Viitorul m-a călcat pe trecerea de pietoni
de Ionuţ Văcaru
Maşina viitorului e al naibii de urâtă! Dar, de ce să nu recunoaştem? Maşinile viitorului au fost dintotdeauna urâte. Vă mai amintiţi maşinile solare din deceniile trecute? Ei bine, până la urmă umanitatea şi-a dat seama că poate trăi şi fără ele, dar de câteva zile o altă mostră de urâţenie automobilistică îmi aruncă fiori reci în măduva oaselor. Conceptul se numeşte EN-V (cică se pronunţă Envy, iar la cum arată nici nu mă mir că e invidioasă pe celelalte maşini), e electrică şi e produsă de General Motors. William Crapo „Billy” Durant (adică fondatorul GM) se răsuceşte în mormânt.
Maşina a fost prezentată pentru prima oară anul trecut, însă abia la târgul de tehnologie de la Las Vesgas, încheiat zilele trecute, şi la salonul auto de la Detroit, aflat încă în desfăşurare, General Motors EN-V a ajuns serios în centrul atenţiei. Dacă daţi un scurt search pe google veţi vedea că titlul cel mai întâlnit când vine vorba de această maşină este “GM a prezentat la Detroit automobilul viitorului: SE CONDUCE SINGUR!”. Oh my God!, mi-am spus, a început! Maşinile s-au răzvrătit! Nu le vom mai conduce noi, ele ne vor conduce. Lumea se va termineitor! Însă, înainte să mă refugiez la subsolul blocului cu o sticlă de 5 litri de cola, o pungă de crochete şi o brichetă cu lanternă, am terminat de citit articolul şi am aflat că de fapt GM EN-V poate fi condusă şi convenţional. Aşa că m-am mai calmat.
Dar, staţi, ridicolul acestei maşini nu se opreşte aici. EN-V are trei variante de caroserie denumite, ţine-ţi-vă bine, Xiao, Miao şi Jiao. Ca un om matur ce sunt nu am să râd de modul în care sună nişte nume străine complet serioase. Totuşi, maşina chiar dacă s-ar fi numit şi Epsilon-Alfa, sau Arhimede, tot ca un aspirator arată.
Vestea bună e că GM EN-V rămâne doar la stadiul de concept şi probabil că va avea aceeaşi soartă pe care au avut-o şi maşinile solare. Vestea proastă e că o eventuală suprapopulare a Globului să facă necesară utilizare acestor maşini.