Mini „fact checking” pe programul PSD

Moise Guran

O să scriu cât pot eu de scurt, ca să fiu sigur că citește toată lumea. V-am zis că citesc programele electorale, nu? Le iau la rând și le comentez aici, ăsta fiind în esență un serviciu de informare util, zic eu, pentru alegători. Ei bine, ăl mai schmeker partid din România a publicat ăl mai schmeker program de guvernare. E atât de frumos ilustrat și de bine explicat încât mi-e și frică să dau link spre el, ca să nu vă scoată bube pe față. Ce zic eu bube… Programul PSD e un tort otrăvit, etichetat cu o rețetă falsă, în care ouăle-s mai puține decât scrie și, oricum, sunt stricate.

dragnea program psd

În mod nedrept, presa de dreapta a scos în față faptul că programul PSD propune creșterea salariului minim și neimpozitarea pensiilor de până în 2000 de lei, în timp ce presa de stânga, a scos în evidență, la fel de nedrept, faptul că programul PSD e de fapt unul de dreapta, căci propune o nerușinată reducere la zero a impozitelor și contribuțiilor pentru avocați, jurnaliști, liber profesioniștii care, oricum, erau cel mai bine plătiți din România. Plus o nemeritată atenție acordată salariaților (credite, deduceri, clasa de mijloc). Plus alte mizerii neocon.

Programul PSD are, din punctul meu de vedere, două plusuri – e genial ca prezentare (nu știu cine îi consiliază, dar sputnikul rusesc e copilărie pe lângă ăstia), iar apoi PSD-ul propune niște chestii care chiar dacă nu-s noi, ar merita dezbătute într-un context ceva mai serios decât uriașul tort propus electoratului credul.

Căci, în materie de cifre, impact, etc, programul PSD e o mistificare de la prima până la ultima pagină. Dar e una lucrată.

Uite!

Am zis prima pagină? Scuze! Aia cu eliminarea taxelor nefiscale e pe la pagina 5… Calculează un geniu pe acolo că eliminarea taxelor nefiscale are un impact de numai 0,1% din PIB. Populația dă cu mânuța ei (potrivit statisticii oficiale, înmulțiți 490 de lei X 12 luni X 10 mil de familii, rotunjit) cam 13 miliarde de euro pe an sub forme de taxe, impozite și contribuții, altele de cât cele cu stopaj la sursă, cum ar fi impozitul pe salariu, CAS-ul, Sănătatea, nici chiar TVA-ul nu intră în calculul ăsta. Cu excepția impozitelor pe proprietate, astea cam toate sunt fie taxe nefiscale (timbre judiciare, etc) fie parafiscale.

Teoretic nimeni nu știe exact câți bani adună într-un an toate descentralizatele, ONRC-urile, judecătoriile, sau alte instituții publice care îți cer unul, doi, sau 50 de lei de multe ori doar pentru zâmbetul unui funcționar, alteori și pentru o strâmbătură.

Dar, atenție! deși programul PSD susține că alea 102 taxe fac în cuantum cam 80% din parafiscalitate, impactul total calculat este de doar 0,1% din PIB. Pff! Cum au ajuns ei la concluzia că, în medie, taxele dintr-un an plătite de un cetățean român sunt de 7 euro? Or fi făcut o medie doar pe membri lor de partid?

Alooo! Stimați colegi academicieni! Ați pierdut vreo două trei zerouri pe drum… Acolo nu vorbim de câteva milioane de euro, cum spune programul PSD, ci, în mod cert, de niște miliarde, pe care noi le plătim.

Uite, concret! Ochiometric, PSD propune desființarea timbrului de mediu pentru înmatricularea mașinilor, ceea ce ar fi desigur bravo!, dar numai această măsură va avea un impact de aproximativ jumătate de miliard de euro, adică, de vreo trei ori mai mult decât susține programul că ar fi impactul tuturor celor 102 taxe, inclusiv cea de cazier fiscal, care e oricum zero. De ce? Simplu! Pentru că statul ar trebui să dea înapoi nu numai banii celor care au plătit taxa de primă înmatriculare și care acum se plătește din ceea ce se încasează din timbrul de mediu, ar trebui să dea înapoi și banii celor care au plătit timbru de mediu, că așa funcționează principiul egalității în fața legii, indiferent care ar fi ea. 

Mistificările devin străvezii atunci când programul PSD propune un fond de investiții al statului, dar nu calculează un impact din redirecționarea profitului (dividendelor) întreprinderilor de stat (aproape un miliard de lei anul trecut, cekerap, venituri din capital) de la buget unde merge acum, către fondul lu pește prăjit. Îi zic așa, pentru că v-am mai spus, ideea au copiat-o oricum și liberalii, ea este doar o construcție de făcut șpăgi.

Să vă mai spun că toată construcția PSD se bazează pe o creștere economică de aproximativ 30% în următorii patru ani? E posibilă? Sigur că da, dar dacă nu ești China e improbabilă. Just for fun, în ultimii patru ani, toți de creștere, PIB-ul României a urcat nominal cu 19% în lei și cu 18% în euro. Sigur că poate crește și cu 50% în lei, dar pentru asta trebuie să ducem euro … la cât? la 7-8 lei? Șmecheria de comunicare e să amesteci o creștere reală cu una nominală, dar dacă aplici schema de devalorizare a la Florin Georgescu, abia atunci poți face liniștit și salariul minim 2500 de lei (de ce să te oprești la 1700, ce? asta e dreptate socială?) poți să nu mai impozitezi nicio pensie de 2000 de lei, numai spune-i pensionarului că s-ar putea să cumpere cu 2000 de lei mai puține decât cumpără astăzi cu 1000 de lei.

În altă ordine de idei, presupunând că nu are loc o devalorizare a leului, păstrând actualul deficit pe fondul de pensii și aplicând doar efortul suplimentar al statului pentru salariile bugetarilor (sunt cam 500 de mii plătiți acum cu salariul minim pe economie) plus desființarea contribuțiilor și impozitelor pe pensiile de până în 2000 de lei, plus timbrul de mediu, deficitul bugetar pe 2017 ar ajunge undeva la 5-6%. Ceea ce chiar ar duce euro la 7 lei, cam de Crăciun așa, când o veni noul guvern pesedist cu un astfel de program de guvernare în Parlament.

Și mă opresc aici cu urmărirea consecințelor aplicării unui astfel de program, că el nu se poate și gata, iar eu am și eu limitele mele.

Șpilul este că dacă elimini toate aceste mistificări electorale, între minciuna sofisticat ambalată a PSD și modul gogonat și rudimentar în care Cristiana Anghel crește săptămânal pensiile, diferența o mai face fix ambalajul. 

O ultimă precizare, pentru colegii jurnaliști, că poate nu citim toți execuția bugetară, lunar… Cine a conceput acest program știe exact care sunt competențele presei noastre, în special cea a realizatorilor TV, ăștia de ne păcălesc seară de seară bunicii și părinții. Nu trebuie să credeți ce vă spun eu, dar înainte de a comenta, de a lăuda sau de a critica un program politic, fie el și al PSD, cereți și părerea unui specialist, a unui economist cu minime cunoștiințe despre formarea și executarea bugetului de stat. Eu însumi am făcut asta, înainte de să mușc din tortul PSD. Programul economic al acestui partid nu e la modul realist nici de stânga nici de dreapta, este pur și simplu populist, sfidător la adresa celor care înțeleg ceva din el, dar sfruntat de disprețuitor la adresa celor pe care autorii sunt convinși că îi vor păcăli și de această dată.

previously-3