Următorii 100 de ani

V-am citit în această săptămână, la Biziday, din cartea lui George Friedman, Următorii 100 de ani, pentru că unele lucruri, scrise în 2009, mi s-au părut spectaculos de exacte azi, în 2015. În 2010, omul a mai scris o carte – Următorul deceniu, dar pe care, însă, nu am citit-o încă. Intenţionez să o fac în perioada următoare.

Următorii 100 de ani este o carte înspăimântătoare. Are în ea ceva din misticismul lui Nostradamus, dar previziunile sunt mult prea apropiate şi mult prea argumentate ca să le iei în râs. Înainte de a vă da spre citire un pasaj consistent din această carte, vreau să ţineţi cont de faptul că Friedman a lucrat în industria jocurilor video, mai exact, în cea a jocurilor de război. Viziunea sa este una conflictuală, dar, mă tem, de cele mai multe ori, aceasta este şi esenţa fiinţei umane. Conflictele la care se referă nu sunt, întotdeauna, războaie în sensul clasic al termenului… Pot fi conflicte de interese sau chiar războaie reci.

În acelaşi timp, Friedman este un eurosceptic. Probabil, cei mai mulţi americani sunt aşa. Viziunea sa pleacă de la ipoteza unei Europe anchilozate, fără şanse de a perpetua pacea sub presiunea Rusiei, pe de o parte, dar şi sub interesul SUA, de cealaltă parte, de a nu lăsa Uniunea Europeană să devină un actor politic global. Ideea destrămării UE şi a NATO, par a fi premise pentru Friedman. Eu nu cred în ele. Dar trebuie să recunosc faptul că Istoria (iar Friedman este un bun cunoscător al ei) ne-a demonstrat că, şi Franţa, şi Germania, pot tranzacţiona Europa de Est pentru interese superioare.

Acum vă las să citiţi. Intertitlurile şi sublinierile îmi aparţin. (Moise Guran)

SLĂBICIUNEA MILITARĂ A RUSIEI NU MAI ESTE DE ACTUALITATE

În ultimii ani s-a tot discutat despre slăbiciunea armatei ruse, discuţii care, în deceniul de după căderea Uniunii Sovietice, nu erau departe de adevăr. Dar iată cum stau lucrurile mai nou – acea slăbiciune nu prea mai este de actualitate încă din anul 2000, iar prin 2015 va fi chiar de domeniul trecutului. Viitoarea confruntare din nord-estul Europei nu se va petrece brusc, dar va fi o confruntare extinsă. Puterea militară rusă va avea timp să se dezvolte. Domeniul în care Rusia a continuat cercetarea şi dezvoltarea în anii ’90 a fost tocmai cel al tehnologiilor militare avansate.

În 2010, ruşii vor avea, cu certitudine, cea mai eficientă armată din regiune. Între 2010 şi 2020, forţa lor va fi o provocare serioasă pentru oricare altă putere care va încerca să se impună cu forţa în regiune, chiar şi pentru cei din afara acesteia. Chiar şi pentru Statele Unite.

Rusia se va afla faţă în faţă cu ţări care nu se pot apăra şi cu o alianţă NATO care este eficientă doar dacă Statele Unite decid să folosească forţa. După cum am văzut, Statele Unite au o singură politică de bază pentru Eurasia – să împiedice orice putere să o domine. În cazul în care China devine slabă sau se scindează, iar europenii sunt slabi şi divizaţi, Statele Unite vor avea un interes fundamental: să evite războiul general, menţinând atenţia Rusiei concentrată pe baltici şi pe polonezi, astfel încât să nu mai poată gândi global. Statele Unite vor folosi metoda tradiţională de a sprijini aceste ţări: transfer de tehnologie.

(nota Moise: mai târziu, în carte, Friedman vorbeşte despre un bloc politico-militar creat în jurul Poloniei, extrem de puternic, unul din care va face parte şi România) 

CAUCAZUL – O DIVERSIUNE. MIZA ESTE EUROPA DE EST 

Statele Unite vor fi nerăbdătoare să sporească puterea Poloniei şi a ţărilor baltice şi să le impulsioneze să-i răpună pe ruşi. Când vine vorba despre răspunderea Rusiei, aceasta ar fi cea mai bună metodă de-a o face. Georgia, plasată în Caucaz, reprezintă un al doilea punct fierbinte iritant pentru ruşi şi, prin urmare, va fi o zonă în care Statele Unite vor interveni. Cu toate acestea, importantă va fi Europa, nu Caucazul.

Dată fiind puterea americană, nu va exista un atac direct al ruşilor, iar americanii nu vor permite vreo aventură de-a aliaţilor lor. Ruşii vor încerca, mai degrabă, să creeze presiune asupra Statelor Unite altundeva în Europa şi în alte părţi ale lumii. De exemplu, vor urmări să destabilizeze ţări cum ar fi Slovacia şi Bulgaria. Confruntarea se va întinde de-a lungul întregii graniţe dintre Rusia şi restul Europei.

Strategia de bază a Rusiei va consta în încercarea de a destrăma NATO şi de a izola Europa de Est. Cheia reuşitei vor fi germanii, urmaţi de francezi. Sunt naţiuni izolate, iar Germania este dependentă de Rusia pentru gazul natural. Germanii încearcă să reducă această dependenţă şi poate chiar vor reuşi, într-o oarecare măsură, dar vor continua să depindă de livrarea unei cantităţi substanţiale de gaz natural, fără de care nu se vor putea descurca. Ruşii le vor reproşa germanilor că le permit americanilor să îi folosească pentru a asupri Rusia, dar că ei, ruşii, departe de a fi o ameninţare la adresa Germaniei, au un interes comun – o zonă-tampon stabilă şi neutră între ei, formată dintr-o Polonie independentă. Chestiunea ţărilor baltice nu ar trebui, vor spune ruşii, să aibă vreo legătură aici. Singurul motiv pentru care americanilor le-ar păsa de baltici ar fi agresiunea împotriva Rusiei. Rusia va fi pregătită să garanteze ţărilor baltice autonomie în contextul unei confederaţii extinse, iar Poloniei securitate, în schimbul reducerii înarmării şi al neutralităţii. Alternativa – războiul – nu ar fi în interesul germanilor şi nici al francezilor.

Argumentul probabil va funcţiona, dar cred că va da rezultate neaşteptate. Statele Unite, întotdeauna excesiv de agresive din punct de vedere european, vor stârni probleme inutile în Europa de Est, ca ameninţare la adresa Rusiei. Dacă Germania va permite NATO să facă acest lucru, va fi atrasă într-un conflict pe care nu şi-l doreşte. Prin urmare, consider că va bloca sprijinul NATO către Polonia, ţările baltice şi restul Europei de Est – pentru a funcţiona, NATO are nevoie de unanimitate, iar Germania este o putere importantă.

(nota Moise: argumentele referitoare la interesele Germaniei sunt valide, dar pot fi exagerate. Totuşi, deşi eu însumi filogerman, cred că autorităţile noastre ar trebui să fie foarte atente în crearea de noi axe, care s-ar putea dovedi o capcană în acest context. După ce a devenit nominalizat pentru şefia SRI, Eduard Hellvig şi-a închis blogul. Mai bine!)  

ŞI DACĂ NATO NU VA REZISTA TESTELOR RUSIEI?

Rusia va spera ca şocul retragerii sprijinului NATO să-i determine pe polonezi şi pe ceilalţi să cedeze.

Lucrurile se vor întâmpla cu totul altfel: Polonia, prinsă între Rusia şi Germania, va deveni și mai dependentă de Statele Unite. Statele Unite, simţind ocazia de a sufoca Rusia şi de a scinda Europa în două, slăbind astfel Uniunea Europeană, îşi va spori sprijinul acordat Europei de Est. În jurul anului 2015, se va forma un nou bloc de naţiuni, în principal din vechii sateliţi ai fostei Uniuni Sovietice cuplaţi cu ţările baltice. Acest bloc, mult mai energic decât Europa Occidentală, cu mult mai multe de pierdut, şi sprijinit de Statele Unite, va dezvolta un dinamism surprinzător.

Ruşii vor răspunde acestei maniere americane subtile de a acapara puterea, încercând să crească presiunea asupra Statelor Unite altundeva în lume. În Orientul Mijlociu, de exemplu, unde interminabilele confruntări dintre israelieni şi palestinieni vor continua, ruşii vor întări sprijinul militar acordat arabilor. În general, oriunde există regimuri antiamericane, va apărea şi sprijinul militar rus. O confruntare mondială de intensitate medie se va declanşa în jurul anului 2015, intensificându-se în 2020. Nici una dintre părţi nu va risca un război, dar ambele vor face manevre.

În 2020, această confruntare va constitui tema mondială dominantă – şi toţi o vor privi ca pe o problemă permanentă. Confruntarea nu va avea proporţiile Războiului Rece. Ruşii nu vor mai fi în poziţia de a recuceri Eurasia şi nici nu vor mai constitui o ameninţare mondială. Totuşi, ei vor reprezenta o ameninţare regională, acesta fiind contextul în care Statele Unite vor reacţiona. Vor exista tensiuni de-a lungul întregii frontiere ruse, dar Statele Unite nu vor putea (sau nu vor trebui) să creeze un cordon de apărare în jurul Rusiei, aşa cum au făcut pe vremea Uniunii Sovietice.

(nota Moise: Aşa cum v-am arătat la tv, săptămâna aceasta, Rusia îşi creează ea un cordon de apărare, prin Bulgaria, Serbia, Ungaria şi, posibil Slovacia. Ar fi al doilea, primul, e clar de acum – Novo Rosia, în estul Ucrainei şi Belarus)

BOGĂŢIA RESURSELOR BLOCHEAZĂ AVANSUL TEHNOLOGIC AL RUSIEI

Dată fiind confruntarea, dependenţa europenilor de hidrocarburi, provenite în mare măsură din Rusia, va deveni o chestiune de strategie. Situaţia va fi mult mai dureroasă decât în trecut. Strategia americană va fi de întărire a concentrării lor asupra surselor de energie.

Acest lucru va da un impuls extraordinar interesului americanilor de a dezvolta surse de energie alternativă. Rusia se va concentra, ca şi până acum, mai degrabă pe industriile deja existente decât pe dezvoltarea altora noi. Asta va însemna producţie sporită de petrol şi gaze naturale şi nu noi surse de energie. Drept rezultat, Rusia nu va fi fruntaşă în dezvoltarea de noi tehnologii, care vor domina ultima parte a secolului.

În schimb, Rusia va trebui să-şi dezvolte capacitatea militară. Astfel, aşa cum a făcut-o în ultimele două secole, ea va dedica cea mai mare parte a banilor pentru cercetare şi dezvoltare descoperirii de noi tehnologii în scopuri militare şi dezvoltării industriilor existente, ceea ce o va face să rămână în urma Statelor Unite şi a restului lumii în ceea ce priveşte tehnologiile nonmilitare valoroase. În mod paradoxal, Rusia va suferi cel mai mult exact de pe urma bogăţiilor ei de hidrocarburi – întrucât nu va fi motivată să dezvolte noi tehnologii, ajungând să fie copleşită de cheltuieli în scopuri militare.

În prima fază a relansării puterii ruse, aproximativ până în anul 2010, Rusia va fi subestimată. Va fi percepută drept o ţară scindată, cu o economie care bate pasul pe loc, slabă din punct de vedere militar. În jurul anului 2020, când confruntarea se va intensifica la graniţele ei, iar vecinii ei imediaţi se vor alarma, marile puteri vor continua să o trateze la fel.

Statele Unite, în special, au tendinţa ca, mai întâi, să-şi subestimeze adversarii, pentru ca, mai apoi, să şi-i supraestimeze. Pe la mijlocul anilor 2010, Statele Unite vor ajunge din nou obsedate de Rusia. Avem aici un fenomen foarte interesant de observat. Statele Unite oscilează între stările de spirit, când, în realitate, aşa cum am văzut deja, au o politică externă foarte consistentă şi raţională. În acest caz, Statele Unite vor intra în starea lor maniacală, dar îşi vor concentra atenţia asupra paralizării Rusiei, fără să intre în război.

(nota Moise: deja se întâmplă asta, prin scăderea preţului ţiţieului, înarmarea Ucrainei, a Poloniei şi, probabil şi a României) 

Va conta foarte mult unde se va stabili falia. Dacă resuscitarea Rusiei se va dovedi o criză de proporţii minime, rușii vor domina Asia Centrală şi Caucazul şi vor absorbi, probabil, Republica Moldova, dar nu vor putea să absoarbă şi statele baltice, nici să domine vreo naţiune aflată la vest de Caucaz.

ŞI DACĂ PUTIN A PRELUAT DEJA INIŢIATIVA?

Totuşi, în final, nu prea va mai conta, cu adevărat, ce se va întâmpla. Puterea militară rusă va fi drastic epuizată după confruntarea cu segmentul puterii americane pe care Statele Unite vor decide să îl implice în acţiunile de răspuns la mişcările Rusiei. Indiferent de ce face restul Europei, Polonia, Cehia, Ungaria şi România vor rezista avansurilor Rusiei şi vor fi gata să accepte orice înţelegere cu Statele Unite pentru a câştiga sprijinul acestora.

(nota Moise: originar din Ungaria, Friedman nu îşi putea imagina în 2009 că Ungaria va juca cu Rusia. Probabil şi Putin a citit această carte 🙂 )

Astfel, de data aceasta, falia o vor reprezenta mai degrabă munţii Carpaţi decât Germania, aşa cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece. Câmpiile poloneze de nord vor fi principala zonă a confruntărilor, dar ruşii nu vor interveni cu trupe.

Cauzele ce au aprins această confruntare – şi războiul rece de dinaintea ei – vor determina aceleaşi rezultate ca şi Războiul Rece, de data aceasta cu mai puţin efort pentru Statele Unite. Ultima confruntare a avut loc în Europa Centrală. De data aceasta, va avea loc mult mai în est.

În ultima confruntare, Rusia avea o populaţie numeroasă, de data aceasta, are o populaţie mai mică şi în scădere. Presiunile interne, mai ales în sud, vor distrage atenţia Rusiei de la Occident şi, în cele din urmă, aceasta va claca, la fel cum a făcut în 1917 şi, din nou, în 1991. Armata ţării va ceda, o dată în plus, imediat după 2020.