Toamna așteptărilor noastre

Moise Guran

Curtea Constituțională a ales singură să își facă zob reputația, făcând zob legislația anti-corupție, făcând zob codul penal și, bineînțeles, mutilând grav Constituția României. Azi, încrederea opiniei publice în această instanță (politică, dar mai supremă decât Curtea Supremă însăși) este la nivelul încrederii pe care o are liderul PSD. Firesc, Curtea Constituțională s-a făcut purtătoarea de interes a acestuia. Dar lucrurile sunt mai grave decât par, căci această toamnă este punctul de cotitură pentru noi ca națiune. Schimbarea sistemului de Justiție sub presiunea politicului se petrece nu numai la noi, ci în toată Europa de Est. Trebuie să privim situația punct cu punct, dar în ansamblul ei, căci această toamnă poate fi vitală nu numai pentru noi, acestă generație, ci poate și pentru copiii noștri sau pentru cine știe câte generații.

Ioan Stanomir, un specialist veritabil în Drept Costituțional, scrie pe Contributors despre ultima decizie a Curții Constituționale așa:

Decizia de ieri, prin care se confirmă existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Parlament, este un moment capital în direcţia evoluţiei României spre suveranitatea parlamentară ilimitată. Curtea Constituţională subminează, în mod deliberat, echilibrul dintre puteri, conferind unei comisii de anchetă a Camerelor statutul unei autentice curţi de judecată.

Cum am ajuns aici? Și, mai ales, ce e de făcut? Acum, decredibilizarea și chiar delegitimarea Curții Constituționale este pe cale să devină un fapt juridic – Curtea de Apel București a dat o sentință, dar care încă nu este definitivă, în care arată că însăși Curtea Constituțională a încălcat Constituția. Este vorba de o speță administrativă, cea prin care președintele Valer Dorneanu interzice publicarea opiniei separate a judecătoarei Livia Stanciu, dar cum vor mai putea pretinde judecătorii care o compun că deciziile lor reprezintă soluții de ultimă instanță pentru aplicarea Constituției, când însăși Curtea Constituțională a încălcat-o?

Rând pe rând, această instituție a minițit (cot la cot cu Tudorel Toader) opinia publică în privința unei decizii a Comisiei de la Veneția, pentru a desființa de facto abuzul în serviciu în cazurile de licitații publice efectuate pe legislație secundară, a acordat imunitate miniștrilor, prin decizia privind Ordonanța 13 (și e pe cale să statueze imunitatea totală printr-o pronunțare pe cazul Belina). Acum creează instanțe excepționale, dând putere judiciară unor comisii parlamentare, al căror atribut constituțional este unul strict politic, iar în final, dar tot în această toamnă, se va pronunța pe Ordonanța 14.

În mod normal, Curtea Constituțională, ale cărei decizii sunt valabile numai pentru viitor, ar trebui să considere inadmisibilă sesizarea pe un text de lege aflat în vigoare doar câteva zile. Asta pentru că dacă va considera neconstituțională Ordonanța 14, va repune retroactiv în vigoare Ordonanța 13, lege penală mai favorabilă pe care vor scăpa și Dragnea, și Udrea, și toți cei care luptă acum umăr la umăr pentru anihilarea DNA.

În paralel, ca din întâmplare tot acum, o altă bătălie se duce pe plan extern… Tapalagă observă faptul că politica europeană a României s-a schimbat (sau, în orice caz, o bătălie subterană se duce pentru asta) printr-o apropiere de Grupul Vișegrad (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia) ostil Bruxellesului, dar și liniei de integrare accentuată în nucleul european constituit în jurul Franței și Germaniei. În fond, ceea ce riscă România prin continuarea atacurilor la independența Justiției, este fix izolarea într-un bloc estic, dominat poate de Polonia, sub protecție americană sau rusească (această bătălie încă nu s-a finalizat), o zonă în care democrația liberală va fi fost înlocuită de o oligarhie de tip putinist, sau cu o dictatură personală de tip erdoganist, eventual impusă prin tot felul de grupuri de presiune și descurajare, cu șnapani la costum, televizați, sau cu interlopi precum cei prezenți la Curtea Supremă, la procesul lui Liviu Dragnea.

Sabina Fati descrie, în România Liberă, modul de funcționare al acestor grupuri, țintele lor, de la jurnaliști la procurori, instrumentele de penetrare ale administrației și puterilor din stat, văzute și nevăzute.

În final, pentru a completa tabloul, mă întorc la editorialul profesorului Ioan Stanomir:

Piesele de puzzle se ordonează, progresiv. Dedemocratizarea din România poate fi un proces ireversibil. Lichidarea unor instituţii, colonizarea statului cu agenţi şi complici ai PSD, instituirea unei hegemonii care să descurajeze critica, toate acestea sunt parte din strategia pe care regimul Dragnea o aplică, sistematic. (…)  Reuşita acestui proiect echivalează cu scufundarea noastră definitivă în marasmul despotismului şi al complicităţilor. Toamna anului 2017 poate fi începutul acestui viitor de plumb.

Așa cum am arătat în mai multe articole, mai vechi sau mai recente, această tactică a pașilor mărunți are drept scop împiedicarea coalizării societății împotriva aceluiași rău ce ne-a scos în stradă în februarie. Sunt decredibilizați jurnaliști (culmea indecenței este că și după Revoluție tot securiștii strigau cel mai tare Jos Securiștii!), se forțează o demisie a Codruței Kovesi (sau o decredibilizare până la punctul în care demiterea ar pierde din potențialul exploziv), dar se și negociază intens pentru reașezarea României pe un alt drum decât cel european.

În timpul ăsta, noi ar trebui să facem… ce? Să ieșim în stradă și să cerem… ce? În februarie a fost mai simplu – masele au cerut și au obținut abrogarea pericolului iminent (Ordonanța 13). Acesta (pericolul) era ușor de identificat. Acum nu mai este. Așa sunt concepuți pașii, astfel încât oamenii să nu mai poată cere ceva foarte concret și realizabil imediat. Așteptăm cu toții, individualizați, când ar trebui să fim uniți, urmărind fiecare pe persoană fizică acest război, ca și cînd n-ar fi al nostru al tuturor, incapabili să ne implicăm, dezamăgiți poate de non-combatul Președintelui Iohannis, sau al altui lider pozitiv ce nu s-a profilat (și ar fi fost nevoie), în așteptarea lui Iisus, sau al unui semn divin. Cât mai așteptăm?

Later Edit: Gardurile instalate de Primărie în Piața Victoriei au fost ridicate.