Euro scade prea repede

de Moise Guran

Euro a scăzut previzibil sub 4,2 lei spre fericirea celor care au rate la bancă în moneda unică. O scădere a cursului cu două procente, de la începutul anului şi până acum echivalează cu o reducere consistentă de dobândă, reducere ce nu s-a produs.

Sub 4,2 lei pentru un euro, mai toţi analiştii au devenit rezervaţi vis-à-vis de intenţia Băncii Naţionale a României de a lăsa leul să se aprecieze în continuare.

Când e să faci leul de ruşine ai la îndemână tot felul de argumente solide cum ar fi exporturile care nu sunt stimulate de curs, veşnica instabilitate politică din România sau chiar sarcasmele de genul – cum e dom’le iar dudie economia şi n-am aflat noi? De fapt în toată povestea cu leul şi cursul euro contează doar ceea ce vrea Banca naţională. Asta pentru că BNR are o rezervă uriaşă cam cât o treime din PIB-ul României şi dacă Isărescu ar vrea de exemplu să aducă euro la cursul de un leu, i-ar lua câteva zile pentru a pune în aplicare o astfel de decizie. Exemplul este absurd desigur.
Singurul interes al băncii naţionale în această perioadă este inflaţia. Stimularea economiei prin dobânzi mai mici ar fi un efect al stabilităţii preţurilor şi, pe cale de consecinţă reprezintă o ţintă secundară.

Cum anul acesta Isărescu şi-a pus în cap să scadă la jumătate inflaţia nu văd de ce cursul euro nu ar scădea în continuare. Ceea ce contează însă nu este pasul de scădere ci cadenţa lui. Altfel spus dacă mâine euro ar scădea brusc de la 4,2 la 4,1 sau chiar la 4 lei fix, efectul asupra preţurilor pe care noi românii le plătim la piaţă sau la supermarchet n-ar fi mai bun decât în cazul în care cursul euro ar scădea uşor-uşor, cu doi – trei bani pe lună în următoarele şase luni, pentru a ajunge în toamnă undeva sub 4,1 lei pentru un euro.

E o chestiune de psihologie colectivă şi probabil acesta este răspunsul celor de la BNR încă numeroaselor declaraţii de majorare a preţurilor pe care le mai vezi prin studiourile televiziunilor.