Un blat copt pentru regele blaturilor
de Ionuț Văcaru
Licitaţia drepturilor de televizare pentru Liga I le-a demonstrat patronilor de club că nu sunt zei şi că fotbalul pe care îl păstoresc nu este nici Champions League și nici măcar UEFA Intertoto. Şi totuşi nu vor să recunoască asta, cel puţin nu în public, ci se plâng şi îşi pun mâinile în cap iar apoi arată cu degetul televiziunile care vor să le dea ţeapă şi să transmită la preţ mic prea-minunatele lor meciuri.
Nu încerc să apăr televiziunile aterizate la licitaţie. Poate că Mitică de la Ligă şi prietenii săi patroni de club au dreptate atunci când spun că Digi, Dolce şi Antena şi-au împărţit licitaţia, sau poate chiar au boicotat-o cumpărând doar trei pachete. Nu avem cum să ştim asta. Însă suma pe care o dorea Dragomir, 100 de milioane de euro, este pur şi simplu fantasmagorică. Oamenii din fotbal fac încontinuu comparaţia cu cele 85 de milioane de euro plătite în 2008 de consorţiul Antena-RCS&RDS pentru drepturi. Totuşi uită că şi acea sumă a fost exagerată. Acelea erau alte vremuri GRP-ul (Gross Rating Point) mergea în 250 de euro, România încă nu cunoscuse criza, iar cei de la RCS&RDS împrumutau sute de milioane de euro ca să acapareze o piaţă uriaşă.
Şi mai e un detaliu important care face diferenţa între licitaţia din 2008 şi cea de acum: calitatea Ligii 1. Nici în urmă cu trei ani fotbalul românesc nu era Premier League, dar acum se compară cu liga a doua din Coreea de Nord (dacă or avea aşa ceva).
În 2008 fotbalul nostru tot mai trăia din umbrele europene ale acelui sezon 2005-2006 perfect, când Steaua şi Rapid au ajuns sus de tot în Cupa UEFA. După semifinala europeană Steaua-Middlesbrough din acel an, în fotbalul românesc s-a cam stins lumina. În curând coeficienţii câştgaţi atunci, cu valabilitate cinci sezoane, vor expira, iar fotbalul românesc se va întoarce, meritat, în lumea a treia a fotbalului european. Aşa că echipele noastre vor spune adio calificărilor direct în grupele aducătoare de bani ale Champions League. Asta se traduce prin bugete mai mici şi calitate fotbalistică mai slabă. Nu că fotbalul românesc ar fi avut vreun plus de valoare când a câştigat constant acei bani europeni.
Aşadar, pentru ce vrea Mitică Dragomir 100 de milioane de euro? Pentru un fotbal întors în epoca sa de piatră, amintind de întunecata Divizie A de la finele anilor 90? Oricum cele 37 de milioane de euro pe trei pachete reprezintă o sumă mare. De banii ăştia televiziunile ar trebui să primească toate meciurile. Aşa ar fi normal pentru o Ligă I care încearcă să recupereze de la televiziuni banii pe care i-a pierdut prin lipsa performanţei.
Să vă mai spun un secret. Banii de la televiziuni şi cei din sponsorizări, sunt cam singurii bani albi pe care patronii de cluburi din România îi învârt.
