De ce „Reprezentantul Societăţii Civile” e o contradicţie în termeni…

de Moise Guran

Mi-a venit să şi râd când am auzit-o pe Alina Gorghiu vorbind despre candidatul societăţii civile, dar şi apoi când am văzut modul în care a fost abuzată această sintagmă de … toată lumea de fapt. Chiar şi Alina Mungiu, un om care crede cu toată forţa şi a şi făcut, probabil, cele mai multe eforturi pentru cristalizarea acestui concept, calcă tot mai des pe lângă el, imaginându-şi de exemplu că sprijinirea atât de străvezie a unui candidat independent se poate face în numele societăţii civile. Mungiu nici măcar nu e la prima greşeală de acest fel.

Oricât de amară ar fi constatarea, între Gorghiu şi Mungiu nu mai există, în această situaţie, decât o diferenţă formală, cuplul Gorghiu-Munteanu fiind o pervertire caricaturală a societăţii la fel de civile reprezentate de cuplul Mungiu-Nicuşor Dan.

Asta pentru că societatea civilă nu există ca grup, ea este o sumă abstractă de indivizi, fiecare cu ideile lui, cu obsesiile lui, cu prostiile şi chiar cu simpatiile lui, atâta timp cât acestea nu se transformă în partizanat.

Partizanatul te exclude implicit din această mişcare browniană de idei numită societatea civilă, dar partizanatul nu e legat în mod necesar de un partid.

Aşa numitele platforme civice tot în partizanate eşuează de obicei, avem grupări marxiste în România, coagulate nu neapărat în jurul unei organizaţii, cât a unor idei comune, la fel cum avem mai multe masonerii legionare (intenţionat am folosit alăturarea, ca să li se urce sângele în cap), la fel cum avem şi mici masonerii de bere între jurnalişti (despre care ei cred că ştiu doar ei, uitând că în presă nu există secrete), ba chiar avem probabil şi (noapte minţii) masonerii, de data asta pe bune, în care intră judecători. Ceea ce este cumplit de ilegal, în opinia mea, orice ar crede Consiliul Superior al Magistraturii.

De principiu aceste grupări, indiferent că se numesc platforme, că au în denumirea lor termenii civic, curat, critic, ortodox sau liber, tind spre a deveni partide în toată puterea cuvântului, dar cel mai des nu ajung acolo decât dacă sunt preluate, fie doar şi printr-o influenţă mai mare, de către un personaj sau un interes dominant.

De exemplu, pe marxişti îi po’i suspecta că sunt finanţaţi de ruşi (păcat dacă n-aţi văzut filmul Hail Caesar), dar şi pe legionari îi poţi suspecta că sunt manipulaţi, eventual în orb, prin radicalizarea genei naţional-ortodoxe până la negarea valorilor europene, la fel cum grupările de jurnalişti pot deveni susţinătoare din convingere pentru un jucător politic, fie chiar şi la modul dezinteresat, din convingere împotriva altui jucător, fie pentru că pur şi simplu jucătorul politic e patronul şi atunci chiar nu mai are sens să faci pe independentul. O televiziune cu o poziţie politică, e de fapt, informal, un partid. La fel şi o platformă civică, sau o frăţie de site-uri.

Ideea este că Societatea Civilă suntem noi toţi, dar numai atâta timp cât fiecare e pentru el şi nu se reprezintă decât pe el însuşi. Sintagma reprezentantul societăţii civile este pur şi simplu o construcţie caragielească, dar în acest păcat pică şi semidocţi politic, dar, văd, chiar şi oameni cu carte. Păi nu s-a consultat, astă toamnă, după Colectiv, preşedintele cu societatea civilă? Un demers de imagine aproape deştept, dar o manevră, pe cât de politică, pe atât de ipocrită. Preşedintele are chiar şi un consilier pentru relația cu societatea civilă. Dacă n-aș ști cine e aș zice că, probabil, respectivul îi face sinteze de presă. Sau poate jobul acestuia este altul…

Pentru că, vedeți, dacă nimeni nu poate reprezenta societatea civilă, nici nu o poate conduce în mod formal, poate tocmai de aceea, ea, societatea, poate fi manipulată într-o măsură mai mare sau mai mică. O vreme. În funcţie de nivelul de educaţie al oamenilor, mai repede sau mai târziu, manipulările cam sunt devoalate.

Ca să vă dau câteva exemple… poţi fi de acord sau nu cu CTP-ul, îl poţi iubi sau nu pe Tolontan, pe Petreanu, ba chiar şi pe Mîndruţă sau pe Eftimie, dar nici nu are sens să-i conteşti. Că n-au nicio calitate. Tapalagă, de la Hotnews, trage şi azi ponoasele implicării de pe vremea lui Macovei, uite, îl invocă Ghiţă în Parlament şi-l atacă murdar presa de partid. E problema lui, e crucea lui pe lungul drum de întoarcere înapoi către independenţă. În timpul ăsta, Mîndruţă scrie pe facebook că PNL a dat cu piciorul celor care îl sprijineau… Mîndruţă e campion la prostii spuse pe facebook, dar asta nu îl exclude în mod necesar din societatea civilă, căci Mîndruţă nu e un partizan.

Ceea ce nu înţelege Alina Gorghiu, dar Mîndruţă înţelege, chiar dacă se exprimă el aşa, mai dificil, este că strigătele de tipul lupul între oi care au izbucnit după anunţarea lui Munteanu n-au fost coordonate de cineva. Mie nu mi-a spus nimeni să zic ceva despre asta, şi nici lui Pantazi, Petreanu, Tapalagă, CTP nu cred că le-a spus. Au fost reacţii, care mai de care, unele mai articulate, altele mai burleşti, dar n-au fost de grija PNL-ului. PNL-ul, ducă-se, dacă e atât de prost! Reacţiile împotriva extremismului (de tip legionar în cazul lui Munteanu) au fost de grija unor valori fundamentale de bază – democraţia, pluripartidismul, libertatea economică, cea de a crede sau nu în Dumnezeu şi încă vreo câteva, scrise de altfel şi în Constituţie, dar care atât de uşor pot fi golite de conţinut.

Exact ele sunt liantul Societăţii Civile, valorile astea. Reacţiile la anunţarea candidaturii lui Munteanu au fost puternice, iar ăsta este un semn de maturizare a ei. Pe care, e drept că nimeni nu o poate reprezenta, fura sau omorî, dar care oricând se poate sinucide. Că şi sinuciderea tot un gest de libertate reprezintă, dar unul prostesc, că e ultimul. Societatea noastră riscă să o facă doar pasiv, prostindu-se în timp, evitând să facă reformă în educație.