Redescoperind o ţară normală (I)
Aţi văzut ce uimire stârnesc ştirile cu oameni care NU fură?
Un cetăţean şi-a pierdut portmoneul, dar cineva l-a găsit şi i l-a adus. Un altul şi-a lăsat rucsacul în parc şi l-a găsit peste o oră, neatins. În urma unui accident auto, cineva a adunat de pe şosea uneltele de pescuit ale şoferului şi i-a lăsat numărul de telefon pe parbriz, să vină să le recupereze. Unul a uitat să-şi tragă banii din bancomat după ce şi-a luat cardul; cineva l-a aşteptat cu banii lângă bancomat. Un fermier îşi lasă marfa la poartă, iar trecătorii o iau şi-i lasă ceva bani în cutia poştală.
Toată lumea dă din cap, uluită, la asemenea ştiri, deşi ştirile cu portmonee găsite şi returnate au devenit o banalitate: la o căutare pe Google după „portofel returnat”, am găsit opt cazuri diferite pe primele trei pagini- toate recente, din 2014-2015, răspândite pe tot teritoriul României.
Suferim de o teribilă neîncredere în noi: după 25 de ani în care presa de tip „Şocant! Uluitor!” ne-a construit o imagine de societate defectă, acum ne mirăm citind ştiri despre semeni ai noştri cinstiţi, ca şi cum ei ar fi nişte ciudaţi, rămăşiţe ale unei specii dispărute.
Cei trecuţi de 40 de ani îşi amintesc, probabil, o imagine banală a dimineţilor de până prin 1980: navetele de lapte lăsate între blocuri şi cetăţenii venind şi ridicându-şi laptele, apoi lăsând în navete sticla goală cu bănuţul de 3 lei în ea. Până la declanşarea crizei alimentare, nimeni nu a luat laptele altcuiva şi nici bănuţii din sticle. Ieşeam prin cartier la cumpărături lăsând uşa locuinţei deschisă şi ni se părea firesc. Zăvorâtul uşii locuinţei peste noapte era de neimaginat. Pentru ce am fi închis?!
Nu povestesc despre o altă ţară. Povestesc despre România şi despre cetăţeni români, povestesc lucruri care au fost cândva banalităţi. Copiii de atunci, crescuţi cu „nu pune mâna pe ce nu-i al tău„, suntem noi, adulţii de azi. Nimic în ADN-ul nostru sau în educaţia noastră nu s-a schimbat între timp, dar am ajuns, cumva, să ne minunăm că există cinste. Şi nu doar atât! E chiar mai rău: am ajuns să credem că avem un soi de exclusivitate asupra hoţiei mondiale. Îmi povestea un prieten că i s-a furat portofelul în Bruxelles. Alarmat, le-a povestit prietenilor cu care călătorea, care şi-au exprimat convingerea unanimă că hoţul trebuie să fi fost român. Când hoţul a fost identificat- surpriză!– era un negru care, probabil, nu auzise în viaţa lui de România.
În realitate, nu vreun defect genetic, ci lipsurile şi sărăcia anilor ’80 – perpetuate şi după Revoluţie- i-au obligat pe mulţi să înveţe a lua ce nu-i al lor. Odată ce omul nu mai are grija zilei de mâine, el e din nou capabil să lase bănuţii neatinşi în navetele de lapte. Bunăstarea garantează o societate cinstită, căci majoritatea oamenilor sunt fundamental cinstiţi.
Cei mai mulţi dintre voi, cei care citiţi textul ăsta, sunteţi – nu mă îndoiesc de asta!– oameni cinstiţi. Oricare dintre voi ar înapoia fără ezitare un portmoneu pierdut. Oricare dintre voi îşi învaţă copiii să nu fure şi să nu mintă. Cu toate astea, oamenii care n-ar face un gest necinstit pentru nimic în lume sunt şocaţi când află ştiri despre oameni la fel de cinstiţi ca ei. De ce? Pentru că li se pare că ei, cei cinstiţi, sunt excepţii şi că majoritatea concetăţenilor lor sunt hoţi. „Aşa suntem noi, românii, nişte hoţi„, oftează şi se resemnează aceşti oameni cinstiţi, citind o ştire despre un furt.
Ar trebui să avem mai multă încredere în noi, ca societate. În realitate, oamenii cinstiţi sunt majoritari. După doar câteva minute de gândire, oricare dintre voi poate povesti cel puţin o întâmplare de genul celor de mai sus, petrecută în apropierea lui. Încercaţi experimentul ăsta pe reţelele sociale: lansaţi prietenilor voştri provocarea de a povesti fapte cinstite ale lor sau ale cunoscuţilor lor. Veţi vedea cât de răspândite sunt, de fapt, acele „fapte şocante” cu oameni cinstiţi, care vă uluiesc când le citiţi în presă.
Haideţi să readucem cinstea la locul ei în mentalitatea noastră şi să ne re-obişnuim cu prezenţa ei în societate. Haideţi să redescoperim împreună cât de banală e cinstea.
