Criza lui Ion şi mecanismele ei

poveste cu autor necunoscut

Din când în când mai întreabă cineva pe aici dacă suntem sau nu serioşi. Eu zic că suntem, dar mă puteţi contrazice oricând. Unul dintre cititori a postat o poveste de criză, o baladă cu autor necunoscut care a circulat pe internet. Din punctul meu de vedere ea este o lecţie de economie, chiar dacă nu este lecţia noastră. Pur şi simplu noi nu am devenit niciodată atât de sofisticaţi. Dar nici cei care au devenit şi care au iscat până la urmă criza creditelor nu s-au dovedit mai deştepţi decât noi ăştia care trăim într-un capitalism primitiv faţă de ei. Unele lucruri nu pot fi prea sofisticate, chiar dacă lasă această impresie. Citiţi acum criza lui Ion.

Actul I

Ion are o crâşmă. Pentru a-şi spori vânzările, el decide să le ofere clienţilor (majoritatea beţivi neisprăviţi) băutură pe datorie. Îşi notează cu grijă datoria fiecărui client, ţinând astfel un bilanţ al creditelor acordate. Pe masură ce se răspândeşte vorba că Ion te serveşte acum în schimbul promisiunii de a plăti în viitor, numărul clienţilor creşte, iar vânzările de băutură aşijderea. Pe fază, Ion profită de ocazie şi scumpeşte ţuica şi berea.

Actul II

Un consilier bancar abil îşi dă seama că afacerea lui Ion este de viitor şi îi acordă acestuia un credit pentru dezvoltarea cârciumii. Creditul este garantat cu creanţele acumulate de Ion – promisiunile de plată ale beţivilor care îi trec pragul.

Actul III

Superiorii consilierului bancar – băieţi deştepţi, cu îndelungată expertiză în mobilizarea resurselor financiare – refinanţează creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligaţiuni, garantate, desigur, cu datoriile alcoolicilor: BEAU-BOND, BEAT-BOND şi VOMIT-BOND.

Actul IV

Aceste titluri financiare sunt cumparate şi tranzacţionate apoi pe piaţa internaţională. Mulţi investitori nu înţeleg ce înseamnă aceste bonduri şi cu ce sunt ele garantate. Dar valoarea lor creşte, creşterea alimentează cererea, cererea alimentează creşterea şi tot aşa…

Actul V

…Până într-o zi. Cu toate că preţurile continuă să urce, managerul de risc al unei bănci (concediat ulterior pentru atitudine pesimistă) decide că este timpul să ceară plata datoriilor acumulate de beţivii care frecventează crâşma lui Ion, acum datorii suport pentru instrumente financiare sofisticate.

Actul VI

Datornicii nu au cum să plătească. Ion nu îşi poate rambursa creditul contractat de la bancă şi intră bineînţeles în faliment. Banca preia creanţele asupra beţivilor.
Obligaţiunile BEAU-BOND şi BEAT-BOND îşi pierd 95% din valoare. VOMIT-BOND stă ceva mai bine, valoarea ei stabilizându-se după o prabuşire de 80%.
Furnizorii cârciumii lui Ion întâmpină serioase dificultăţi financiare, după ce clientul lor a închis porţile şi după ce obligaţiunile în care investiseră masiv şi-au pierdut valoarea. Furnizorul de ţuică este preluat de o firma concurentă, iar fabrica de bere e vândută pe active.

Actul VII

Banca este salvată de la faliment de către Guvern, în urma unor dezbateri dramatice între partidele politice.
Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obţinute prin impozitele plătite de către persoanele care nu consumă alcool. Criza ia sfârşit.