Cioloș se vrea Macron. Greșește.

Moise Guran

Odată cu lansarea partidului lui Dacian Cioloș, scena politică pare completă, înaintea rundelor de alegeri prin care vom trece în următorii doi ani. Ceea ce nu înseamnă că va rămâne exact așa, ba chiar mă aștept la prietenii destrămate și la alianțe noi, dar este de presupus că, în mare, cam aceștia vor fi actorii ce se vor confrunta atât la alegerile prezidențiale, cât și la parlamentarele din 2020. Înțeleg de la Tăpălagă că Cioloș nu vrea să se declare nici de Dreapta, nici de Stânga, că încearcă o mișcare de tip Macron, cu singura și marea diferență, zic eu, că dacă nu va avea un candidat la prezidențiale (și dacă Iohannis nu pleacă, probabil că nu va avea), Cioloș nu are cum să devină Macron.

Într-un cadru aproape discret, cu un aranjament de marketing politic ce poate fi considerat cel mult modest și cu un branding la care mulți au zâmbit, fostul premier Dacian Cioloș și-a lansat în sfârșit partidul – Mișcarea România Împreună.

Nu m-au surprins aceste lucruri, așa e Cioloș, ba chiar mulți au apreciat modul acesta, mai discret de a face lucrurile, pe vremea când era premier. Sigur nu i-au apreciat însă ezitările, nici atunci, nici acum. De la perioada lungă în care a preferat o Mișcare, în loc să facă direct și hotărât un partid, până la poziționarea asta – nici Stânga, nici Dreapta.

Dacian, poate că Macron a preferat, într-o Franță ruptă între extreme cu peste 20% fiecare, să nu se declare nici cal, nici măgar, dar nu ce declari contează, contează ce faci. Macron e de dreapta, în mod evident, prin măsurile pe care le-a propus și, în final, doar astea contează, nu eticheta în sine. Singurele partide care nu sunt nici de stânga nici de dreapta sunt cele derutate și/sau antisistem. Gen Cinque Stelle sau chiar USR, mai la început, dar și USR dă semne de clarificare.

Această discuție este importantă, și o să vă explic de ce. Înainte de asta să vă amintesc lipsa de poziționare a USR de la alegerile trecute, nu prin ștampile sau etichete, ci prin absența unor propuneri care să-i aducă la vot pe cei care lipsesc de la vot. V-aș readuce în atenție acest articol, din decembrie 2016, în care, fără să nominalizez, am făcut o critică punctuală a partidelor care se declarau de dreapta, doar pentru că PSD se declara de stânga.

Dar, și atunci și acum, și Cioloș, și USR, și PNL trebuie să devină conștienți că nu mai e suficient nici să zici că noi suntem altfel decât ăștia de-s la putere, nici să fii într-atât de discret și de modest încât să afle de tine, eventual, câteva mii de oameni de pe facebook. Stilul noi suntem altfel, nu trebuie să propunem nimic, e suficient să candidăm și să ne folosim de nervii pe care vi i-a produs Dragnea este mai degrabă specific partidelor mainstream, așa cum este PNL-ul. Dar acest tip de strategie a crescut în timp absenteismul, a erodat încrederea în partide, ca instituții indispensabile ale democrației și, inevitabil, ne-a adus democrația în periculoasa văgăună de acum – la vot se mai înghesuie doar un electorat dispus să se lase mituit, indiferent cât de toxice ar fi partidele care-l mituiesc. Ceilalți votează cam în scârbă. Și nu e ok.

Ceea ce m-a surprins acum, la lansarea Partidului Împreună, al lui Cioloș, este că nu a venit cu un program concret, deși a avut tot timpul să îl facă. Pe site-ul noului partid găsești deocamdată doar un manifest, un cod etic, și diferite instrumente de înscriere și susținere, inclusiv financiară. Știu, partidul este în curs de constituire, dar îl avertizez pe fostul premier tehnocrat că, între hipsterismul uneori infantil al USR și pragmatismul deseori alunecos al PNL, este suficient spațiu pentru o ofertă de dreapta reală, indiferent că e declarată așa sau nu.

Nu de fețe și de manifeste au nevoie acum românii, ci de planuri concrete de acțiune, de propuneri de reformă în domeniul constituțional, educațional, economic și, deloc în ultimul rând, al unei integrări europene mai concrete și mai aplicate. În același timp, avem nevoie de seriozitate, inclusiv de capacitatea de a face un compromis rezonabil (pe asta am luat-o chiar din codul etic al noului partid) în sensul în care, la nevoie, actualele cioburi ale firavei opoziții din România să se poată uni, să poată ține ferm rândurile pentru a putea face față monstrului politic ce atacă de cinci ani în mod sistematic și organizat democrația românească.

Mediul politic s-a degradat și, odată cu el, și democrația. Mult timp nu mai poate rezista. Presa este sub asediu, preluată bucată cu bucată, hărțuită cu CNA sau presată financiar, Strada a obosit, Justiția e cu fiecare zi tot mai ciuruită, iar președintele pare că a abandonat. Națiunea are nevoie de un steag sub care să supraviețuiască unor evenimente excepționale (care se prefigurează) și, în opinia mea, acest steag nu poate fi acum un partid sau un om, ci, mai degrabă, un set scurt de obiective ferme, care să unească ce a mai rămas sănătos din societatea noastră.