Cum ar fi dacă nu ne-am mulțumi cu statutul de țară second-hand?

de Moise Guran

Ar fi o greșeală să judecăm summitul NATO în afara contextului Brexit. Asta pentru că ieșirea Marii Britanii din UE lasă în aer (sau redefinește) toate planurile de creare a unei armate europene, în care UK ar fi jucat un rol esențial, inclusiv în apărarea flancului estic al NATO. În plus, discuțiile de la summit și negocierile de securitate au ținut cont exact de acest aspect. A spus-o chiar președintele polonez după întrevederea cu Iohannis. Așa cum spuneam în articolul de după Brexit, se crează un nou pol militar, politic, dar și economic (din păcate), în jurul Poloniei. Înainte de citi acest lung articol priviți cu atenție harta de mai jos, publicată de cotidianul italian La Republica, în 2014. Era planul de dominare al Europei de către Putin, un plan care nu presupunea invazii ci doar divizarea Uniunii. La doi ani de la invadarea Ucrainei și de la devoalarea acestui plan, Summitul NATO de la Varșovia reconfirmă cumva reașezarea polilor de putere din Europa. Nu împotriva lui Putin ci într-un mod care nu ar trebui să îl irite prea tare.

Consolidarea flancului estic al NATO? Mai mult al celui NORD-ESTIC

Da, strict militar și strategic, Balticele și Polonia sunt mai vulnerabile. Americanii au un interes în consolidarea Poloniei ca vioară întâi, mai ales pentru că se prefigurează o împărțire a Europei, una în care țările vestice vor avea mai degrabă o politică de acceptare a Rusiei și, implicit, una de dezangajare față de Europa de Est care se simte amenințată de aceasta. Interesant este că și Rusia pare că și-a dorit mai degrabă o concentrare a aliaților pe nordul flancului, interesul ei prim fiind acum Marea Neagră (din mai multe motive, inclusiv economice).

Interesul Rusiei acum nu este să invadeze o țară NATO, fie ea Estonia sau Bulgaria, interesul Rusiei este să destabilizeze Alianța și să o facă nefuncțională. Spargerea UE joacă un rol crucial în această strategie, dar Rusia nu-și va atinge obiectivul de dizolvare a NATO decât în urma provocării unui stat membru, cel mai probabil prin crearea unui conflict (evident, unul hibrid) la granițele acestuia. Ideea nu este să forțeze un răspuns din partea NATO prin activarea Articolului 5, ci să atragă într-un conflict prin interpuși o țară membră, care să nu primească ajutor aliat. Doar într-o astfel de situație un număr de state membre se vor întreba dacă NATO mai există sau nu.

Or, în această logică, este mult mai simplu și mai profitabil pentru Rusia nu să atace unul din statele baltice ci să continue destabilizarea sudului Ucrainei, poate chiar și o spargere a Republicii Moldova (provocând astfel România care oricum, politic, este o verigă mai slabă decât Polonia).

Vă mai amintiți această hartă? E din 2014 și ea.

Destabilizarea Mării Negre ar elimina un important competitor în domeniul petrolier, căci nu prea văd pe nimeni să investească miliarde de dolari într-o zonă în care își cam face de cap aviația rusă. De altfel, prin alipirea Crimeei, Rusia a anulat deja accesul companiilor occidentale la unele resurse foarte importante de petrol și gaze din Marea Neagră.

Știind aceste lucruri ar trebui să citim altfel concentrarea suportului NATO pe Polonia dar și cvasi-dezinteresul aliaților europeni pentru România care a fost lăsată să facă o forță multinațională doar cu Bulgaria.

Americanii au ales să nu forțeze nota

Cea mai neplăcută surpriză pentru noi la acest summit NATO a fost că nici americanii nu au vrut să dea un semnal mai puternic de solidaritate și sprijin pentru România. Ne așteptam să o facă, au existat și câteva semnale în acest sens, mai ales că într-un singur punct Iohannis are dreptate – după inugurarea scutului anti-rachtă Rusia a amenințat direct România.

În mod evident, Statele Unite au o problemă majoră din cauza previzibilei scăderi de influență a Marii Britanii în interiorul continentului. Au pregătit din timp parteneriatele strategice cu Polonia și România, tocmai pentru a putea construi din ele un zid anti-rusesc în Europa de Est. Vor continua probabil să investească în intrstructura de securitate a acestor țări, dar cred că nici nu puteau forța un angajament mai mare față de România la summitul de la Varșovia fără să riște o ceartă în toată regula cu Franța și Germania. Așa că, probabil, americanii au ales să dea și o lecție României care, da, este departe de Polonia din punctul de vedere al investițiilor concrete în Apărare.

Mai țineți cont și de faptul că în perioada Administrației Obama politica externă a Statelor Unite a fost una de izolare moderată, de retragere parțială din unele conflicte planetare. Iar la toamnă americanii au alegeri. În ciuda poziției tradiționale republicane, Donald Trump este fanul lui Putin, un adept al reducerii rolului internațional al Statelor Unite, chiar al scoaterii unor țări din NATO, indiferent că asta ar duce la spargerea Alianței. Urmăriți o declarație făcută acum trei luni… Probabil Putin îl iubește pe băiatul ăsta.

Desigur, Obama nu este Trump și, cu atât mai puțin, Clinton nu este Trump. Dar o sporire a chetuielilor americane în țări ca România (ce promite de cinci ani că va cheltui 2% din PIB pentru înarmare dar încă nu a făcut-o) probabil că l-ar ajuta pe Trump (și implicit pe Putin). Așa că, până la anul, ar trebui să ne așteptăm la mai puțin de la americani.

Ne trebuie Forța Navală din Marea Neagră? Categoric DA! Dar e deja o himeră

Dacă ați urmărit conflictul hibrid din Ucraina ați observat că în ciuda execuției bune, rușii nu au reușit încă să destabilizeze provinciile din nordul Crimeei. Ceea ce nu înseamnă că au renunțat la acest plan, dar el este unul urmărit pe termen lung. Folosind indiferența complice a țărilor din Vestul Europei, Rusia așteaptă un colaps economic al Ucrainei ce ar favoriza reaprinderea unor revoluții (război hibrid) din Moldova, Transnistria și pe țărmul ucrainian al Mării Negre. Nu trebuie să le invadeze ca pe Crimeea, e suficientă declararea unor independențe pe acolo, dar Rusia trebuie să fie pregătită și să poată face fără dureri de cap inclusiv un desant marin la Odessa, dacă situația o cere. Probabil nu ar fi nevoie decât de o linie maritimă de suport, dar imaginați-vă cât de tare ar fi încurcat acest plan de o prezență navală permanentă NATO în Marea Neagră (nu trebuie să încalce regimul strâmtorilor), una care eventual să defășoare mai tot timpul exerciții comune cu flota ucrainiană.

Așadar nu, Forța Navală propusă de România n-a fost o idee rea dar, din păcate, negocierea ei a fost un mare eșec. Nu acum! Nu e invenția lui Iohannis această Forță Navală. Acum doar s-a concretizat un plan mai vechi, demarat cu cooperările de la Marea Neagră pe vremea lui Emil Constantinescu și continuate sub Traian Băsescu. Doar cu vorbe, ce-i drept. Dar aceste planuri au eșuat de fiecare dată, fiind sabotate mai ales de duplicitățile aliaților balcanici ai Rusiei. Iohannis a riscat astfel totul pe vizita la Sofia și a pierdut la fel ca și predecesorii săi. Ulterior, prin scrisoarea de scuze că v-am doborât avionul, Turcia a dat brusc semnalul că vrea să se împace cu Rusia (revenind de fapt la o politică externă duplicitară ce a caracterizat Turcia mai multe decenii). Nici pe asta n-au anticipat-o nici diplomația românească nici serviciile secrete, dovedind ambele încă o dată cât de pilaf continuă să fie.

Recapitulând, Bulgaria nu există, Turcia se simte mai bine pe cont propriu… deci cu cine să facă România această forță? Evident cu americanii și, poate, cu britanicii, atâta doar că aceștia nu au voie să staționeze forță navală permanentă în Marea Neagră, ci doar să trimită nave prin rotație (cu cheltuieli mai mari). Dar, așa cum spuneam mai sus, americanii chiar au o problemă internă cu cheltuielile militare făcute pentru alții. Ideea Forței Navale de la Marea Neagră nu trebuie abandonată, dar trebuie să recunoaștem că mai e mult până când aceasta va exista, dacă va exista vreodată.

Desigur, noi avem Scutul Antirachetă …

…Și putem dormi liniștiți pe el. Așa gândește majoritatea României – rușii nu se vor atinge de Scutul American, acum operat de NATO. Greșit! Desigur, nu ne vor bombarda Scutul, dar îl pot face inoperabil și fără să-l atace în vreun fel. Totul este să atragă România într-un conflict de proximitate (Rusia nici nu tebuie să fie implicată direct, ci doar niște răsculați, cu sau fără uniforme verzi) să o destabilizeze, să-i corupă politicienii și să plaseze oameni șantajabili în funcțiile de conducere, să otrăvească opinia publică cu mesaje anti-americane și anti-occidentale… Așa cum s-a dovedit recent, pe termen lung astfel de lucruri funcționează.

Cum ar fi dacă, din varii motive, sătenii din Deveselu, județul Olt, ar face o răscoală cum a fost cea de la Pungești de exemplu. Nu trebuie decât un cretin de politician care să dea de exemplu o autorizație de … orice – gaze sau petrol de șist (Pungești e doar un exemplu), aur, cianuri, mama dracu, chiar și o pușcărie poate destabiliza un sat, de ce nu… dacă îți pui în cap să-i faci pe săteni să-i alerge pe militarii (americani sau de alt fel) cu furcile și să-i faci să-i privească ca pe niște invadatori, asta nu e chiar complicat.

Desigur, eu construiesc aici scenarii exemplificative, dar ați observat cât PR și-au făcut americanii la Deveselu, cu grădinițe și alte chestii… de ce credeți? Pentru că scutul anti-rachetă nu trebuie neapărat bombardat sau invadat pentru a deveni neoperațional, poate fi bruiat, sabotat… totul depinde de țara și locul unde e plasat.

Noi ne jucăm de ani de zile și cu Apărarea și cu diplomația și politica externă (care au devenit sinecuri ale politicienilor) dar și cu educația patriotică a populației. Acuma ne mirăm că pe Iohannis nu l-a băgat nimeni în seamă la Varșovia în timp ce Duda al polonezilor a făcut cărțile. Păi să nu ne mai mirăm!

Ce putem face…

La acest summit NATO s-au conturat, așa cum mă temeam după Brexit, două poziții europene diferite… Polonia, devine regina Europei de Est, România e un fel de rudă săracă și mai proastă, invitată la nuntă doar pentru că e din familie, dar plasată discret mai în fundul sălii, să nu se simtă prost distinsele fețe din Alianța Nord Atlantică.

Trebuie recalibrată absolut toată politica externă pe noile realități europene din care da, face parte și Rusia. Nu, nu trebuie să ignorăm amenințarea directă a Rusiei, și nici nu cred că are sens să trecem la o politică duplicitară ca Turcia, sau la o politică în genunchi, ca Bulgaria.

Nu vă faceți iluzii în legătură cu Uniunea Europeană, adevărul este că, pentru Germania sau Franța, România nici ca piață de desfacere nu contează prea mult, căci România e o piață de second hand. Tot ceea ce contează din România pentru țările occidentale este mâna de lucru ieftină, dar nici aceea nu mai este nici foarte ieftină, nici foarte calificată. De fapt este ieftină doar dacă e necalificată. Occidentalii vor să investească în România și, deci, au nevoie de libertatea de circulație a capitalului și a mărfurilor, dar vor căuta soluții și pentru limitarea libertății de circulație, dar și pentru limitarea finanțărilor prin intermediul Comisiei Europene. Mi se pare că este doar o chestiune de timp până când subvențiile sociale de tipul plăților pentru pârloage (inventate de Comisarul Cioloș) vor dispărea, iar programele de dezvoltare vor deveni tot mai greu accesibile, până când vor fi înlocuite complet de planurile de investiții de tip Juncker. Nu ne dă nimeni afară din UE, dar, la cum sunt acum setate lucrurile, vom rămâne cetățeni de mâna a doua, într-o uniune de mâna a doua ( și acum Zona Euro funcționează un pic altfel) niște lucrători mai prost plătiți, fără perspectiva serioasă a unei integrări monetare sau fiscale și, eventual, cu o finanțare mai redusă de la adevărații europeni, ăia de produc și contribuie.

Vom rămâne o țară cu proptele americane doar cât să nu colapseze sub hărțuiala rusească, o țară incapabilă să-și facă un drum propriu, așteptând permanent ceva de la cineva, o țară fără un plan, măcinată de dezbinare în absența unor obiective acceptate și urmărite de toată clasa politică. Vă place sau nu, ăștia suntem. Așa am fost și până acum și nici de la Summitul NATO de la Varșovia n-aveam cum să obținem mai mult, cum nici la Campionatul European de fotbal nu aveam cum să obținem mai mult.

Ca să obții mai mult trebuie să te pregătești din timp, să știi exact ce vrei și să nu fumezi pe ascuns, la vestiare. Îți trebuie o hartă a drumului și niște obiective clare (dacă s-ar putea și ceva mai ambițioase) în politica externă, precum și mai multă coerență internă. Dacă ne-am propus să fim doar aliați cu polonezii și cu bulgarii, sub privirea îngăduitoare și superioară a frățiorului american, mare lucru nu ne-am propus.