Oamenii de piatră ai Bucureştiului şi poveştile lor tragi-comice

de Moise Guran

M-am abţinut cât am putut să nu vorbesc la televizor despre cea mai haioasă controversă din acest an – statuia lui Traian cu osmotica lupoaică daco-romană. Sintetizând toate ironiile posibile şi imposibile poporul a denumit-o într-un fel statuia LuPoaicei, inversând L cu P (ce vreţi, mai aveam o lupoaică şi să nu fie confuzie).

Bineînţeles că am râs şi eu, la început m-a revoltat plasarea ei pe scările Muzeului Naţional de Istorie, apoi m-am mai calmat, amintindu-mi de un audio-reportaj făcut de colegul Victor Marin pentru Europa FM cu puţin timp înaintea dezvelirii LuPoaicei. Statuile din Bucureşti au în general istorii tragi-comice, aşa că încă o comicărie din asta pe scările Muzeului de Istorie nu este decât un gest de acceptare a ceea ce suntem. Ştiaţi că Mihai Viteazul este de fapt Ioana D’Arc, că dacă n-ar fi fost Caragiale s-ar fi numit Lenin, sau că în bronzul lui Lenin freamătă primii regi ai României?

Aţi ghicit! E timpul să vă puneţi din nou căscuţele pe urechi pentru un reportaj marca Lumea Europa FM.