Un alt fel de tehnocrat – Alunecosul
Moise Guran
L-ați văzut pe noul ministru al Justiției cerând, fără să ceară nimic, demisia Procurorului General și a șefei DNA? Inclusiv noi, jurnaliștii, am avut dificultăți în a înțelege ce a spus și ce n-a spus domnul Tudorel Toader. Momentul este totuși important, ca să înțelegem cum stăm cu acest nou tip de tehnocrat, altfel decât ailalți, de care am scăpat taman când începusem să ne obișnuim. Țineți cont de faptul că actualul ministru al Justiției este rectorul Universității din Iași, un om dintre cei de la care primesc lumina științei, dar și morală și inspirație tinerele generații.
Pe scurt, ca să nu vă consum timpul pe care poate nu-l aveți, ministrul Justiției a zis că nu exclude ca el să nu declanșeze demiterea celor doi procurori șefi, dar aceștia „să aibă inițiativa unei proceduri lăuntrice individuale privind modul în care s-au poziționat la dispozițiile legale, constituționale”. Omul n-a zis nici că va cere, nici că nu va cere demisia Procurorului General și a șefei DNA, dar n-a exclus nici posibilitatea ca aceștia să demisioneze. Procurorul General a infirmat imediat orice intenție de a demisiona, iar Kovesi a dat un comunicat în care arată că există o decizie a Curții Supreme ce le cere procurorilor să considere ca fiind mai grave situațiile în care se comit infracțiuni în legătură cu acte normative, apărute în Monitorul Oficial. Adică fix cazul OUG 13.
Iar dacă, de exemplu, domnul Cristian Tudor Popescu a considerat că ministrul Justiției a făcut o declarație amenințător-șantajistă la adresa celor doi procurori, eu cred că domnul Toader este doar mostra perfectă de săpun umed, imposibil de prins, la cât de alunecos este. Ceea ce nu înseamnă că nu va cere demiterea lui Kovesi și a lui Lazăr, dar nici nu înseamnă că o va cere… Na! Că m-am contaminat și eu de la piruetele logico-formale ale ministrului.
Așa, și? Păi după tupeul cinic de tipul Ciordache-Șerban-Nicolicea, genul acesta de ministru al Justiției care, în mod evident e mai flexibil ca elasticul, pe mine mă liniștește.
Adulmecător al victoriei, domnul Toader este genul de personaj care se orientează în viață, genul care vine la revoluție după ce fuge dictatorul sau, din contră, se dă de partea aceluia, atunci când e clar că Revoluția va fi înfrântă. Va face joc dublu, de la început și până la final. Desigur, cu finalul acestui arhetip de politicianului alunecos avem noi o problemă, tehnocratul Tudorel Toader nefiind foarte diferit de Iliescu și Năstase, primii luptători împotriva corupției și inițiatorii statistici ai PNA, dar nici de un Traian Băsescu, președintele care deși a permis transformarea blândului PNA în fiorosul DNA, acum se alătură fără grețuri corului penal, că na! nici el n-a fost în stare să-și țină apropiații sau chiar neamurile departe de borcanul cu miere.
Ăsta e politicianul român, duplicitatea domnului Toader, fiind, vai!, doar o caricatură carieristică, omul fiind gata să accepte un compromis doar ca să-și treacă pe cartea de vizită faptul că la un moment dat a fost și el ministru.
Știți ce… nici nu cred că e un lucru foarte rău că domnul Toader este acum sub lumina reflectoarelor. Nu-l văd capabil să influențeze tânăra generație, trezită, nervoasă, hotărâtă pe principii și meritocrație. În momente dificile, ca acesta, oameni ca domnul Tudorel Toader au doar rolul de a-și pune mai bine în evidență adversarii, prin comparație negativă, devenind lecții de AȘA NU pentru studenții de la Iași sau pentru tinerii din toată țara.
