Cursul lăsat liber

de Moise Guran

Căderea bruscă a leului a surprins pe toată lumea. Nu că n-ar fi fost previzibile problemele din Grecia şi agitaţia corelată a pieţelor, dar şi analiştii şi speculatorii şi bancherii de la noi se aşteptau ca Banca Naţională să limiteze scăderea leului pentru a salva inflaţia.

Acest lucru nu s-a întâmplat şi probabil cei de la BNR au considerat că valul este prea mare pentru a i se împotrivi. N-ar fi obţinut decât o diminuare a rezervei şi o scădere a cantităţii de lei din piaţă în condiţiile în care unele bănci, în special cele cu capital grecesc, ar putea avea nevoie de lei în perioada următoare. În acest scenariu BNR ar trebui să intervină în ajutorul leului abia după ce se vor fi consumat energiile din piaţă, dar întrebarea care se pune de acum este cât îşi permite Isărescu să aştepte. Deja pe facturile telefonice emise în ultima săptămână tarifele sunt mai mari şi asta se va vedea în inflaţia lunii iunie. Cât? Nu ştiu. Şi nici cei de la BNR nu au de unde să ştie. Euro este acum cu 2-3 procente peste nivelul lunii mai şi, vorba unui banc celebru bomba tot mai sare.

Dacă Isărescu s-a ajutat până acum cât de cât la inflaţie cu un curs al euro mai mic, este clar că pe luna aceasta nu va mai beneficia de acest lucru. Ba, dacă situaţia se prelungeşte iar precupeţele din Obor apucă să vadă pe la televizor vre-un reporter isterizat ţipând că s-a prăbuşit leul, atunci Isărescu se poate trezi şi cu o scumpire neprevăzută a alimentelor. Şi ce dacă acestea s-au scumpit şi când euro scădea, cu atât mai mult preţurile vor creşte o dată cu creşterea euro. De fapt cursul de schimb este scuza universală şi oricând valabilă pentru aşa ceva. Isărescu ştie toate astea pentru că a mai avut şi alte ocazii să le constate. Şi atunci de ce rămâne impasibil atunci când euro sare în două zile de la 4,17 la 4,27? Foarte probabil are motive mai puternice să o facă. Cel mai probabil vom avea răspunsul la această întrebare până la finalul acestei săptămâni.