De opt martie deputaţii au scos din sertar un proiect de lege ce elimină plafonul maxim de 3.400 de lei impus pentru plata indemnizaţiei de maternitate. În felul acesta, părinţii care câştigă mai mulţi bani lunar vor primi de la stat mai mulți bani în perioada de creștere a copilului. Ba mai mult, cei care doresc să stea acasă 2 ani pentru asta vor avea indemnizaţia întreagă.
România cere oficial de la NATO mai multe nave în Marea Neagră. Premierul Dacian Cioloș, s-a întâlnit azi cu secretarul general alianței și, deși s-au ferit amândoi să vorbească de Rusia, criza refugiaților oferă României ocazia perfectă pentru a cere o prezență NATO ce ar descuraja și acțiunile agresive ale Rusiei.
Ilie Carabulea, patronul Carpatica Asig, a primit o condamnare de șase ani şi jumătate de închisoare în dosarul de corupţie de la ASF. Este însă abia condamnarea în primă instanță, și tot în același dosar judecătorii l-au achitat pe Dan Radu Ruşanu, fostul preşedinte al ASF, iar soția fostului vicepremier Daniel Chițoiu a primit o condamnare cu suspendare.
Din rațiuni ce țin de identificare rapidă a postacilor
profesioniști și pentru păstrarea unui dialog civilizat, poți comenta pe acest site doar dacă ești
logat cu Facebook.