BIZIDAY: JOI, 19 noiembrie 2015
- DNA cere din nou arestarea preventivă a senatorului Dan Şova după ce un control al Fiscului efectuat în această vară la CET Govora a scos în evidență suspect de multe contracte de asistență juridică. Nu cu firma lui Șova, cu o altă firmă de avocați, dar, spun procurorii, tot Dan Șova a fost cel care le-a intermediat și a și primit 100 de mii de euro pentru asta.
- Mai sunt două ore până începe Black Friday iar noi vă vom spune în această seară ce e în spatele mecanismelor de publicitate online din România. Vă aducem povestea oamenilor care au transformat apetitul de cumpărături al internauților într-o adevărată industrie ce a depășit un miliard de euro pe an.
- Cei de la Standard and Poors au concluzionat că 78% dintre români sunt analfabeți din punct de vedere financiar este pe cât de dură pe atât de exagerată… Doar de dragul polemicii încercăm în această seară să demonstrăm că procentul românilor care riscă un faliment personal pentru că pur și simplu nu înțeleg rostul banilor este de 64%. Un procent tot mare, desigur.
Despre toate acestea, dar și despre perchezițiile DNA la Transelectrica, câți bani au împrumutat românii de la IFN-uri, cine vrea să investească la Ocnele Mari, cu ce probleme se contruntă medicii rezidenți, lucrările nefinalizate din Capitală, cum a ajuns online-ul un business de succes, cum se numește varianta chinezească de Black Friday, câți turiști străini sunt atrași de turismul de vânătoare de la noi, câte IMM-uri sunt în țara noastră, de ce preoții din Grecia au de suferit de pe urma politicilor de reducere a sectorului public sau de ce toate firmele dintr-un oraș britanic și-au mutat afacerile în offshore, aflați din ediția de joi a emisiunii Biziday.