Unora chiar le-au crescut salariile nete! Multora însă chiar le-au scăzut.
Moise Guran
Evoluția salariului mediu net pe economie oferă un tablou incomplet al efectelor (devastatoare, în opinia mea) pe care modificările Codului Fiscal le-au avut și le vor mai avea asupra economiei. Aceste medii raportate de statistica oficială au meritul de a nu putea fi contestate nici măcar de Olguța Vasilescu, dar nu ne spun mare lucru nici despre evoluția numărului de salariați, nici despre câți dintre salariați sunt acum plătiți la negru. Totuși, corelând această statistică cu raportările Fiscului, concluziile ce se pot trage sunt pur și simplu halucinante. Trecem întâi cifrele în revistă, iar la final și concluziile. Am comparat februarie 2018 cu noiembrie 2017, pentru a putea exclude influența primelor de sărbători, surprinzând cât mai clar efectele transferului contribuțiilor, combinate cu creșterea salariului minim net pe economie. NET! Încă o dată, ceea ce vedeți mai jos sunt doar sume nete. Am ignorat complet bruturile (alea din programul de guvernare) sau alte gogoși.
Așadar, salariul mediu net pe economie a crescut cu mai puțin de 1%, dar ținând cont că în noiembrie o treime dintre angajați aveau salariul minim, iar acesta a crescut cu 9%, rezultă că pentru restul de două treimi dintre angajații din economie, venitul mediu net a scăzut cu 3,5%.
Evoluția liniară a salariilor în februarie față de ianuarie (nu o vedeți în tabelul de mai sus) sugerează că, în mare, modificarea salariilor brute prin transferul contribuțiilor s-a cam încheiat. Și mă tem că pentru 40% dintre angajații din România contractele de muncă au rămas și vor rămâne neschimbate (cu o pierdere mare, de 23% pe net, asta dacă nu primesc compensații la negru).
Angajații din Industrie au avut în mod clar cele mai multe pierderi. Căderea salarială majoră din Industria Extractivă vine dintr-un singur sector, cel petrolier. Acesta pare a fi trecut printr-o restructurare masivă, căci salariul mediu net este azi la nivelul de acum un an. În Industria Prelucrătoare, cea mai exportatoare și mai performantă dintre toate, scăderea este mai mică, dar este posibil ca și aici să fie vorba de tăieri mai importante de salarii, mascate însă parțial de creșterea obligatorie a salariului minim pe economie. Oricum, numărul angajaților plătiți cu minimul pe economie este mult mai mic în Industria Prelucrătoare decât în Construcții, unde se vede clar influența acestui tip de salarizare.
Evoluția salariului mediu în Transporturi sugerează că în acest sector transferul contribuțiilor s-a operat, în mare parte, dar țineți cont că și această cifră este afectată de raportarea integrată a salariilor cu cele ale celor care lucrează în depozite, unde netul a scăzut cu 7%.
În Comerț, situația este foarte amestecată, căci în raportarea respectivă intră și marile rețele și magazinele mici de cartier (așa-numiții buticari) unde este mare și influența salariului minim, dar și a evaziunii fiscale.
În fine, sectorul celor mai mari salarii… Scăderi nete în sectorul financiar, iar în IT… este evident că și acolo este scădere, creșterea venind din Telecomunicații (aproape +10%). De ce au crescut salariile în Telecom? Dacă ar fi să ghicesc aș zice că marile companii din domeniu au operat mai degrabă externalizări ale unor servicii suport, iar asta a redus ponderea salariilor mai minime. Am inclus sectorul de Cercetare/Dezvoltare pentru că mai degrabă acolo găsim evoluția programatorilor (a celor pe care îi numim IT-iști).
În fine, marile categorii de bugetari, acolo unde n-aveau cum să nu se transfere contribuțiile… Prima observație: nu vă speriați de scăderea din Învățământ, evoluția lunară arată că în noiembrie s-au dat ceva prime (doar pentru ei). A doua observație – amestecarea funcționarilor cu polițiștii și militarii este nedreaptă, mai ales față de ultimii. Am avut curiozitatea să mă uit și la evoluția veniturilor nete pe ultimul an, intersectând această statistică cu cea a execuției bugetare. Salariile în administrația publică locală au crescut în ultimul an cu aproximativ 60%, ceea ce arată că ceilalți oftează greu când noi toți vorbim despre creșterea salariilor bugetarilor. Apoi în Educație creșterea anuală netă a fost cam de 10%, iar în Sănătate de 5%. Abia la începutul lunii iunie vom ști exact dacă vorbim de creșteri reale în Sănătate, de la 1 martie.
Concluzii:
- De transferurile de bunăstare au beneficiat în special angajații sectorului public. Alți beneficiari sunt cei plătiți cu minimul pe economie, dar asta numai în sectoarele cu criză de forță de muncă (poate și regional). Datele din Construcții îmi par oarecum contradictorii, căci sectorul frânează (este posibil să fie puternic distorsionate de o creștere a evaziunii fiscale).
- Este neîndoielnic faptul că aproape jumătate dintre angajații din România sunt de acum plătiți pe contracte cu minimul pe economie. Atenție! Vorbim de 60% dintre angajații sectorului privat. Aproape jumătate dintre ei nu erau plătiți cu salariul minim net înainte de 1 ianuarie, ceea ce înseamnă că au mai și pierdut bani la salariu din transferul contribuțiilor (de exemplu, un angajat plătit cu 1700 brut înainte, ia acum un net mai mic deși salariul brut i-a crescut obligatoriu la 1900 de lei).
- Profiturile impozabile ale firmelor continuă să scadă, ceea ce înseamnă că patronii și angajații lor suportă împreună creșterile de bunăstare din sectorul public.
- Da, știu, și creșterile bugetarilor sunt erodate de inflație. Îmhî! Ce să spun! Ale unora dintre bugetari, așa cum au fost cei din Sănătate. Ale altora… Dacă ai ajuns cu cititul până aici și nu te dor ochii, ia mai uită-te o dată pe ultimul tabel, ăla pe care scrie Administrație/Armată… Ce scrie acolo? 4125 de lei? Acum ia uită-te sus, pe primul, unde scrie salariul mediu pe economie… Ce vezi? 70% e diferența, am calculat-o eu. Dacă aș fi calculat numai salariile celor din Administrație probabil că mi-ar fi ieșit o medie dublă față de cea națională. Dacă aș compara-o cu salariul mediu din Privat probabil că mi-ar ieși triplu în Administrație. Și n-aș avea, zău, nicio problemă cu asta dacă acești beneficiari ai programului de guvernare al PSD n-ar fi tovarășii de drum (sinecuriștii) ai celor care au luat aceste decizii, dacă această administrație ar fi fost restructurată, meritocratică și depolitizată, sau, cel puțin, dacă ar înțelege și ei, și patronii lor politici că salariile din sectorul productiv le vin, ăsta pe care l-au sugrumat dracu de tot. Măcar un pic de respect să le arate patronilor și angajaților din privat când trec pragul unei primării, unui minister, unei instituții descentralizate.