Revenirea lui Moromete
Moise Guran
Puțin înainte și puțin după ce am citit un text-manifest scris de fostul premier și publicat pe Hotnews, am constatat o învolburare nejustificată în mediile politice. De la Târgu Mureș, Teodor Atanasiu îi transmite lui Cioloș că nu poate veni direct moț la PNL, iar, mai apoi, televiziunile pesediste i-au acordat un spațiu amplu, cerând verificări ale guvernării tehnocrate, deși e un proiect politic mort, zice o cucoană care a calculat cândva că în caz de război, Armia Română rămâne în 48 de ore fără muniție… Pe bune, doamnă!? La drept vorbind, nici eu nu m-aș fi apucat acum de scris, dacă n-aș fi sesizat imediat contradicția dintre energia dedicată atacării lui Cioloș și faptul că acesta ar fi mort, ca proiect politic.
La ora la care scriu, textul publicat de Dacian Cioloș pe Hotnews are cam 2800 de afișări. E lung (deși a fost spart, în mod evident, de mâna unui profesionist, cu intertitluri) și probabil n-au stat mulți să îl citească. Titlul sintetizează aproape perfect ideea – fără UE, Rusia scrie pe noi.
Fostul premier se străduiește să explice pe înțelesul tuturor cât de lipsită de substanță este poziția publică a tuturor politicienilor (nu o zice el, dar o zic eu, inclusiv a președintelui Iohannis) care bat din picior că nu vrem UE cu două viteze sau în cercuri concentrice. Pe românește și pe scurt, situația e cam așa – Germania s-a săturat să-i pună bețe-n roate niște pitici, aflați pe deasupra și sub influența lui Putin, așa că va merge mai departe către o Federație Europeană. Vreți? Bine! Nu vreți? Hai noroc! Nemții nu-i vor permite lui Putin să decidă ce și cum în UE, așa cum prea des s-a întâmplat în ultimii ani. Astfel, restructurând UE, ne vor arunca și pe noi, și pe alții care o dau scăldată, cam în situația în care eram înainte de intrarea în UE. Buni vecini, prieteni, zâmbete… și cam atât.
Păi și ce facem noi aicea, Niculae? cum ar zice Moromete… Păi și aici, valoarea mesajului venit de la Cioloș e cu atât mai mare, cu cât textul este mai greu de pătruns de publicul larg. Întrebarea ar fi… Facem ceva? Cu cine dracu să facem? Cu penalii ăștia care-și dau legi de evadare? Cu un guvern care face mișto de Moscovici, pe ideea că ăla e vreo doamnă pensionară de la țară, pe care o vrăjești că pensia ei vine din aer?
Vrem cu UE, apăi hai în Zona Euro, nu mai lungim vrăjeala ca la Târgu Ocna!
Interesant este că fostul premier bate șaua mai mult către Iohannis, sugerând de fapt un proiect de înțelegere națională…
N-am nici cea mai vagă idee ce conținea analiza tehnocraților, prezentată acelora, dar uite, ceva de genul ăla scriam și eu în noiembrie. Atâta doar că, acum, nu mai cred că se poate face o astfel de pace politică în România. E o iluzie, aceeași pe care am mai trăit-o și la integrarea în UE, când cu soluția imorală, cum l-a numit atunci Băsescu pe Voiculescu. Azi, și Băsescu, și Voiculescu (prin televiziunea aia a lui) susțin cot la cot eliberarea hoților, castrarea DNA-ului… ce să mai! Problemele astea, nerezolvate, lăsate în urmă și acoperite, subminează orice construcție durabilă.
Așa că nu numai că nu mai sunt de acord cu soluții de compromis politic, nu mai sunt de acord nici cu ce am scris eu în noiembrie, dacă asta înseamnă să scape Dragnea, iar spre Zona Euro să ne călăuzească gașca lor de penali. Revoluția merge înainte, ea e în noi, probabil se va descătușa politic din nou, mai devreme sau mai târziu… indiferent de Cioloș, Dragnea, Iohannis sau alții.
Revenind totuși la Cioloș, cu toată simpatia pentru un om atacat din toate părțile, sigur că nu e soluție să meargă la PNL. Doar Ilie Bolojan mai poate salva PNL-ul, dacă se va hotărî să vină la București și să lupte cu golănia ce a pus stăpânire pe acest partid istoric și care îl duce inevitabil spre derizoriu. Aud că i-au pozat paparazzi pe Bolojan și pe Cioloș pe undeva… sigur că asta nu înseamnă nimic, dar da, Bolojan poate fi o cale spre unificarea Dreptei, iar Cioloș ar trebui să aibă un rol în asta.
Nu cred că e foarte dorit nici la USR, care, după ce a pus mâna pe niște tehnocrați, se cramponează de valoroșii Nicușor Dan și Mihai Goțiu, mergând inevitabil spre același derizoriu politic, ca și PNL. Sau vi s-a părut că doamna Clotilde Armand, plimbând mândră ca un catarg tricolorul prin Piața Victoriei, a reușit să canalizeze energiile politice degajate de acest început de an? Nici vorbă! Și PNL-ului, dar și USR-ului le lipsește exact viziunea și energia necesare pentru a face ceva concret în interesul meu, cetățeanul de dreapta, filoeuropean, rusofob, sătul de corupție, sătul de vrăjeala politicianistă sterilă, îngrozit de tupeul rudimentar al forțelor ce au pus mâna pe România. Un cetățean care, da, se regăsește în mesajul pe care fostul premier îl dă pe Hotnews.
Aud că Cioloș și-a făcut ceva ONG, o platformă civică, gen… Poate așa se gândește el să capteze energia Străzii, nu știu, sau poate îi este și lui greu să se amestece cu cloaca asta politică, deși e clar că traiectoria sa numai către politică duce. Dar nu-s convins că va reuși mare brânză cu o platformă civică… Aș fi preferat să poată face proiecte mai concrete, legi în Parlament, să joace un rol activ în acești ani, complicați, în care, vorba lui, ori cu UE, ori în brațele Marelui Urs. Cu o platformă civică, Cioloș se va întoarce la putere prin 2024. Nu-s convins că timpul mai are atâta răbdare cu noi (că tot l-am invocat pe Moromete).