Data trecută, când s-au certat pe politica externă, într-o săptămână Președintele a fost suspendat

Moise Guran

Pare că președintele Iohannis a aflat de la televizor că România a blocat (alături de alte două țări) declarația comună a UE privind mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Vă spun sincer, eu nici nu am luat știrea în serios până nu a confirmat-o chiar Ministerul de Externe. Asta pentru că pur și simplu Meleșcanu nu putea face asta, fără un mandat avizat de președinte. Iohannis a fost inexplicabil de calm în fața acestei știri. În față are o capcană. Haideți să o descifrăm și să o înțelegem.

În mod evident, Președintele României rămâne pe zi ce trece cu tot mai puține prerogative. Este încolțit între un guvern tot mai agresiv și mai obraznic în acțiunile sale, și amenințările tot mai explicite cu suspendarea. Peste toți și toate este chemată să arbitreze o Curte Constituțională complice cu PSD, o Curte care modifică legea fundamentală prin decizii de interpretare, chipurile.

Face președintele ceva, pac! guvernul deschide conflict la CCR, iar CCR mai dă o bardă în Cotroceni! Și uite așa, ciop! ciop! până vom rămâne cu un președinte cam cioplit și pur decorativ. Exact ca în cazul revocării doamnei Kovesi, procurorul șef al DNA, unde Guvernul forțează la CCR demiterea și, implicit, o interpretare a Constituției în sensul subordonării procurorilor față de ministrul Justiției.

În materia politicii externe, lucrurile sunt ceva mai clare. Unele sunt scrise explicit în Constituție (Art. 91), altele au fost deja interpretate de CCR, înainte ca PSD să pună mâna pe această instituție. Și zău că și atunci s-a dezbătut mult pe tema asta! Bunăoară, în 2012, când Premierul Ponta și Președintele Băsescu se călcau pe picioare să participe la Consiliul European, Curtea Constituțională a decis că Președintele Republicii este cel care reprezintă România la astfel de reuniuni, în calitate de șef al statului. Poate delega aceaste atribuții, da, dar în mod expres (adică în baza unui mandat). Iată textul exact:Am scris destul de mare? Se vede? Bun! Pentru că la o săptămână după această decizie și aparent fără legătură cu ea, președintele a fost suspendat din funcție. Da! Și atunci au fost dezbateri aprinse (Tudorel Toader a făcut opinie separată alături de alți doi judecători) asupra atribuțiilor de politică externă ale președintelui și dacă este sau nu președintele șeful statului, în sensul Tratatului European. Rezultatul a fost ăsta, din poza de mai sus. Din el rezultă că decidentul ultim în politica externă a țării este președintele, ceea ce înseamnă că nici guvernul nu poate adopta un memorandum (nici secret și nici tehnic) privind relocarea unei ambasade, fără acordul președintelui și, cu atât mai puțin, nici ministrul de Externe nu poate iniția blocarea unei declarații a UE în SEAE (Serviciul European pentru Acțiune Externe).

Or blocarea declarației comune a UE a produs deja efecte, atât la nivelul relațiilor României cu țările europene, dar și în privința riscurilor de securitate. Pentru că imediat după aceea, ministrul palestinian de Externe a dat un comunicat în care se arată că…

Iaca poznă! Domnul Meleșcanu, doamna Dăncilă sau păpușarul lor, Liviu Dragnea, probabil nu și-au imaginat că un asemenea gest de politică externă ar putea fi considerat de toată lumea islamică o agresiune. Sau și-au imaginat?

Acum, ce poate face Președintele Iohannis? Ar putea deschide la Curtea Constituțională un conflict între puteri, prin care să ceară obligarea MAE și a Guvernului să nu mai facă pozne de securitate care ne pot costa scump? Ar putea, dar pe memorandum și poziția în SEAE ce să mai obțină? Mortul de la groapă nu se mai întoarce! În plus, exact aceasta este capcana spre care Dragnea îl împinge, ușor, ușor, pe Iohannis – previzibil, președintele riscă ca această Curte Constituțională să-l lase fără atribuții în politica externă, interpretând negru ca fiind alb.

Presupunând că Meleșcanu nu a avut un astfel de mandat de la Cotroceni, Iohannis mai poate, de asemenea, sesiza Parchetul General, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea responsabilității ministeriale, care la Articolul 8 spune așa:

Art. 8. 

(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârșite de membrii Guvernului în exercițiul funcției lor

b) prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Desigur, și o astfel de anchetă ar putea fi blocată, în final, de CCR, așa cum s-a întâmplat cu cea privind OUG 13. Dar, cel puțin, s-ar mai diminua din riscul iminent de a-l lăsa pe președintele României fără atribuții de politică externă. De altfel, Articolul 8 din Legea responsabilității ministeriale a mai fost invocat în dezbaterea publică și după vizita premierului Dăncilă la Ierusalim, o vizită foarte ciudată, în care a fost secondată de Liviu Dragnea, dar în timpul căreia s-a renunțat inclusiv la protecția premierului (care a fost transferată Mossad). Poate pentru a reduce posibilitatea documentării acțiunilor lui Dăncilă acolo, inclusiv sub aspect penal, adică sub aspectul unor fapte menite să aducă atingere intereselor statului.

Klaus Iohannis decontează acum retragerea din ultimul an, după ce a renunțat la un referendum ce ar fi limitat serios posibilitatea CCR de a-i proteja pe penalii PSD (#CNCD), dar a mai și acceptat fără să crâcnească toate păpușile lui Dragnea, pe post de premieri. Între timp, situația s-a agravat și, deși pare să fi înțeles, președintele nici nu prea mai știe cum să iasă din defensivă. Dacă nu face nimic sau face prea puțin, riscă să transforme Președinția României în cea mai inutilă instituție (aleasă cu cele mai multe voturi). Dacă face mai mult, riscă o suspendare. Dar e Președintele României, nu? Sigur n-a primit 6,2 milioane de voturi ca să tremure de frică!