Acești rudimentari fără scrupule și țara de snoavă pe care ne-o pregătesc…

Moise Guran

Eram în mașină cu fi-miu (16 ani) când a sunat un coleg și mi-a zis de motivarea Curții Constituționale, în cazul Bombonica Dragnea. Pentru că n-aveam cum să citesc decizia (fiind la volan) și pentru că părea importantă, l-am rugat pe coleg să mi-o citească la telefon, integral. Lungă! Dar aveam de mers… Vrând-nevrând, fi-miu a ascultat motivarea deciziei pe car kit… obligativitatea pragului pentru abuz, etc. La final m-a întrebat, ca să fie sigur că a înțeles bine, dacă se stabilește o valoare până la care nu e infracțiune. I-am explicat. Apoi mi-a explicat el mie – e ca în jocul Grand Theft Auto V. În Los Santos, pragul de infracțiune crește valoric, până când, în final, regulile sociale se răstoarnă, iar anchetarea infracțiunii devine interzisă. Hahaha! Da! Suntem într-o realitate incredibilă!

Acum un an vă avertizam asupra abuzului comis de judecătorii Curții Constituționale, chiar în decizia referitoare la Abuzul în serviciu. Asta pentru că Legea de funcționare a Curții prevede, negru pe alb, imposibil de interpretat altfel dacă ai cât de cât bună-credință, că ei nu au voie să legifereze, nu au voie să schimbe legi, le este permis să spună doar DA, acest text este constituțional, sau NU, acesta nu este constituțional.

Or, schimbând sintagma în mod defectuos, din Art 297 NCP, cu sintagma prin încălcarea unei legi, CCR a deschis borcanul cu miere. Putea spune că prin în mod defectuos se poate înțelege că Ana are mere, că Liviu nu e perfect sau că cine e perfect, să dea primul cu piatra. Nu contează! Important este că atunci CCR a legiferat, comițând ea însăși un abuz ce nu poate fi evaluat în bani, chiar dacă deturnează esența unei valori democratice – doar Parlamentul legiferează.

Mai notați că, la vremea respectivă, Valer Dorneanu nici nu era membru al Curții, lucrarea fiind făcută în principal de judecătorul (raportor) Daniel Morar (fostul șef al DNA) și de simpaticul Augustin Zegrean, acesta din urmă fiind încurcat cam în aceeași măsură ca și Traian Băsescu, într-o confuzie între intenția indirectă (infractorul prevede urmările faptei sale, dar nu îl interesează că acestea se vor produce) și culpa (cu sau fără prevedere, descrisă pentru aceeași faptă în articolul următor din Codul Penal, 298 – Neglijența în serviciu).

Exact această confuzie, legată de factorul volitiv al infracțiunii (intenția infractorului), era invocată în epocă pentru a justifica un prag valoric pentru Abuzul în serviciu.

Deși dezbaterea era una penibilă chiar și pentru studenții la Drept, soluția a fost îmbrățișată, mai întâi de “experții” interesați (cei mai mulți dintre ei parlamentari cu șefi sau avocați cu clienți prinși de DNA), apoi de numeroșii fani ai domnului Morar (Laura Ștefan se minuna de geniul deciziei, iar Tăpălagă făcea mișto de mine și îmi recomanda să mă ocup de economie), apoi și de instanțe că, na!, ce era să mai facă și judecătorii după această decizie? Au încercat să mai salveze ce se mai putea.

Numai că Dumnezeu nu bate niciodată cu parul! Iar fiecare principiu fundamental este o linie roșie. Confuzul domn Zegrean era înlocuit, câteva luni mai târziu, de mult mai puțin simpaticul Valer Dorneanu, un om complet daltonist când vine vorba de linii roșii ale democrației, antrenat la Avocatul Poporului în tot felul de chestii neortodoxe (vezi suspendarea președintelui în 2012) gata de acțiune, proactiv, fără scrupule.

În decizia de acum un an, Curtea constata ușor trist (ce pișicher, domnul Morar!) că nu există un prag și că, deci, în absența acestuia, abuzul în serviciu se aplică doar pentru încălcarea legilor și ordonanțelor.

După șase luni de la această decizie, CCR se amesteca brutal în anchetarea Ordonanței 13, stabilind că procurorii nu pot nici măcar să investigheze eventuale infracțiuni comise în procesul de legiferare (prin delegare, că era ordonanță). Vă spuneam atunci că CCR a creat cadrul perfect pentru o lovitură de stat, în care dacă un funcționar aflat într-un punct cheie o ia razna, procurorii nu-l pot atinge nici cu o floare.

Și, pentru a avea ilustrarea perfectă a absurdului deciziilor CCR, respectivul abuz s-a produs chiar în aceste zile, cu Secretarul General al Guvernului, Mihai Busuioc, care a refuzat să contrasemneze o decizie a premierului, blocând instituțional funcționarea Guvernului. Nu a încălcat nicio lege, doar un HG. Prinde orbul, scoate-i ochii! Fapta domnului Busuioc nu e nici abuz, nici neglijență. Nu mai e nimic, după deciziile CCR.

Dar pentru că nici Dragnea n-a scăpat, nici Udrea n-a scăpat (mai știți când zicea că ea n-are treabă cu abuzul? 6 ani a luat în primă instanță pentru o singură faptă de abuz, la care se mai adaugă trei condamnări, de 6, 5, respectiv 4 ani, fiecare pentru câte o luare de mită), dar pentru că deocamdată au scăpat doar mărunței, în ciuda deciziilor CCR, infracțiunea de Abuz în serviciu mai trebuia potcovită încă o dată.

Așa ajungem la Decizia în cazul Bombonica Dragnea, prin care Curtea Constituțională obligă în mod explicit Parlamentul să stabilească un prag valoric până la care abuzul în serviciu NU este infracțiune.

Decizia respectivă este o încălcare barbară a articolului 61 din Constituția României, care spune că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Suprem pe dracu! Ce suprem e ăla când îl obligă CCR la ce vrea ea. Ba chiar, uite, îl obligă să legifereze, ceea ce este, bineînțeles, o încălcare a Articolului 146 din Constituție (ce prevede limitativ atribuțiile Curții, aia de a obliga Parlamentul nefiind printre ele) și o nouă încălcare a Articolului 2 din Legea de funcționare a CCR, aia de zice că, de fapt, această instituție nu poate adăuga la Lege, ci se poate doar pronunța cu DA sau NU, asupra constituționalității acesteia.

Ați numărat câte linii roșii ale democrației a spulberat până acum CCR? Nu le mai numărați, că nici nu mai contează. Paradoxal, cu cât mai multe, cu atât mai bine! Nu suntem într-un joc video. NU vom ajunge ca în GTA V! Cu fiecare astfel de decizie ce ne masacrează Constituția, Democrația, Viața, acești ticăloși mai tensionează puțin câte puțin un arc, un resort social. Într-un final (tot mai probabil) societatea românească va exploda din nou, răspunzând unei nevoi obiective de a repune în drepturi niște valori, de a face o altă constituție, șamd.

Deci, faceți totul praf băieți! Suntem pe calea cea bună…