Hai c-a început campania
de Moise Guran
La intervale aproape regulate de timp România reuşeşte să repete aceleaşi prostii istorice, cu o determinare demnă de o cauză mai bună.
Iată câteva evenimente şi declaraţii din ultimele zile, aparent fără legătură unele cu altele – săptămâna trecută FMI a dat publicităţii recomandările sale prin care în decembrie anul trecut îi învăţa pe guvernanţi să majoreze salariile şi pensiile; ieri, răspunzând unei întrebări de după declaraţia de presă, preşedintele Traian Băsescu a spus că România va lua anul acesta bani de oriunde poate, pentru a putea plăti salariile şi pensiile; a doua zi, lideri din eşalonul doi al PDL au început să se foiască propagând ideea că din aprilie salariile bugetarilor şi pensiile ar urma să crească cu 5%.
Şi acum să le luăm pe rând – FMI are pregătite 3,5 miliarde de euro pentru România într-un tip de program în care România a preferat să nu acceseze banii. De ce? Simplu, ei trebuie daţi înapoi. Când? Nu contează când. Important este că vor fi daţi înapoi cu dobândă, iar FMI vrea să ţină cumva România în această ecuaţie. Declaraţia lui Traian Băsescu confirmă faptul că s-au gândit la banii FMI iar ultimele propuneri arată şi pentru ce vor să ia cele cinci miliarde.
Proclamarea creşterii salariilor bugetarilor este un tip de reclamă electorală cu efecte urâte şi deja experimentate aproape în toţi anii electorali. Desigur bugetarul, el, unul sau mai mulţi, trebuie să primească o majorare individuală de salariu, funcţie de performanţele sale. Fără a majora cheltuielile totale cu salariile, statul trebuie să facă asta pentru a nu mai pierde oameni valoroşi. Nu cu 5%. 5% este o glumă proastă într-un mod comunistoid de a aplica aceeaşi majorare tuturor, şi celor care muncesc mai bine şi celor care muncesc mai puţin şi celor angajaţi cu pile, şi celor care au învăţat zeci de ani ca să specializeze iar acum pleacă în străinătate. Pentru a ţine un specialist adevărat într-o structură de stat îţi trebuie o dublare sau o triplare a salariului său după un model pe care numai Banca Naţională l-a aplicat în România şi nu fără cârcoteli.
Teoretic statul are două variante pentru acest gen de majorare – să ia bani de la FMI şi să dea la toată lumea, majorând şi fondul total de salarii, sau să ia de la unii şi să dea la alţii, într-un mod mult mai eficient de motivare a propriilor angajaţi. În prima variantă costul majorării va fi plătit mai devreme sau mai târziu de angajaţii la privat prin taxe şi impozite, în a doua variantă costul aduce şomaj doar dacă statul nu ştie sau nu găseşte o modalitate de a stimula economia şi de a crea noi locuri de muncă. Desigur o majorare de salarii proclamată cu goarna mai poate fi suportată de noi toţi într-un fel. Exact goarnele de la televizor sunt cele care pot declanşa mecanismele psihologice ale inflaţiei, chiar dacă acum consumul este mic şi creşterea de preţuri ar fi improbabilă. Statul are tot interesul să creeze inflaţie. Ea îi umflă încasările din taxe pe produs, aşa cum este TVA-ul şi îl ajută în final să mituiască voturi printr-un mecanism ce îi sărăceşte pe toţi ceilalţi.
