Voiam să îl votez pe omul ăsta!
Moise Guran
Probabil n-ați auzit prea mulți de el. Auziți de tot felul de proști care susțin tot felul de prostii (ce altceva?), dar de un om atât de complex ca Marian Staș n-aveați cum. El nu e din filmul ăsta denumit România prezentă. Pe Marian nu îl vedeți prea des pe la televizor. De ani de zile se zbate, alături de alții, dar ignorat de media tabloidă și coruptă politic din România. Eu însumi l-am descoperit abia prin februarie, dar înainte de a vă spune eu mai multe despre un om pe care l-aș fi votat dar nu mai am cum, urmăriți-l câteva minute la un TEDx din 2013.
Prin februarie vă spuneam că Revoluția din Educație a scăpat de sub control, că o comisie numită de Adrian Curaj ca să dea din cap binevoitor la conservarea de fond a sistemului, a respins toate variantele, înaintând o alta, care era atât de bună încât a scos din minți și sindicate și minister, ba chiar și pe Președintele Iohannis l-a cam deranjat, că mergea prea repede. Era exact ceea ce așteptam să se întâmple în anul cu tehnocrații, numai că sistemul a fost mai tare. Din comisie, șase oameni s-au desprins și au mers mai departe. Unul dintre ei este Marian Staș.
Ofițer de formație dar matematician de carieră, Marian e un tip extrem de deschis. Găsiți mai multe despre cariera lui pe pagina de facebook. L-am cunoscut mai bine astă vară, la dezbaterile la care m-au invitat puștii de la PACT. Probabil cea mai interesantă dezbatere pe care am avut-o cu ei a fost cea despre Educație. Oricum am luat-o și oricum am întors-o, tot la calitatea dascălilor ajungeam, concluzia dezbaterii fiind nu DACĂ ci CUM ar trebui să îmbunătățim asta.
Deși am aflat că Marian Staș candidează ca independent la București nu l-am sprijinit în niciun fel. Nu îmi permite religia nici să sprijin pe cineva, nici să mă asociez în vreun fel politic și n-am făcut-o nici în cazul lui Marian. De aceea nici nu spun niciodată înainte de alegeri care este opțiunea mea de vot. Dar acum mă întreb dacă n-am greșit.
E o nebunie să vrei să candidezi la București ca independent pe actuala lege electorală. Trebuie să strângi 20 de mii de semnături. Foarte probabil vom avea parlamentari de București cu mai puține voturi decât semnături. Atât de aberant e sistemul! Marian a postat ieri pe facebook următorul mesaj:
Numărul total de semnături pe care le-am primit este mai mic decât numărul de semnături pe care le impune legea pentru candidații independenți. În semn de respect elementar față de efortul fiecărui semnatar în parte – și, cu atât mai mult, față de cei care m-au sprijinit să colectez liste cu semnături – am decis că gestul de integritate din partea mea este să depun dosarul de candidatură așa cum a fost el, în ziua de grație 27.10.2016, cu toate semnăturile obținute onest, ca semn al dorinței semnatarilor de a se alătura proiectului României pe bune, cea care începe cu ȘCOALA Pe Bune. Dacă doar unul ar fi semnat pentru mine, aș fi depus dosarul fix cu semnătura în cauză, din respect civic pentru semnatar.
În opinia mea, acest proces pre-electoral este profund discriminatoriu, abuziv și neconstituțional, având un potențial uriaș de a bloca atât accesul onest, nepenal, al candidaților independenți către votul cetățenilor, dar – infinit mai otrăvitor – de a sufoca dezbaterea autentică despre proiecte. În această lună nu a contat nimic altceva decât obsesia aberantă a listelor de semnături, cu accente grotești de multe ori, anormale și pentru cei care am cerut semnături și pentru care ni le-au acordat. punctul culminat al aberației kafkiene numite liste de semnături: cenepeul – marota multor români extrem de suspicioși în a-și scrie / transmite codul numeric personal, impus conform legii!
Eu am respectat legea, așa strâmbă cum e, și îmi rezerv dreptul de a acționa în funcție de hotărârea BEC în ceea ce mă priveșțe. Dincolo de litera legii, însă, forma și fondul materiei politice în România sunt lumi paralele, din alt veac decât numit XXI. acum, românia băltește mai degrabă într-un ev politic feudal – nici măcar în evul mediu. Și acestei inadecvări istorice avem a-i veni de hac, dacă vrem să nu ne crape obrazul de rușine când ne uităm la noi, în oglindă. Punct.
Încheiat citatul. Un text scris cu nerv, hotărât, chiar dacă deziluzionat, din care eu înțeleg că Marian ar putea deschide procedura de atac la Curtea Constituțională a mizeriei de lege electorală ce conservă avantajul partidelor mari. Păi cum dracu să mai schimbăm clasa politică, sistimați cetățeni? Dar cum să schimbăm ceva, orice, în țara asta, în aceste condiții?
Să recapitulăm! Tentativa de Revoluție din Învățământ a fost înăbușită ca un foc într-o cutie închisă, de fostul ministru al Educației, Adrian Curaj. Susținut tot timpul de Cotroceni, acesta a intrat într-o alianță evidentă cu masoneria din Învățănânt, atât de bine reprezentată de Ecaterina Andronescu (care, apropo, își plasase un om și între cei șase rebeli din Comisia de Reformă, vă dau detalii cu altă ocazie, că merită). Chiar dacă Cioloș a reușit într-un final să îl schimbe pe Curaj cu Mircea Dumitru, iar noul ministru a forțat organizarea concursurilor de directori de școli, sistemul s-a adaptat rapid (vezi povestea publicată ieri, cea a profesorului Renato Enache, de la Școala 56 din București).
Veni toamna, suntem în prag de alegeri, nici nu putem alege pe cine vrem noi, că doar partidele mari au cum să strâng 200 de mii de semnături în mod nepenal, dar, cum spune și Marian Staș, în subtext, nici măcar nu putem dezbate în camapania electorală niște proiecte mai serioase, căci ele sunt eliminate din pre-campanie, pragul de semnături fiind mai pervers decât pragul de intrare în Parlament. Vom avea același concurs mincinos de crescut pensii și salarii pentru bugetari, o veșnică minciună perpetuată de 25 de ani, un joc de-a viitorul luminos care ne afundă tot mai mult într-un trecut, îl citez din nou pe Marian Staș, de ev politic feudal.
Evident că NU asta au cerut oamenii acum un an, după Colectiv. Din contră! Revin mâine cu un text despre acest an, care a trecut de la Colectiv.
Și da, voi veni din nou în stradă.
