Românii au o relaţie specială cu munca: prea mulţi n-au nicio treabă
de Moise Guran
Statistica oficială a reaşezat datele referitoare la ocuparea populaţiei pe noile realităţi şi, deşi recomandarea celor de la Statistică este să nu le comparăm cu datele anterioare, eu o să cad în acest păcat, nu de alta, dar diferenţele sunt înfiorătoare.
După ce a strigat catalogul românilor care mai sunt prin România, statistica oficială a fost nevoită să recunoască faptul că, faţă de anul trecut, lipsesc la apel peste 700 000 de persoane active, adică cetăţeni cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani. Să nu credeţi că au dispărut peste noapte, pur şi simplu altele sunt datele de raportare. Da’ chiar şi aşa, e rău.
Atenţie, nu vorbim azi de şomeri. Sunt 650 000 de oameni în ţara asta care îşi caută de lucru, indiferent că beneficiază sau nu de indemnizaţia de şomaj. De asemenea, nu vorbim azi de muncitorii la negru, aceia îi socotim de salariaţi, deşi trebuie să remarc faptul că şi numărul lor a scăzut cu un semnificativ 300 000. A crescut, în schimb, numărul persoanelor inactive, a celor care nu sunt nici copii, nici pensionari, nici şomeri şi care, dacă am calculat eu bine, bate în patru milioane. Dacă mai luăm în calcul cinci milioane de pensionari şi trei milioane de copii, rezultă pe total un raport de dependenţă de patru inactivi la trei oameni care fac ceva, chiar dacă unii dintre ei mai fac şi la negru.
Nu am nimic cu nimeni şi nici nu am cifre suficiente cât să speculez, poate fi o coincidenţă sau nu, dar, în ultimii doi ani, numărul asistaţilor social a crescut cam cu acelaşi număr cu care a scăzut cel al persoanelor active.
Rezumând cifrele oficiale, îmi vine să cred că 100 000 de şomeri au devenit inactivi, adică nici nu şi-au mai căutat de muncă, aproximativ 300 000 de oameni care munceau la negru în România, cel mai probabil au emigrat în străinătate şi încă vreo câteva sute de mii de absolvenţi de liceu, cu sau fără bacalaureat, nici n-au reuşit să îşi găsească de lucru, dar nici nu îşi mai caută la modul serios.
Una peste alta… e de bine… doi ani de socialism democratic au cam anulat şi partea pozitivă de influenţă pe care patru ani de criză o adusese asupra mentalităţilor românilor, pe relaţia lor cu munca.
