Scam Generation

de Ina Gabriela Funețan

M-am născut în 1972, la fel ca Victor Ponta. Dar nu, nu despre Ponta vă scriu, deși se încadrează și el perfect aici. Copilăria și adolescența generației mele au fost comuniste: șoimii patriei, pionierii, uteciștii. Revoluția ne-a prins într-a unșpea, ne-am serbat majoratul votând pentru prima oară ca oameni liberi, iar apoi ne-am risipit prin facultăți. Erau anii în care întreprinderile se închideau, iar firmele private erau încă privite cu teamă. Cei mai invidiați erau cei care aveau părinți care puteau să le „aranjeze” un loc de muncă undeva, după terminarea facultății. În rest, fiecare urma să se descurce pe cont propriu, pentru că nu existau târguri de job-uri, firme de head-hunting și site-uri cu oferte de muncă. Ca tânăr absolvent în acei ani de după Revoluție, găseai ceva de lucru căutând în ziar sau întrebând, din om în om, de vreo recomandare.

Astea au fost condițiile în care ne-am început noi viața profesională. În felul ăsta, nu e de mirare că, dintre toți colegii mei de liceu, nici unul nu a ajuns vreo somitate în domeniul său, deși eu cred că am avut colegi foarte valoroși profesional – pur și simplu, noi am ratat startul. Cu atât mai mult, colegii mei de liceu nu au ajuns înalte personaje de stat.

Cu o excepție! Una singură.

Mi-l amintesc de prin clasa a cincea, când am început să merg pe la plenare pionierești. Ne adunam la Casa de Cultură o grămadă de copii din toate școlile orașului, iar pe scenă era prezidiul, format din tovarășe și tovarăși, plus un elev, reprezentantul pionierilor. Nu știu cine îl numise pe băiatul ăla reprezentantul nostru, dar pe vremea aia nu ne puneam asemenea întrebări. Până am terminat gimnaziul, reprezentantul pionierilor a fost mereu același, un băiat subțire, cu păr vâlvoi, care încheia plenara cu un discurs.

Apoi, în prima zi de liceu, ni s-a spus că va lua cuvântul reprezentantul elevilor din clasa a noua. Surpriză! Reprezentantul nostru era fostul reprezentant al pionierilor din gimnaziu.

Din toată perioada liceului, nu-mi amintesc despre băiatul ăsta decât atât: la orice eveniment, el era reprezentantul elevilor și citea un discurs. Cum ajungea el mereu reprezentant al elevilor? Nu am idee cine-l numea și pe ce merite, nici nu mă întrebam… era un băiat care ținea un discurs și atât.

În 1990, fiind deja democrație, ni s-a comunicat că din Consiliul Profesoral va face parte și un reprezentant al elevilor. Ce să mai încolo și încoace, n-are rost să o-ntind… reprezentantul nostru pe stil nou, democratic era tot băiatul cu discursurile.

L-am regăsit, mult mai târziu, pe o listă de miniștri. Iar apoi l-am găsit pe o listă a CNSAS. Comisia de studiere a arhivelor securității constata că a fost recrutat încă din 1988 „pentru supravegherea informativă din cadrul liceului„. Deci, băiatul cu discursurile nu ținea doar un discurs și atât? Ce turna la Securitate? Ce poți să torni despre niște copii de 16 ani? Cum ne-am petrecut vacanța? De fapt n-a mai apucat să toarne nimic, căci a venit Revoluția. Părea stupid, îmi venea să râd de băiatul ăla cu discursurile, atât de neimportant pentru noi, atât de nefuncțional și în structurile statului… A semnat un angajament dar nici informări n-a mai dat.

Când i-am văzut numele pe lista de miniștri, n-am prea mai râs. Trecuseră anii peste mine, știam ce-s greutățile, deja genul acesta de cățărătoare nu mă mai amuza. Încă o dată, pe neștiute, ajunsese din nou reprezentantul generației lui, fără ca nimeni din generația lui să-i ceară asta. Apoi mi-am dat seama că fostul meu coleg, ajuns ministru, era de fapt un etalon, chiar dacă nu pentru noi, ca generație de decreței, ci pentru aceia dintre noi care s-au cățărat în vârf. Profesional, cei mai mulți au CV-uri umflate cu pompa, înțesate de seminarii, diplome, cursuri și specializări obscure din care nu reiese niciodată la ce s-ar pricepe cu adevărat oamenii ăștia. Nici măcar o oră lucrată într-o meserie oarecare, nici o singură valoare produsă vreodată. În mod uluitor, toți și-au început cariera direct de pe posturi de decizie: abia absolvenți de facultate, au devenit brusc consilieri ai cuiva, cercetători, șefi de departamente, șefi de cabinete, plimbători de mape ale unor importante personaje politice. Asta în perioada în care noi ceilalți, generația lor, întrebam din om în om unde ne-am putea găsi un job.

Uitați-va la ăștia de 40-45 de ani – Ponta, Șova, Gorghiu, Anastase, Udrea, Costoiu, Paul-Vass, Predoiu – despre care dintre ei puteți spune ce știu cu adevărat să facă în viață? Câți dintre colegii lor i-au remarcat? Și cum? Dar CV-urile lor sunt de-a dreptul niște broșuri. Toți au biografii cu semne de întrebare și nici unul nu prea poate spune ce știe să facă el, concret.

Se vorbește mult despre Ponta în acest moment, dar, indiferent că va pleca sau nu din fruntea țării, plecarea lui Ponta e cea mai mică problemă. Marea problemă este inexistența unei alternative cu adevărat diferite. Iar dacă eu (care iubesc democrația) gândesc așa, vă dați seama cum gândește orice alt alegător scârbit de mafia din Parlament? PSD e în degringoladă, PNL vine cu exact aceleași figuri ca și PSD, aceleași discursuri ipocrite, aceleași probleme penale… Legea permite înființarea de partide cu doar trei membri, este momentul perfect pentru apariția partidelor extremiste, pe care populația obosită de criza economică și de corupția profundă a celor care ocupă prima linie a partidelor mari, le va îmbrățișa ca pe o salvare. E un moment al dracului de periculos pentru România.

Așa că, dragi colegi de generație, dragi băieți și fete cu discursul, dragă Victore, dragă Dane, dragă Alina, dragă Andreea, dragă Cătăline, vă rog, scotociți-vă prin conștiințe! Renunțați la orgolii și ambiții și faceți pasul în spate! Sunteți doar niște scamatori de prezidiu! Sunteți buni de gură, dar atât de goi de conținut! Și ați fost devoalați!  Faceți loc pentru următorii, lăsați spațiu pentru oameni cu performanțe, cunoscuți sau necunoscuți, tineri sau bătrâni (ați compromis și ideea de lider tânăr) de oameni care n-au nimic de ascuns, oameni care și-au construit cariere oneste, reprezentanți reali ai generației lor… Căutați-i urgent, încurajați-i să vă ia locul, dați-le România pe mână! 

Generația noastră pare că a pierdut trenul, dar vă rog! nu lăsați întreaga Românie să deraieze, doar pentru că vi s-a spus cândva că sunteți destinați să o conduceți.