Doar o altă telenovelă de prost-gust

de Moise Guran

Când Dumnezeu e în toane bune nu te calcă tramvaiul chiar dacă ai păcătuit. Oamenii spun despre un Dumnezeu bine-dispus că nu bate cu paru. E o ironie pe măsura unei pedepse pline de sarcasm pe care Dumnezeulbinedispus o dă unui păcătos. Dumnezeul jurnaliştilor este însă prin definiţie unul pacifist. El nu ar putea să-l bată cu parul pe Sebi Ghiţă ci cu un scandal de mahala cu Sorin Ovidiu Vântu, exact ca cel dintre Iri şi Moni, scandal mediatizat în exces de un post ce se pretinde serios aşa cum este Realitatea.

După preluarea Realitatea TV de către Sebi Ghiţă, jurnaliştii de acolo şi-au luat salariile şi asta le-a şters scuipaţii de pe obraz. Nu fuseseră înjosiţi însă numai de faptul că SOV le plătise salariile din an în paşte. Când nu îţi iei salariul îţi aminteşti brusc şi de alte umilinţe peste care ai trecut vesel, îţi aminteşti de jena pe care ai simţit-o glumind vinovat la modul – da ce s-au terminta banii de la FNI?, îţi aminteşti de momentul în care ţi-ai dat seama că eşti plătit la negru prin transfer direct din contul unui şefuţ, în fine îţi aminteşti de stenograma discuţiilor în care SOV îi spunea lui Cătălin Popa cam ce fel de sclav eşti tu, deontologule, care trebuie să răspunzi unor interese de biznis ale companiei. Şi atunci, în acel moment în care tu îţi aminteai toate astea dar dormeai prost mai ales din cauza spaimelor cauzate de întârzierea salariilor, a venit unu Ghiţă (de care auzisei doar la ştirile sportive) şi ţi-a plătit salariul. Ai aflat imediat că Ghiţă era prieten cu unu Ponta şi ţi-ai imaginat cam ce urmează dar … pe bune, cine mai stă de astfel de detalii când tu nu ţi-ai luat salariul.

Intrarea lui Ghiţă la Realitatea a fost una intempestivă şi destul de accidentată. Ghiţă a fost primul angajat din istorie care i-a plătit el patronului o primă de instalare. Vântu a cerut 2 milioane de euro imediat şi nici un nebun n-a vrut să-i dea asta. Niciunul cu excepţia lui Sebi Ghiţă, care nu este un prost ci a făcut acest gest presat de amicul său Ponta.

Momentul era critic pentru Vântu. Nu mai avea acces la propriile conturi din străinătate, Nicolae Popa era ca şi urcat în avionul spre România, Electrica urma să taie curentul la Realitatea iar CNA-ul vroia să retragă licenţa postului. Era încolţit şi, ca orice fiară încolţită, atunci s-a dovedit a fi mai periculos. Între timp problemele financiare ale Realităţii par a se fi rezolvat, Vântu trebuie să fi făcut rost de bani de undeva iar de Nicolae Popa n-a mai auzit nimeni nimic. Nu vi se pare ciudat? Eu cred că războiul dintre Vântu şi Ghiţă este tot un război politic. Dincolo de ei sunt partenerii lor politici şi, la cât de înverşunaţi sunt şi unul şi celălalt, fiecare dintre ei trebuie să aibă în spate adversari politici. Asta pentru că financiar Realitatea nu este o afacere ci o gaură neagră.

Acest conflict nu se poate termina decât într-un singur fel. Vântu îşi va lua Realitatea înapoi iar Ghiţă îl va da în judecată şi va câştiga. Ce va câştiga? Praful de pe tobă. Gaura neagră de care vorbeam mai devreme. O firmă în faliment care, la fel ca şi FNI-ul, este programată să se închidă. La un moment dat va fi atât de datoare încât nimeni nu va mai considera că merită să salvezi brandul. Deja Realitatea a trecut de pragul dincolo de care e mai ieftin să faci o televiziune de la zero şi să o umfli cu un buget uriaş de marketing, decât să îi plăteşti datoriile şi să încerci să o faci rentabilă. Dar indiferent cine va fi câştigătorul acestei telenovele de trei lei, Realitatea va rezista până la alegerile din 2012, căci altul nu poate fi scopul acestui război.

Nu îmi pare rău decât de colegii de la Realitatea, jurnalişti adevăraţi, care găsiseră alte oportunităţi în această perioadă dar au renunţat să mai plece, pentru că lucrurile păreau să se aşeze. S-au înşelat.