Dezbaterea despre alocații, încă o ocazie ratată pentru adevăratele probleme sociale din România

Guest-post de Ina Gabriela Funețan

Într-un sat izolat din Maramureș l-am cunoscut pe Florin. Are 16 ani, dar îi dai 10, așa e de mic și de slab. „Da’ de voinic, îi voinic, să știți”, se mândrește mamă-sa cu el, „îi tare bun de muncă”. Nici nu are voie să fie altfel: trebuie să țină gospodăria și să mai lucreze și prin sat, pentru că e singurul întreținător al familiei.

Taică-său a murit acum vreo șapte ani, lăsând în urmă patru copii: pe el, pe Adi, care are acum 12 ani, și două fetițe mai mici. Florin nu a fost niciodată la școală, iar Adi nu a mai mers la școală de patru ani. Fetele au fost luate „de suflet” de o familie mai înstărită din sat, spre binele tuturor: ce s-ar fi făcut toți acolo, înghesuiți în singura cameră a cocioabei? Mama le cam trage la măsea, au ajuns-o necazurile. Florin nu e supărat pe ea, că o-nțelege și îi e milă de ea, dar tare i-ar prinde bine ceva mai mult ajutor din partea ei.

În ultima vreme, pe Florin și pe ai lui i-a descoperit o asociație umanitară, le-a reparat acoperișul colibei și le-a dat bani să-și ia o vacă, dar Florin știe că asociația nu-i poate ajuta la nesfârșit. Domnu’ de la asociație a insistat ca măcar pe Adi să-l trimită la școală, dar cum să-l trimită așa, fără caiete și în zdrențe? Ajutor social nu primesc: au pământ, deși pământul ăla e o coastă de deal care nu le poate da altceva decât fân.

În trei zile petrecute într-o comună din Brașov, am fost înconjurați în permanență de copii. În comuna asta, din 2036 de locuitori trăind în 967 de gospodării, 758 trăiesc din venitul minim garantat. În asemenea sărăcie, copilăria durează foarte puțin. Am văzut copii îngrijind animale, copii cărând lapte la centrul de colectare și copii aducând porumb la moară. Satul mai are încă vechea moară mecanică, primarul nu se-ndură să o demoleze: e singura sursă de venit pentru mulți săteni, care fac măciniș aici și-l vând ca furaj în piețele orașelor.

Ar vrea primarul să demoleze și fostul grajd comunal, rămas de pe vremea sașilor, dar nici de asta nu se-ndură: câteva familii nevoiașe și-au improvizat locuințe aici. Dacă demolează grajdul, unde se duc oamenii ăia? Plus că au o droaie de copii, ce să facă cu ei? Copiii nu prea merg la școală, deși primarul încearcă, mai cu vorba bună, mai cu amenințarea sistării ajutorului social, să-i convingă pe părinți să-i trimită.

Altundeva, într-un vârf de deal din Oltenia, am cunoscut o familie care și-a vândut băiatul de 13 ani unui cioban. Vândut, ați citit bine. 2000 de lei, atât a costat micul muncitor. „Afacerea” s-a stricat când copilul a fugit de la cioban pentru că îl bătea, iar ciobanul a venit după el acasă. Nu-i vorbă, tatăl l-ar fi trimis înapoi, dar cheltuise banii și mai voia alții. Ciobanul a-njurat printre dinți și a plecat fără bani și fără copil. Azi, băiatul a devenit adult, muncește cu ziua prin sat și își întreține tatăl.

În toate orașele și de-a lungul șoselelor României se pot vedea copii care cerșesc, copii care vând nimicuri, copii care spală parbrize. Toți copiii ăștia au abandonat școala sau sunt înscriși în școli doar formal, iar viitorul lor e crunt. Nu putem susține că sunt cazuri izolate, uitați-vă în jurul vostru: e un fenomen.

Din păcate, guvernul nu pare să fi aflat de existența acestui fenomen, iar opoziția exultă că i-a reușit „figura” cu mărirea alocațiilor. Sigur, alocațiile trebuiau mărite, chiar și familiile cu doi salariați se descurcă foarte greu cu banii. Dar mărirea alocațiilor nu-i ajută exact pe cei care au mai mare nevoie de ajutor: copiii aflați în sărăcie extremă.

Dimpotrivă, pentru acești copii, mărirea alocațiilor e de-a dreptul o catastrofă, pentru că, odată ce guvernul și opoziția au bifat această victorie electorală, orice discuție asupra copiilor defavorizați e încheiată și, până cel mai devreme în 2020, nu mai are cine să o redeschidă. Între timp, copiii sărmani de azi vor crește trăindu-și dramele lor neștiute, transformându-se chinuit în adulți-problemă, dependenți de ajutoarele sociale pe care le vor plăti copiii voștri.

Așadar, bucurați-vă cu măsură de cei 42 de lei în plus de azi! Aruncându-vă acest praf în ochi și guvernul și opoziția v-au obținut aprobarea tacită pentru a ignora alte bombe sociale, gata amorsate. Iar nepăsarea este o formă de complicitate.