Emile, las-o dracu!
de Moise Guran
Emil Boc a sărit în apă fără să ştie exact cât e de adâncă şi a supravieţuit miraculos chiar dacă la testul moţiunii au votat mai mulţi parlamentari pentru demitere decât au votat pentru tăierea pensiilor şi salariilor. Altfel spus premierul a constat că, ridicat pe vârfuri, tot nu e mai mic decât apa dar în mult încercatul său destin de premier scufundat în repetate rânduri de data asta i-a fost scris să supravieţuiască. Apoi a strâns toţi miniştrii în guvern ca să se stabilească pe cine dăm afară. Doar un telefon de la Bruxelles a amânat remanierea, la celălalt capăt al firului aflându-se nu vreun oficial european ci şeful domnului Boc, domnul Traian Băsescu.
„Emile, o fi zis Băse, te-ai apucat de remaniere? Ai iniţiative personale? Aşa ai înţeles tu democraţia? Las-o dreaq!”
Apoi miniştrii au fost din nou strânşi în guvern pentru a stabili câtă benzină poate consuma pe lună o maşină de la minister.
400 de litri pe lună!
Asta înseamnă cam 10 plinuri sau vreo 5 mii de kilometri. Împărţit la 20 de zile lucrătoare o maşină din asta face în medie 250 de kilometri pe zi, ceea ce este aberant. Nici dacă funcţionarii respectivi ar fi agenţi de vânzări nu ar face atâţia kilometri. Ce zic eu agenţi de vânzări, nici măcar agenţi de turism dacă ar fi nu ar face atâţia kilometri.
Dar nu asta e important. Credeţi că preocuparea primului ministru ar trebui să fie câţi kilometri face pe zi o maşină de la ministerul X? Sau câţi litri de benzină poate fura şoferul unei maşini de la ministerul x? E important să te gospodăreşti, desigur, dar eu zic că domnii Vlădescu, Şeitan sau Dumitru n-ar trebui să mai meargă cu maşina şi, nu, nu spun asta dintr-un spirit justiţiar excesiv, dar aceşti oameni au tăiat înainte de asta salariile şi pensiile şi, deci, logic ar fi fost să ajungă acolo după ce ar fi tăiat mai întâi toţi banii pentru benzină.
Ceea ce încerc să vă spun este că la intervale regulate de timp domnul Boc nu reuşeşte decât un simulacru de economisire bugetară, nereuşind de fapt să iasă niciodată din paradigma idioată a unui buget prost structurat din punct de vedere al responsabilităţilor.
Pentru a face economii la buget, nu cred că trebuie să stabilească Emil Boc normative de consum benzină premium aditivată per kilometru în afara localităţii. E stupid! Ar fi fost suficient să zică, dau un exemplu, stimate domnule ministru Mihail Dumitru, ministerul dumitale primeşte anul acesta atâţia bani. Ăştia sunt, alţii n-am că dacă aş avea fabrică de bani aş făcea şi … ia nene!
Ce alegi? Ce tai? Subvenţiile agricultorilor? Păi dacă le tai pe alea de ce mai exişti ca minister? Care mai e rostul dumitale? Du-te acasă! Sau taie altceva! Desfiinţează inutilele direcţii agricole judeţene care nu fac decât şpăgi, alt rost nu mai au, vinde la licitaţie sutele de mii de hectare concesionate pe trei lei unui Ioan Niculae sau unui Culiţă Tărâţă, fă adică rost de bani ca să îţi justifici existenţa ca ministru şi minister. A fost doar un exemplu.
Domnu Şeitan, cu ce se ocupă ministerul ăsta al muncii? Câţi oameni ai? Atâţia? Câţi bani aduce Casa de Pensii? Cum nu aduce bani? Păi poate dacă o privatizăm mai aduce şi bani.
Domnu Berceanu! Ce produce ministerul matale în acest an? Ce mama mă-sii fac 5000 de oameni la Compania de Drumuri şi autostrăzi când toate drumurile se fac cu firme private, consultanţii sunt privaţi, ba chiar şi la exproprieri statul angajează firme de avocatură private. Care e rostul acestor oameni? Să facă şpăgi?
Nu domle va zice Berceanu, eu am o viziune. Uite, câţi bani îmi dai? Atâţia! Păi în cazul ăsta eu fac asta, asta şi asta, produc atâţia bani în acest an iar dacă nu-i produc plec acasăăă!
Responsabilizarea sectorială este o formă mult mai eficientă de cheltuire a banului public. Vrea domnu Berceanu bani de investiţii în Căi Ferate, dau un exemplu, păi atunci rentabilizează CFR-ul. Că dacă e rentabil aduce şi bani de investiţii, nu?
Vedeţi dvs, reforma statului român e mult mai simplu de făcut decât pare. Ea presupune doar o modificare a legii bugetului de stat. Pune-l pe Berceanu, pe Dumitru sau pe Videanu să aleagă între benzina proprie, salariile şi numărul celor din subordine sau achiziţia de creioane colorate. Fiecare va trebui doar să justifice apoi doar de ce a ales creioanele colorate preferând să dea oameni afară.
Vara asta va fi una fierbinte! Abia a început cu asumarea pe tăierile de pensii şi salarii şi va continua, sunt convins, cu o schimbare a unui guvern care nici măcar să mimeze că lucrează nu ştie.
