Adio PPP COMARNIC-BRAȘOV! Bun venit centuri ocolitoare!
de Moise Guran
Săptămâna trecută, cu o zi înainte să spună chestii la televizor şi să fie apoi nevoit să demisioneze, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a semnat şi ordinul de schimbare a procedurii pentru autostrada Comarnic-Braşov. Este certificatul de deces al unei afaceri ce putea deveni cea mai mare ţeapă din istoria statului român.
Am multe regrete legate de eşecul proiectului autostrăzii Comarnic-Braşov, dar ele sunt azi foarte diferite de cele pe care le-aş fi avut acum mai bine de 12 ani, atunci când s-a lansat proiectul.
Regret mult eşecul ideii de parteneriat public-privat. Am susţinut această idee ani de zile, încă o mai susţin, dar nu, nu în modul în care au fost concepute tentativele de contracte dintre statul român şi Vinci.
Am susţinut parteneriatul public-privat tocmai pentru că, aşa cum îl vedeam şi eu şi alţii în 2003-2004, el presupunea scoaterea statului din ecuaţie şi, deci, absurditatea ideii de şpagă. Ne imaginam atunci că un constructor care face pe banii lui o autostradă nu este nebun să fure bitumul din asfalt, pentru că interesul său este ca asfaltul să ţină cât mai mult, ca să nu-l coste reparaţiile. Atâta doar, că statul român a conceput din start proiectul ca pe un credit pe care constructorul îl dă statului, iar eu trebuie să recunosc că m-am înşelat, se pot da şi lua şpăgi şi la astfel de contracte.
Nu pot să suspectez de nimic Vinci, o firmă franţuzească, unul dintre cei mai mari constructori din Europa, care a eşuat de trei ori în a se înţelege cu statul român pentru această autostradă. Dar mi se pare ciudat că preţul de execuţie şi tariful de întreţinere, mare de la început, a ajuns în final de patru ori mai mare, iar din cele peste opt miliarde de euro pe care noi toţi le-am fi plătit pentru cei 60 de kilometri de autostradă, cel puţin un miliard de euro nu se justifică nicicum.
Acum să vă mai spun ceva… de la început şi până la sfârşit, în legătură cu acest proiect au existat numeroase suspiciuni de corupţie. De la tainul pe care îl invoca Traian Băsescu şi până la reacţia pe care eu însumi am avut-o atunci când, după demisia lui Șova, Victor Ponta nici nu a avut curajul să ne spună cu gura lui că acesta a negociat un contract mai scump decât tunelurile pe sub Canalul Mânecii.
Ei bine, cel mai mare regret al meu, acum că afacerea de 8,45 de miliarde de euro a picat, este că DNA-ul nu va mai avea niciodată de ce să aresteze pe cineva pentru că a furat un miliard de euro. Tare aş fi vrut să aflu câtă puşcărie se poate face pentru o sumă atât de mare.
P.S. Cum doar premierul poate desemna un ministru, iar premierul este indisponibil,interimatul lui Ioan Rus la Transporturi se prelungește.
