Vă place sau nu, adevărul este că tot Băsescu îl face pe Ponta preşedinte
de Moise Guran
Probabil nu vă mai amintiţi această poză. Dacă daţi click pe ea, o să fiţi redirecţionaţi către un articol pe care îl scriam în august 2012. Un articol nepotrivit pentru ziua de azi, ziua omului Traian Băsescu, căruia îi urez sănătate şi viaţă lungă.
Acum nu îmi mai doresc ca Train Băsescu să plece pe mare, pentru că nu mai contează unde pleacă. Omul mi-a plăcut uneori, l-am detestat alteori, dar cel mai rău îmi pare că nu şi-a înţeles rolul istoric. Şi că, din cauza lui, foarte probabil, Victor Ponta va deveni preşedinte.
Azi o să auziţi de alianţa Ponta-Tăriceanu, iar eu o să revin mai târziu cu un text despre fostul premier CPT. Până atunci, trebuie să ştiţi că cele mai multe voturi pentru Tăriceanu au fost voturi anti-Băsescu, voturi ale unor oameni care n-au fost convinşi în primul tur de Ponta, dar care vor fi convinşi până la turul doi să dea votul actualului premier.
Dar, să ne concentrăm deocamdată pe greşeala strategică a lui Traian Băsescu, o greşeală pentru România.
Când, acum doi ani şi jumătate, îi propuneam preşedintelui Traian Băsescu să producă o resetare a clasei politice, prin demisia sa, odată cu demisia guvernului Boc, mulţi dintre dumneavoastră poate n-aţi înţeles ce am spus. Poate vi s-a părut că am ceva cu Băsescu, sau că nu înţeleg momentul unei bătălii între cei răi şi cei buni. Nu cred că în politică există oameni providenţiali, la fel cum nu prea cred nici în existenţa unor personaje perfect malefice. De regulă, interesul general trebuie urmărit într-o perspectivă de câţiva ani şi aprinderea creierelor partizanilor unuia sau altuia, în momentele electorale, reprezintă doar semne ale unei democraţii aflate încă departe de maturizare.
Desigur, suspendarea preşedintelui din vara lui 2012 a fost un abuz, o greşeală pentru noi ca ţară, dar orb să fii, acum, ca să nu recunoşti că prezenţa lui Traian Băsescu la Cotroceni l-a adus pe Victor Ponta la Palatul Victoria, cu o majoritate înfiorătoare în Parlament, iar acum e pe cale să-l facă preşedinte.
Asta pentru că, deşi Victor Ponta nu a reuşit să păstreze USL-ul unit, deşi nu a reuşit să convingă prin propria prestaţie ca premier, uite, reuşeşte să ia şi din voturile de dreapta, doar pedalând pe moştenirea lui Băsescu şi pe implicarea activă a acestuia în campania electorală.
Ia întrebaţi-vă cum ar fi arătat alegerile din 2014, dacă Traian Băsescu era de doi ani istorie. Se mai gândea, azi, cineva la el? Mai era Băsescu temă de campanie electorală sau anti-băsismul, surogat de program electoral?
Dincolo de faptul că i-a oferit lui Ponta o temă numai bună pentru a evita dezbaterea despre propria guvernare, implicarea lui Băsescu în campanie a făcut Dreapta mai ţăndări decât reuşise să se spargă şi singură.
Poate nu este acum momentul, deşi se apropie şi acela, să facem un bilanţ al mandatului de zece ani al preşedintelui Traian Băsescu.
Ultimele luni, cele în care fratele său a intrat după gratii, dar chiar şi preşedintele a început să ne explice cum, în cazul Microsoft, un abuz în serviciu n-ar fi atât de grav ca un abuz şi o luare de mită, cum unii dintre colaboratorii săi sunt mai puţin vinovaţi decât miniştri de la PSD, sau cum Dorin Cocoş o fi vorbit de mită, dar n-a luat banii, nu i-a adus acasă la doamna Udrea, ci i-a lăsat într-un cont din Elveţia…
Ei bine, mie mi s-a părut că acest tip de intervenţii ar fi trebuit să demonstreze că este, de asemenea, o prostie să legi performanţele DNA-ului de prezenţa lui Traian Băsescu la Cotroceni. DNA-ul este ca o fiară care, odată dezlegată, muşcă pe toată lumea, căci e fiară, nu căţeluş.
Sunt convins că cei mai hotărâţi dintre susţinătorii actualului preşedinte nu vor fi de acord cu mine, nici nu trebuie, dar eu cred că Traian Băsescu nu şi-a înţeles locul istoric şi a ratat, acum doi ani, un moment în care ar fi trebuit să se retragă.
Istoria îşi recuperează de regulă personajele şi timpul ne va demonstra dacă Traian Băsescu a greşit sau nu, ducându-şi mandatul până la capăt, dar până atunci, măcar în astea două săptămâni, până când partidul lui Victor Ponta nu va fi pus mâna pe cam tot ce înseamnă putere executivă şi legislativă în România, cred că Traian Băsescu ar face un mare bine să stea un pic mai ascuns.