O fi adevărat că ura produce riduri?

Moise Guran

La ura de clasă mă refer. Pe vremea copilăriei mele îi zicea lupta de clasă și ne era prezentată ca fiind ceva pozitiv, eroic, un fel de ambiție a celor săraci de a nu se lăsa călăriți de bogații de la care veneau toate relele pământului. Acum nu-i mai zice explicit nicicum, dar o întâlnești seară de seară pe televizoare, amorsată de tot felul de iresponsabili care cred că dacă hrănesc masele cu ură, asta îi face pe ei mai populari. Sigur, mecanismul funcționează în continuare (și acum, la fel ca atunci și ca întotdeauna) pe o perioadă limitată de timp, asupra celor mai puțini cu duhul. Ca oricare alt drog, ura nu ține propriu-zis de foame, ci doar îți dă temporar o senzație de sațietate, de răcorire. După care faci inutil riduri și tot de foame mori, convins, eventual, că foamea ta este cauzată de indemnizația fără plafon pentru mame, de pensiile binomului, de Soros, de evrei, de capitaliștii din multinaționale sau de extratereștri, nici nu mai contează.

Vă spun din capul locului că Olguța Vasilescu se apropie, ușor, ușor, de niște soluții mai rezonabile de rezolvare a problemelor pe care tot ea le-a creat, cel puțin parțial. Anul trecut au votat toți (inclusiv pesediștii) scoaterea plafonului pentru indemnizația pentru mame, apoi, în februarie anul acesta, pesediștii au scos plafonul pentru contribuțiile sociale, ceea ce era echitabil în contextul eliminării plafonului la indemnizații, dar redevine profund inechitabil în condițiile replafonării indemnizațiilor.

Am explicat aici de ce și cum, principiul echității “impunerilor fiscale” despre care vorbește Constituția la Articolul 56 (observați, nu taxe, nu impozite, ci impuneri; contribuția e o impunere, chiar dacă nu are natură fiscală), fiind imposibil de explicat chiar și de o plafonare la 1800 de euro. Încerc să spun că Olguța pare că face eforturi să se apropie de o soluție echitabilă, chiar dacă nu suma e problema, ci principiul – ori se plafonează ambele, ori niciuna (la o contribuție de 1800 de euro, ar rezulta o plafonare de la un salariu de 5000 de euro în sus). Discuția nu este despre sume mari/mici, ci despre un principiu.

Dar acum, indiferent de ce soluție ar găsi, am și eu o întrebare… Câți bani ați adus suplimentar la buget cu scoaterea plafonului de contribuție din februarie? Dar a fost o măsură gândită pentru a aduce bani la buget, sau doar ați vrut să alimentați ura pe corporatiștii cu salarii mari, invidia de clasă, pentru a vă asmuți electoratul, ce trăiește în realitatea proiectată pe televizoare, împotriva unei alte părți a societății? Acum căutați soluții la ceea ce ați stârnit și nu vă rezultă…

La fel și în cazul pensiilor speciale. Ați construit o adevărată psihoză cu procurori-securiști ca să justificați scăparea unor infractori. Ați folosit, bineînțeles, același ingredient ca și în cazul indemnizațiilor pentru mame – bani, invidia, acum aveți o presiune din partea propriului electorat să le tăiați pensiile speciale, dar constatați că se prăbușește sistemul de ordine publică și apărare, că vor toți să plece. Sunt mari? Aș zice mai degrabă că sunt prea multe, că scot din activitate prea mulți oameni tineri și școliți. De acolo și presiunea asupra sistemului de asigurări sociale, dar și asupra ălora, din prima categorie, care-l țin în spate prin contribuțiile lor. Părinții noștri, pensionarii de azi, au plătit contribuție de 3%, pentru că atunci erau opt milioane de angajați, iar azi sunt doar cinci milioane.

Bineînțeles că avem toți o problemă cu sistemul de pensii speciale, a fost creată tot de voi, politicienii, dar nu intoxicând populația cu ură se rezolvă aceste lucruri. Un funcționar special (polițist, militar, procuror, judecător sau ce o fi el) are un pachet salarial special, are restricții profesionale toată cariera lui, iar pensia aia este, pe cale de consecință, un drept fundamental, derivat din dreptul la muncă și din pachetul special al profesiei lui. În altă ordine de idei, nu numai că nu ne putem permite să ne trezim mâine fără polițiști sau militari, sau magistrați, dar genul acela de acțiune sângeroasă, făcută pentru a da satisfacție unor mase însetate de răzbunare și orbite de ură, are toate șansele să se termine prost, la Curtea Constituțională (sau le rezolvă Dorneanu chiar pe toate?).

S-a propus plafonarea pensiilor speciale. E un început. Bun, rău? Nu știu. Haideți să îl discutăm cu toții, contributori și necontributori. Creșterea treptată a vârstei de pensionare, de asemenea, da, astfel de soluții trebuie căutate, dezbătute, înțelese de cât mai multă lume. 

Dar, încă o dată… la ce v-au folosit toate aceste dezbinări sociale? Poate or aduce voturi, dar vedeți că a cam trecut campania electorală, iar până la următoarea, efectul de drog al acestei uri diseminate se cam duce. Banii de mită electorală se termină și ei, iar în final rămâne rece și organică, aceeași foamete. Și ridurile.