Mina pe care Ponta a călcat în vară îi explodează acum Guvernul
de Moise Guran
Măi, şi ce bine începuse… Reduceri de TVA, accize, un calendar fiscal pe 5 ani… Pentru mine, jurnalist de economic, ultima lună a fost prima dintr-o serie lungă în care am mai vorbit şi despre altceva decât DNA. Am vorbit despre Codul Fiscal. Bucuros să descopăr că ar putea exista în România o posibilitate de reformă fiscală liberală, chiar nu m-a interesat de la cine vine.
Darius Vâlcov, un politician pe care l-am cunoscut acum trei ani, când cu Comisia pentru Roşia Montană, mi-a făcut o impresie bună, ba, chiar, văzându-l cum se descurcă în interviuri în care şi-a apărat Codul (nu numai în servitele de la RTV sau A3, ci inclusiv cu un Sorin Pâslaru mai incisiv şi foarte bazat la ZF) mi-a trecut, aşa, prin cap că politicianul Vâlcov poate fi propulsat foarte sus în lumea politică de acest proiect de cod fiscal, mai ales în penuria de cadre din România.
Uitasem complet episodul din vară, cu Băsescu, de la numirea în funcţia de ministru al Bugetului… iar Ponta… mă rog, pentru Ponta, lovitura cu demisia lui Vâlcov este cu atât mai puternică.
Ponta recepţionează acum explozia minei pe care a călcat astă vară. Şi să vedeţi de ce…
Practic, premierul a beneficiat, prin contagiune, de o oarecare simpatie după anunţarea proiectului de Cod Fiscal, ceea ce i-a cam dat aripi. Acelaşi Cod Fiscal a prins, pe picior greşit,Opoziţia PNL, lăsând-o într-un offside atât de mare, încât nici până azi nu şi-a mai revenit. Momentul politic a fost bine speculat de Traian Băsescu, singurul politician care devine mai eficient atunci când e prins în corzi, şi care, în ultimele zile, este din nou cea mai activă figură de pe scena politică.
Dar eliminarea de pe tablă a ministrului de Finanţe este, în primul rând, un şah uriaş la premierul Ponta şi la întregul său guvern. Propunerea de Cod Fiscal a funcţionat ca un scut pentru acesta, a parat intenţia liberalilor de a-l schimba. Cum premierul are mici şanse de a găsi rapid un ministru de Finanţe credibil care să îşi asume propunerile lui Vâlcov, nu-i rămâne decât varianta să ia Codul Fiscal pe cont propriu, să îndeplinească interimar (sau poate doar formal la dezbaterile din Parlament) funcţia de ministru de Finanţe (ceea ce este absurd, un astfel de ministru petrece minimum 10 ore pe zi în minister).
Ca de obicei, liberalii au pierdut momentul şi, în ciuda ieşirii preşedintelui Klaus Johannis, s-au dovedit, din nou, incapabili de iniţiativă politică. Probabil, nici nu ştiu cum să o facă. Pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, o poziţie de guerrillă este suficientă, dar pentru liberali nu este. Pe ei cearta publică nu îi face mai credibili, în comparaţie cu Ponta. De fapt, şi Ponta, şi PNL vor avea foarte curând o problemă mai mare decât lupta reciprocă – revenirea lui Traian Băsescu, remorcând un partid, orice partid, care va creşte ca Făt-Frumos în perspectiva alegerilor din 2016. Treptat, PNL nu va mai fi perceput ca principal partid de Opoziţie, iar Ponta se va raporta din ce în ce mai puţin la PNL şi din ce în ce mai mult la cel care va fi perceput ca alternativă la guvernarea sa – Băsescu.
Este ciudat cum se rearanjează piesele pe tabla politică de şah…
Dacă ţii cont de faptul că Vâlcov este un fost PDL-ist, mituit (poate) şi apoi pârât la DNA de fostul consilier al lui Traian Băsescu, îţi dai seama cât de puternic este în continuare fostul preşedinte.
Amestecarea clasei politice, migraţiile de prin partide, nenumăratele trădări şi recrutări, dar şi superioritatea politică a poziţiei de preşedinte îi conferă lui Traian Băsescu avantajul de a şti destul de exact harta unui teren minat, căci a fost minat chiar sub mandatele sale. Ăilalţi bâjbâie şi, din când în când, mai şi pocnesc.
