De ce ar accepta Ponta rolul de premier marionetă?

de Moise Guran

Este foarte interesantă bătălia internă din partidul de guvernare, între Liviu Dragnea şi Victor Ponta. Din momentul în care Ponta a dat semne de slăbiciune, Liviu Dragnea a acţionat sistematic, concentrându-se cu metodă pe subminarea acestuia, mai întâi în partid, apoi în Parlament şi, în final, la guvern. Cum ar zice un strateg militar, a atacat întâi flancurile, pentru a realiza, în final, încercuirea.

M-am întrebat dacă trimiterea lui Ilie Sârbu pe o linie moartă la Curtea de Conturi are valoare tactică în lupta celor doi sau dacă e vorba doar de un cartuş de avertizare tras intenţionat pe lângă Ponta, pentru a-l face pe acesta mai docil.

Probabil că e vorba şi de una, şi de alta, mai importantă fiind însă influenţa lui Ilie Sârbu printre senatorii PSD, mai ales în cazurile în care se discută despre ridicări de imunităţi în Parlament.

Acest tip de negociere politică, la limita şantajului, nu este inedită la noi, la fel cum nu este de noutate nici conflictul dintre Liviu Dragnea şi miniştrii de Finanţe ai PSD.

Dacă mai ţineţi minte, acum un an şi jumătate Dragnea şi Voinea îşi făceau fiecare ordonanţe de urgenţă prin care îşi subordonau aprobarea sau prioritizarea unor proiecte de investiţii. Și dacă dumneavoastră credeţi că asta n-a avut legătură cu scăderea pe total a investiţiilor publice în România, eu cred că vă înşelaţi.

Acum, Dragnea a tras un cartuş către Teodorovici, a vorbit chiar de remaniere, după care a făcut o piruetă graţioasă declarând că doar premierul poate schimba miniştri. Mesajul, pentru cine îl înţelege, dar mai ales pentru eşalonul doi al PSD, este – l-am adus la ordine pe ministrul de Finanţe.

În toate cazurile, acţiunile lui Liviu Dragnea sunt acţiuni de dezarmare a premierului Victor Ponta. Paradoxul situaţiei stă în faptul că Dragnea nu îşi poate dori înlocuirea guvernului Ponta, ci doar un control cât mai strict al acestuia de la Partid.

Adevărata întrebare este însă de ce ar accepta Victor Ponta o astfel de situaţie, de ce ar accepta să devină sau să redevină o păpuşă a baronilor PSD, rol pe care l-a mai jucat pentru câştigarea încrederii acestora acum cinci ani, la începuturile sale în fruntea acestui partid. Ponta nu mai pare a dori să lupte cu Dragnea, chiar dacă pe faţă păstrează aparenţele, atitudinea sa este mai degrabă una defetistă, pare că s-a predat şi că aşteaptă un final, oricare ar fi el, pentru mandatul său de premier. Cum eu am mai întâlnit asta o singură dată în politica românească recentă, parcă-mi vine să zic că, într-o cu totul altă conjunctură şi din cauza altor personaje, pe Victor Ponta pare că l-au ajuns blestemele lui Emil Boc.