Oh nu, politicienii ar face bine să nu sufle o vorbă despre autostrăzi!
Din seria „politicieni români care, dacă tăceau, filosofi rămâneau„, azi vi-l aduc în atenție pe dl. Sebastian Bodu, care a făcut pe Facebook următoarea declarație:
„Autostrada Sibiu-Orăștie trebuie demolată.
Ponta nu mai trebuie lăsat să taie pamblici. Pentru ca următoarea să fie durabilă, Ponta trebuie zidit la baza ei. Legenda Meșterului Manole trebuie să continue!„Poate rezonam cu dl. Bodu măcar așa, la nivel de ofuscare cetățenească, dacă dl. Bodu nu ar fi fost membru PD/ PDL, din 2002 până în 2014, șef al ANAF (numit cu sprijinul PD), din 2005 până în 2007, și europarlamentar român din partea PD/ PDL, din 2007 până în 2014.
De ce găsesc nepotrivit recursul la legende al domnului (fost) pedelist Bodu? Pentru că autostrada la care face referire domnia-sa a început ca un contract al premierului Boc, semnat în mai 2011. Așadar, dacă domnia-sa insistă să-l zidească pe dl. Ponta la un picior al viaductului Aciliu, ar face bine să-l zidească și pe fostul său tovarăș de partid, dl. Boc, la celălalt picior.
În plus, dacă e să pedepsim legendar premierii degrabă descălecători la inaugurări și tăieri de panglici, nu strică să-i amintim d-lui Bodu că dl. Boc putea fi de două ori îngropat până acum, la baza altor nefericite și costisitoare ctitorii: „Centura de Diamant” a Clujului și Centura Gherlei.
Centura Clujului a fost licitată în 2006 la 64 de milioane de euro. Lucrările au început în octombrie 2006, dar în octombrie 2009 cei 24 de km ai centurii nu erau încă gata și costul lor ajunsese la 150 de milioane de euro.
În fine, în octombrie 2011, dl. Boc și d-na Boagiu au inaugurat centura, lăudându-se chiar cu terminarea acesteia în avans cu 21 de zile.
Cu toate astea, inaugurarea n-a fost cu noroc: 4 km ai centurii au fost afectați de alunecări de teren- acest dușman de neînvins al șoselelor românești-, astfel încât circulația a fost deviată pentru a permite refacerea lor. La finalul lui noiembrie 2013, „Centura de Diamant” era inaugurată pentru a doua oară– de data asta, de către dl. Dan Șova, pentru că politicienii români au un talent special de a transforma neajunsurile în avantaje de imagine: cu cât mai des crapă șoselele, cu atât mai mult apar ei la televizor inaugurându-le.
Centura Gherlei- o altă ctitorie cu ghinion- a fost începută în 2007 și inaugurată de dl. Boc în august 2009, după ce a înghițit 7,5 milioane de euro. La câteva zile după inaugurare, șoseaua era deja fisurată și a trebuit închisă pentru reparații, fiind redeschisă în decembrie 2009. În 2011, pe centura Gherlei apăreau din nou fisuri și denivelări, remediate „din mers”. Și în cazul acestei șosele, tot alunecările de teren și infiltrațiile de apă au fost de vină.
Așadar, dacă domnul Bodu dorea șosele construite durabil prin metoda Meșterului Manole, a ratat două ocazii de a le obține, îngropându-l pe dl. Boc la temelia centurilor Clujului și Gherlei. Nu ne îndoim că nu lipsa de curaj a făcut ca dl. Bodu să nu denunțe în perioada respectivă risipirea banului public pe șosele surpate încă de la inaugurare- așa cum, eroic, o face acum-, ci faptul că era prea ocupat cu funcțiile în care partidul d-sale l-a așezat cu insistență.Dincolo de dureroasa realitate că România a cheltuit sume colosale pe investiții ratate, este iritantă insistența politicienilor de toate culorile de a repeta aceleași greșeli: contracte dezavantajoase, lucrări demarate politicianist fără studii serioase de teren, inaugurări televizate de șantiere, inaugurări grăbite de lucrări neterminate, aruncatul vinei asupra celorlalți și apoi arătatul superior cu degetul către rivali, ca și cum noi am fi niște idioți incapabili să ne amintim că toate găștile politice, la rândul lor, au făcut la fel.
Dar, dacă dl. Bodu ține morțiș să vorbim în termenii tragicei legende a Meșterului Manole, poate n-ar fi o idee rea să-i adunăm pe toți ăștia- premieri, miniștri, directori CNADNR și politicieni complici de toate culorile-, să-i îngrămădim în vârful viaductului Aciliu și să le luăm scara. Cu televiziunile de față, așa cum le place lor.