Trei imperative pentru bunăstare: infrastructură, educație, reforma muncii și a asistenței sociale
Moise Guran
Aflat sub o presiune publică evidentă să lase vrăjeala și să mai facă și autostrăzi, guvernul României s-a gândit să mute mai la vale Autostrada Iași-Târgu Mureș, că cică nu e bine domle, să o dăm mai prin Bacău-Oituz-Brașov. Sigur că flick-flackurile astea-s de cascadorii râsului și că toată suflarea patriei trebuie că s-a prins până acum că atunci când vrea să nu facă nimic Guvernul schimbă proiectul. Că avem bani europeni dar e prea gratis și noi am vrea pe parteneriat privat, că nu e bine mai la deal și că e mai adâncă apa mai la vale… exact! Păcală-n satul lui, sau, și mai bine, povestea prostului care-a murit de sete lângă două fântâni, că nu s-a putut afla în care e apa mai bună.
Înainte de a fi vorba despre dezvoltare și autostrăzi, investițiile în infrastructură sunt despre oameni și salarii. România are acum o pătură socială largă, neocupată sau ocupată dar foarte slab calificată și care are nevoie imediat de slujbe. Nu poți să transformi peste noapte un asistat social sau un șomer de lungă durată în IT-ist sau electronist, nici chiar în supraveghetor de bandă industrială.
România are nevoie în acest moment de trei lucruri:
- O perioadă tampon de, să zicem, 4-5 ani, în care investițiile publice să se concentreze în sectoare ce ocupă mai mult forță de muncă slab calificată – construcțiile, da, acesta este sectorul de exemplu cel mai bun, dar nu vă gândiți numai la autostrăzi, luați în calcul și spitale, școli, rețele de gaze și energie, etc;
- Activarea urgentă a tuturor rezervelor de forță de muncă pasive… N-avem cu cine să facem autostrăzi, nu vă faceți iluzii, fără o reformă fermă a ajutorului social. Alternativa ar fi să importăm forță de muncă și nu văd de ce am face asta, câtă vreme suntem țara europeană cu cea mai mare rată de inactivitate a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani.
- O reformă cât mai adecvată în educație, inclusiv sau mai ales în cea profesională, care să pregătească forță de muncă calificată superior pentru perioada de după cei 4-5 ani tampon. (aici, un articol mai detaliat din 2017)
Asta pentru că da, este adevărat că autostrăzile aduc și investiții în fabrici, uzine, cercetare, industrie cu valoare adăugată și cu salarii mai mari dar, nu, asta nu se întâmplă instantaneu, mai trec încă vreo 2-3-4 ani de la terminarea unei autostrăzi până apar slujbele alea în localitățile astfel legate de restul lumii.
Bunăstarea pe care noi toți o visăm pentru țara noastră este așadar, realist vorbind, la capătul a 7-8-10 ani, de la momentul în care începe efectiv lucrul, șantierul unei autostrăzi. Zonele respective simt desigur o ameliorare imediată a sărăciei, dar, așa cum vă povestesc, este nevoie de multă seriozitate, de perseverență politică și de infinit mai multă viziune pentru a obține ceea ce se numește bunăstare. Desigur bunăstarea nu este echivalentă cu salariul minim, oricât ar fi acela. Echivalați bunăstarea cu slujbele bine plătite, iar sărăcia ca fiind absența oricăror joburi. Cine vă spune că sărăcia se combate prin menținerea dependenței sociale acela este fie doar un penibil vânător de voturi, fie un Păcală cam întârziat.
