Aventuri în România

ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCA

guestpost de Cristi Popa

Eram în căutarea unui loc de muncă. După o lungă experienţă în vânzări de ”hrană spirituală”, după o ascensiune pe cale ierarhică, ajunsesem într-o poziţie finală. Mai sus de atât… Nu se mai putea! În plus, simţeam că mă „învârt în cerc”. Drept pentru care, am zis că a sosit timpul pentru o nouă provocare. Aveam nevoie de o confirmare într-un domeniu nou pentru mine.

În urma aplicării pe un site de specialitate pentru un post de Key Account Manager, mă trezesc că sunt invitat la un interviu. La ora specificată sunt deja în faţa Managerului. După câteva întrebări puse de acesta cu referire la activitatea mea anterioară, mă văd nevoit să-l întreb care este gama de clienţi, cum este structurată distribuţia, care este logistica, tendinţele pieţei, precum şi multe altele pentru care doream răspunsuri. Vroiam să îmi fac o idee despre Manager, despre stilul şi maniera de conducere a acestuia, precum şi despre situaţia din acel moment a societăţii respective. Omul mizase doar pe două canale de distribuţie: Hypermarket/Supermarket şi reţele de benzinării. Tot ce însemna reţea de Retail clasică… lipsea cu desăvârşire. În afara câtorva magazine de specialitate, şi acelea din Bucureşti… în rest nimic!

În timp ce vorbeam îmi fac repede câteva calcule estimative îi expun viziunea mea de dezvoltare, despre cum văd eu paşii de urmat, precum şi ordinea acestora. Stă Managerul şi-mă ascultă iar într-un final îmi spune că mai are câteva interviuri de ţinut, dar în maxim trei zile voi primi un răspuns.

Plec. După nici trei ore sună telefonul. Era Managerul. Vroia să încep cât mai repede.

La prima oră a primei zile de muncă, am „negociat” salariul, comisioanele si bonusul de performanţă. Am decis de comun acord să încep pe un palier salarial mic, urmând ca în funcţie de performanţele obţinute să renegociem salariul după şase luni. Totodată, am decis ca în primă fază să mă ocup exclusiv de deschiderea de noi magazine pe segmentul Retail, urmând ca eu să negociez contractele, eu să fac propunerile de comenzi, şi… tot eu să le livrez marfa. Altfel spus… Eu să centrez, şi tot eu să dau cu capul!

În acel moment, în cadrul acestei societăţi exista un Director vânzări, dar care nu putea face faţă volumului mare de muncă. După o scurtă perioadă de acomodare a mai fost angajat un al treilea responsabil de vânzări.

Şansa a făcut să facem o foarte bună echipă împreună. Într-o primă fază eu m-am ocupat în continuare cu deschiderea de noi puncte de distribuţie. După mai puţin de trei luni de activitate, în urma apariţiei primelor rezultate pozitive, Managerul ne-a invitat la un restaurant.

Acolo, după ce am vorbit despre ce s-a întâmplat în scurta perioadă de lucru în acea echipă, după ce ne-a mulţumit pentru foarte bune rezultatele obţinute într-un timp foarte scurt, ne-a înmânat fiecăruia câte o decizie. Era o decizie de mărire de salariu postdatată (cu aplicabilitate de la începutul anului următor), cu antetul firmei şi semnătura domniei sale. Ce să vă spun…, decât că toţi trei am făcut ochii cât cepele! În cazul în care atingeam targetul propus…, salariul nostru se mărea de patru ori. Salariul! Nemaivorbind de comisioane şi alte bonusuri. Vă daţi seama ce însemna asta pentru noi, vă daţi seama cum am primit această decizie.

Ce să mai spun decât că… vreme de şase luni am tras ca nebunii! Astfel că la bilanţul de la crăciun situaţia stătea cam aşa:

–        Dacă la momentul angajării mele în cadrul societăţii 100% vânzări erau făcute pe două canale de distribuţie, la sfârşit de an reţeaua înfiinţată de mine aducea cca 30% din „tort”, nemaivorbind că acest lucru era făcut de un singur om ce făcea Van-sell.

–          Targetul nu doar că fusese atins, aveam chiar şi o depaşire.

–          Cifra de Afaceri s-a mărit considerabil pe fondul creşterii vânzărilor pe segmentele vechi, la care se adăuga şi segmentul nou condus de către mine.

Vă daţi seama cum am aşteptat începutul noului an, moment în care ar fi trebuit să intre în vigoare deciziile de mărire de salariu! Ne făcusem treaba, ţintele asumate erau depăşite, acum urma să ne primim recompensele meritate.

Numai că… Managerul General nu zicea nimic. Până la urmă am deschis noi discuţia, că vorba aia, aveam decizia de mărire de salariu în plic. Şase luni mă uitasem la ea. Managerul însă ne-a spus că promisiunea(devenise promisiune) nu poate fi onorată. Singura mărire pe care ne-o putea oferi… era de un milion lei. Atât! Am stat, am analizat şi i-am spus că în aceste condiţii eu nu mai pot colabora. Chiar dacă nu aş fi luat în calcul acea decizie, tot ar mai fi existat între noi o alta din momentul angajării mele, care spunea că dupa şase luni de la începerea activităţii mele se va face evaluarea performanţelor şi se va renegocia salariul… Am plecat de acolo cu un gust amar. După o bună perioadă de „tras pe brânci”, atât eu, cât şi ceilalţi doi colegi de-ai mei cu care făceam echipă în conducerea departamentului vânzări, ne simţeam înşelaţi în aşteptările noastre, ne lăsaserăm păcăliţi şi umiliţi la modul cel mai urât cu putinţă. Nu ne mai rămânea decât mulţumirea sufletească a lucrului bine-făcut! Atât!

Aşa a început şi ceea ce avea să devină… lungul drum al căutării unui loc de muncă. Înarmat cu „rabdare şi tutun”, dar totodată presat de inactivitate, m-am pus pe trimis CV-uri către companiile ce postaseră anunţuri de angajare. Pe cât posibil, am încercat să trimit doar către companii al căror domeniu de activitate îmi era cât mai cunoscut, iar în ceea ce priveşte postul… am preferat o „plajă” care s-a întins de la Şofer la Director de vânzări, trecând prin toate treptele ierarhice (Gestionar, Şef tură, Supervisor, Funcţionar stocuri, Agent vânzări, Reprezentant regional, Merchandiser, Coordonator echipă de vânzări, Analist servicii clienţi sau stocuri, Area Sales Manager, Key Account Manager sau Mystery Shooper). Stau şi centralizez datele aferente contului meu pe aceste două site-uri de specialitate:

–          În august, dintr-un total 41 de aplicări pe două site-uri de specialitate, am avut (doar!) 16 vizualizări din care 3 CV-uri respinse şi 2 interviuri. Unul a fost pentru un post de Reprezentant zonal într-un domeniu în care nu aveam nici un fel de experienţă. Al doilea… a fost o chemare de a mă alătura unei echipe de vânzări ale cărei remuneraţii se bazau doar pe un sistem de comisionare. Numai că eu, prefer să lucrez într-un sistem bazat pe salariu plus comision, eventual bonusuri de performanţă.

–          În septembrie, am avut 83 aplicări din care doar 18 vizualizări de CV. 2 CV-uri au fost respinse după vizionare, am avut 1 interviu susţinut. Am fost chemat la un prim interviu, în cadrul unei firme nou intrate în piaţă. Am susţinut un interviu de o oră şi jumătate, timp în care am aflat tot ceea ce doream pentru luarea unei decizii. Din păcate…, chiar dacă ei şi-ar fi dorit să mă alătur lor, faptul că şi ei îşi doreau să plătească „angajaţii” tot pe bază de comision, m-a făcut să iau decizia de a refuza jobul oferit.

–          În octombrie, din 69 aplicări am avut doar 21 vizualizări, din care 3 CV-uri respinse… Nimeni nu m-a mai chemat la interviu…

–          În noiembrie am aplicat de 31 de ori. Doar 10 aplicări au fost vizualizate, 1 CV a fost respins.

–          În decembrie am avut doar 19 aplicări. Doar 8 au fost vizualizate din care 1 CV a fost respins. În decembrie, am avut 2 interviuri (unul încheiat cu 1 zi lucrată în ianuarie la inventarierea unui mare centru comercial).

În loc de concluzii…

–          Am ajuns „să mă bucur” dacă un angajator îmi refuză CV-ul! Asta înseamnă că cineva l-a vizionat, şi a ajuns la concluzia că pregătirea sau experienţa mea nu sunt conforme cu cerinţele lor.

–          Între atâtea căutări…, am ajuns să încerc să-mi fac şi dosarul pentru şomaj. Să-l fac! Pentru că de depus…, nu am reuşit nici până astăzi! Legile şi birocraţia din România…, mi-au lăsat un gust amar! Ai nevoie de tot felul de acte, de avize de la tot soiul de „comitete şi comiţii”, iar când ai dosarul gata, te duci şi stai să aştepţi în faţa unei uşi cu orele pentru depunere. Numai că… după ce stai şi aştepţi, intri şi-ţi verifică actele, iar apoi primeşti verdictul. Această hârtie nu este bună! Vă trebuie alta! Iar tu…, cetăţeanul de rând „alergi ca prostul” de la o uşă la alta, dintr-o clădire-n alta, dintr-un cartier în altul…, după tot felul de acte, avize şi alte aprobări ori certificate…, până ajungi să te gândeşti dacă nu cumva tot acest sistem nu este făcut tocmai pentru a te lăsa păgubaş.

Gânduri de început de an:

Cu mulţi ani în urmă, am mai avut o astfel de perioadă. Ca şi acum, nici atunci nu-mi găseam „locul”, iar toate parcă-mi ieşeau pe dos. S-a întâmplat ca „cineva” să mă (Re)descopere, să intuiască capacităţile mele şi să-mi ofere încredere. Rezultatul a fost o evoluţie a mea pe scara ierarhică, am trecut prin toate compartimentele firmei, iar ulterior, odată cu accederea într-o poziţie de conducere din cadrul firmei, s-a produs şi schimbarea mentalităţii de la simplul angajat, la persoană de decizie.

Tot la fel ca şi atunci, spun şi acum – Ştiu că acolo sus… e steaua mea! Important este să-mi găsesc „locul”!