a contracara ascensiunea periculoasă a lui Dragnea. Ponta a pierdut, Dragnea a câștigat, Tăriceanu s-a dat cu învingătorul. Dragnea știe că acest lucru se poate schimba din nou oricând. Tăriceanu este ranchiunos. Ține minte chestii. Nu cred că a uitat nici până azi că în 2014, atunci când susținut de Ponta a încercat să rupă PNL și să vină alături de PSD, Dragnea l-a întrebat public dacă are și partid sau vrea o alianță “pe persoană fizică.”
Acum Tăriceanu vrea să candideze la președinție cu susținerea comună PSD-ALDE. Asta l-ar duce probabil în turul II (cu 20-25% din voturi) dar nu-l poate face președinte. Dacă aș fi Dragnea m-aș teme de un Tăriceanu președinte al României, chiar și cu atribuțiile diluate. E greu de spus dacă Liviu Dragea și l-ar dori mai degrabă pe Tăriceanu președinte, sau l-ar prefera tot pe Klaus Iohannis, în mandatul căruia a reușit să subțieze atât de mult cea mai importantă funcție în stat. Oricum, dacă reușește să devină prim-ministru înainte de alegerile prezidențiale, nici nu mai contează foarte mult care dintre aceștia doi devine președinte. Pentru a obține nominalizarea ca premier, Dragnea trebuie așadar să-l suspende mai întâi pe Iohannis, iar apoi să-i ofere lui Tăriceanu candidatura din partea coaliției PSD-ALDE. Invers, dacă Dragnea își depune el însuși candidatura la președinție (fiind perceput ca un pericol de electorat) prin ostilizarea și mobilizarea suplimentară a votanților există riscul ca Iohannis să câștige din primul tur. Inclusiv acesta este un levier de negociere cu Tăriceanu, de la care ar trebui să obțină nominalizarea pentru postul de prim-ministru și despre care știe că nu i-o va da gratuit.
Cei care spun că Dragnea va candida la președinție (luându-se după tot felul de trompete ale acestuia) se bazează pe faptul că acesta și-ar dori imunitatea cvasi-totală a Președinteului României. Amnistia, cucerirea treptată (om cu om) a puterii judecătorești îi asigură aceeași imunitate. Apoi, să nu uităm episodul de la finalul anului 2016, cînd Dragnea s-a jucat efectiv cu opinia publică, lăsând-o să creadă că își dorește să devină premier, când el avea nevoie de fapt de o marionetă care să-i dea amnistia (OUG 13) în prealabil. Cred că la fel face și acum cu candidatura la Prezidențiale. Dacă totuși și-o va depune, o va face pentru a se asigura de faptul că Iohannis câștigă un nou mandat, în detrimentul altora, mai periculoși pentru el, Dragnea.
În altă ordine de idei, ascensiunea lui Dragnea ca premier este cea mai sigură cale spre puterea totală. Zilele astea se fac doi ani de la tensionatele zile ale OUG 13. Nu m-aș mira să-și planifice amnistia exact acum, sfidător. Poate mulți nu văd în acest moment cum ar putea Liviu Dragnea să câștige apoi alegerile din 2020. Trebuie doar să ne uităm la modelul Viktor Orban. Sigur că Dragnea nu e în stare să facă autostrăzi, să atragă investiții străine și fonduri europene, dar alte lucruri poate face și deja a început să le facă – de la controlul organelor represive (Jandarmerie, SRI, parchete) și până la anihilarea presei libere, învrăjbirea unor categorii sociale împotriva altora, controlul companiilor private (prin taxare, amenzi și presiuni de tot felul, gen poterele fiscale plănuite de Vâlcov) și direcționarea dezechilibrată a resurselor din societate… toate astea construiesc în final un regim iliberal, sau chiar o dictatură. Vom avea drept de vot în continuare? Desigur. Și pe vremea lui Ceaușescu aveam, și ungurii au, și turcii au. Dar nu mai contează.
PS Scenariile pe care le-am făcut de-a lungul timpului sub acest titlu „În mintea lupului” s-au înfăptuit într-o măsură mai mică sau mai mare. Lucrurile evoluează, situațiile se schimbă, iar eu nu citesc în stele. Nici nu le scriu „ca să îi dau idei lui Liviu Dragnea”. De fapt le scriu doar atunci când sunt sigur că deja are astfel de idei. Le scriu ca avertismente pentru societate. Niciun plan nu este de neoprit. Acum, de exemplu, mi se pare că a devenit iminentă OUG care ar anula sentințele definitive, o a doua OUG, pentru amnistie totală fiind mai probabil după europarlamentare (dacă se va mai da vreodată). Asta nu înseamnă că nu mai avem ce face. O putem opri, cum am oprit și OUG 13 și toate tentativele de amnistie de atunci și până acum. În același timp, președintele Iohannis ar face bine să convoace odată referendumul ăla pentru Justiție, de preferat înainte de europarlamentare, iar nu concomitent cu acestea sau cu prezidențialele (cum a făcut Băsescu). Un astfel de referendum acum ar îngreuna mult planurile lui Dragnea, drumul acestuia către o dictatură personală. Un drum pe care deja a făcut prea mulți pași.
