Ce e bun și ce e inacceptabil în refinanțarea creditelor în valută…
de Moise Guran
Trebuie să fi aflat cu toţii până acum de la ştiri, guvernul vine cu o soluţie opţională pentru băncile care au clienţi cu credite în valută, prin care le propune acestora să le garanteze jumătate din sumele împrumutate, cu condiţia reducerii datoriei cu 15%, dar şi a refinanţării în lei a creditelor respective. Haideţi să-l întoarcem pe toate feţele şi să-l înţelegem cu bunele şi cu relele sale.
Deşi proiectul mi se pare unul bun, cred că este, o dată, cam tardiv şi, a doua oară, incomplet. Este tardiv pentru că deja, la această oră cele mai vrednice bănci deja au propus clienţilor lor refinanţarea pe lei, cu reduceri chiar mai consistente de 15%. Altele s-au prefăcut doar că propun soluţii şi acelea probabil că îşi freacă acum mâinile de bucurie.
Mai importantă însă decât problema băncilor este cea a cetăţenilor, a celor care fie nu au credite deloc, fie au credite în lei. Acei oameni nu s-au întins mai mult decât le permitea plapuma, ba chiar au plătit dobânzi şi rate substanţial mai mari decât colegii lor împrumutaţi în valută şi, totuşi… pentru ei statul nu prevede nimic.
În continuare sunt oameni care plătesc dobânzi reale de peste 10% la credite de consum sau de peste 7% la credite ipotecare în lei, oameni cu rate chiar mai mari decât cei care au credite
în valută, dar pentru că ei nu reprezintă un risc pentru nimeni, pentru că nu ies în stradă să ţipe că n-au vrut decât un apartament pentru copilaşi şi nu se încadrau decât la franci, acei oameni sunt uitaţi în mod injust şi de către bănci şi de către proiectul de lege al statului român.
Ba, mai mult, există riscul ca un român care a contractat un credit în lei prin 2008 să plătească azi o dobândă încă mai mare decât unul care s-a împrumutat în valută şi se refinanţează acum şi cu 15% mai puţin din sold, şi cu o dobândă mai mică.
Pentru acest motiv, cineva ar putea ataca la Curtea Constituţională această lege, căci ea încalcă principiile echităţii şi egalităţii. De aceea cred că în parlament proiectul ar putea fi amendat, astfel încât băncile care vor dori să intre în acest program de refinanţare cu garanţii guvernamentale să fie obligate cel puţin să facă ceva şi cu creditele mai vechi în lei. Să le scadă dobânzile, de exemplu.
Pe de altă parte, ţineţi cont că dacă mâine vor dori toţi românii cu credite în valută să refinanţeze, şi eu nu văd de ce n-ar vrea, atunci statul ar trebui să emită titluri de garanţie în valoare de peste 25 de miliarde de euro. O sumă uriaşă. Riscul real de neplată este însă undeva pe la vreo 5 miliarde de euro, o sumă care tot e mare şi care atenţie, va fi acoperită din bani publici, din banii tuturor românilor, inclusiv, sau mai ales, ai celor care s-au împrumutat în lei sau care nu s-au împrumutat deloc.
De aia spun, e bine că Guvernul face astfel de artificii pe banii lor, dar să nu-i menţioneze deloc în proiect, e chiar jignitor. Măcar un mersi, acolo, să le fi spus.
